…si m-am dus pe lac in jos, oprindu-ma sa pozez neste magnolii (cred)

pe cale de ofilire.

In timp ce oamenii aia saracii abia se mai tineau sa nu cada, altii se dadeau in barci

sau se scufundau cu lebede

la poalele unei magnolii de toata frumusetea

Am ajuns si la Herrliberrg, care e un satuc inofensiv

cu flori duale

tip covor

Am luat-o in sus pe deal, in cautare de priviri panoramice, si am dat peste un fenomenal camp de papadii

zici ca era Marea Adunare Nationala a Papadiilor

de care profita acest copil.

Am gasit, intr-un final, si privelisti panoramice

pentru care am intrat pe niste drumuri pe unde nu prea era voie – sper ca cei doi batranei cu care m-am inalnit pe alee sa nu ma fi reclamat. Asfel am ajuns sa pot face poza cu un copac

sau mai multi

Mergand mai departe, am ajuns la Cetatea Meilen, care „in catastife” aparea ca „ruine”, ma gandeam ca e un fel de Poenari, ceva. Mda. Am ajuns la aceasta cladire,

si nimic in jur. Mai sa fie, asta o fi cetatea? Intreb – era restaurantul. Aha. Si cetatea? In spate. In spate, din gradina se facea direct o rapa, care s-a dovedit a fi fostul shantz de aparare, de aparare a celor 3 ziduri si-o fantana, tot ce a ramas.

Oarecum dezumflat, dar nu de tot, am purces inapoi in sus, spre cerul care se insenina cu vremea care se incalzea.