Ne-am dus sâmbătă să luăm numerele. Totul excelent organizat, cu semne la gară că unde să mergi, la hotel Schweizerhof la promenadă (pe care C. a surprins şi nişte animale sălbatice ieşite la produs… de poze)

Ne-am dus la unul din multele ghişee, după ce în prealabil ne găsiserăm pe listele lungi de la intrare, în ordine alfabetică, şi oamenii ne-au dat pacheţelul cu numărul, reclame şi nişte mănuşi meseriaşe, „cadoul celor care termină cursa”. Oameni optimişti, cu prezumţie de nevinovăţie.

Ce e remarcabil însă pentru mine e întreaga INDUSTRIE care s-a dezvoltat în jurul celui mai simplu sport până la urmă, alergatul (de nebun). Standuri peste standuri cu cele mai noi tehnici la pantofi de fugă, îmbrăcăminte antiperspirantăderapantăvremelnicăşimaiştiueuce, hrană pentru cursă – R. are şi el o centură specială de care îţi ataşezi numărul şi ca nişte cartuşe, tuburile cu gel organic pe care le consumi în timpul cursei. Gel, de mâncat! Păi da, că se digeră cel mai uşor, are fix ce substanţe îţi trebe… SeFe, ce mai.

A propos de gel, eu am decis să merg pe varianta „no frills”, sau „la blană” – adică doar ce ne dau oamenii în timpul cursei. Banane, am înţeles, şi apă. Aşa să fie.

Ceva tot am luat însă – un pacemaker. Mi-a explicat R. şi nenea de la stand: m-au întrebat timpul estimat – le-am zis habar n-am, 2 ore jumate? Zice, păi pe distanţe mai scurte cât aţi fugit? Păi vreo 9km într-o oră. Aha. Păi, vreo 2 ore 20 – 2 ore jumate. Şi a băgat cifrele în calculator, care a scuipat o fâşie de hârtie la o miniimprimantă, pe care nenea a dezlipit-o (era preadezivizată) şi a lipit-o pe o brăţărică de plastică. Acolo erau trecuţi timpii intermediari la anumite distanţe, calculate în funcţie de timpul dorit ŞI de RELIEFUL cursei… Deci, oameni buni, e vorba de o simplă FUGĂ… Dar, tre’ să recunosc, toate gadgeturile astea fac evenimentul mai interesant, parcă nu mai simt că fug (doar) de bezmetec.

Pacemakerul arată aşa:

Abia aştept :).