O colegă pleacă într-o călătorie cu bărba’su. În America de Sud. Încep prin a sta o lună în Argentina, la o familie, să înveţe un pic de spaniolă (ea n-a fost niciodată în America de Sud. El nu ştiu.). Apoi merg în Uruguay, apoi cu autobuzul în Ţara de Foc, de unde o iau în sus, pe Panamericana.
Pe biciclete.
Până în Alaska.
Estimează că mica excursie va dura 2 ani. „Până ne întoarcem, sperăm să se mai revigoreze economia.”
„Drum bun”, le-am zis, cu pălăria jos.
explorish.ro 
Si ei – http://tarelavale.blogspot.com/
Ideea este, exemplul e usor sa-l iei, dar banii?
ApreciazăApreciază
ăştia de care zic nu cred că au foarte mulţi bani.
ApreciazăApreciază
Depinde cu ce compari, ca sa-ti iei vacanta doi ani îti trebuie un mic capital, zic, daca nu prevezi cumva sa-ti gasesti câte ceva de lucru pe drum.
ApreciazăApreciază
Nu stiu daca e nevoie de atat de multi bani. Eu am vazut la nomazii cu rucsaci. Excursia lor a fost complet autofinantatoare. Adica atunci cand au avut nevoie de ceva fonduri, s-au oprit o vreme, au gradinarit pe undeva, sau au facut pe bucatarii de cabana, sau pe ghizii montani.
Chiar ma gandeam ca daca din motive de criza se duce jobul, decat sa stau acasa si sa ma depresez ca nu gasesc nimic in loc, mai bine iau o vacanta de 2 ani si cunosc lumea. Numai bine pana se termina criza. Inca mai tre’ sa lucrez la aprinderea entuziasmului si de partea cealalta. ;) Desi cu jobul ca sprijin la spate, nu-i tocma intreprinderea cea mai destinata succesului. :)
ApreciazăApreciază