8 ianuarie 2010

În drum spre Viñales opriserăm la o parcare, de unde se vedea frumos într-o vale:

Plănuiam să mergem a doua zi să ne uităm mai atent, dar – am văzut la agenţia din oraş că există un punct de observaţie la vreo 3km de oraş, hotelul Jarmins. „Hai să mergem”, a zis A. Şi nu ne-a părut rău. Hotelul e fix deasupra văii,

care se desfăşoară spectaculos la poale.

Valea Viñales e considerat cel mai frumos peisaj din Cuba, patrimoniu natural UNESCO. Daţi clic să se întindă pe toată pagina.

A. a fost tentată să rămânem aici,

dar până la urmă nu ne-am mai complicat. Am văzut un apus foarte frumos, asezonat cu o pina colada.

A doua zi avea să ploaie, aşa că am avut mare noroc că am văzut valea în această lumină.

Ne-am întors în oraş la timp pentru a mai prinde un pic de lumină pe la coloane,

apoi ne-am suit în maşină,

şi „acasă”. Doamna ne-a înrebat ce vrem să mâncăm de cină, şi am zis toţi că nu mai avem chef de carne, optând pentru o cina vegetariana, cu mult orez cu fasole, rosii, castraveţi, varza, banane prajite n 2 feluri, ananas, papaya, portocale, grapefruit. Buun.

Doamna ne-a mai zis că dacă vrem să facem o excursie, „hay un chico” care aranjează. Hmm… eu aş fi vrut să văd o fermă de trestie de zahăr, nu mai văzusem niciodată. Am zis hai să vorbim cu acel chico, să-l cheme. A venit, şi ne-a prezentat opţiunile – ori călare, ori pe jos. A. n-a vrut să vină, aşa că am mers doar A. şi cu mine. Ne-am înţelesc cu chico să ne întâlnim la 8 a doua zi, să nu pierdem timpul. Deşi eram tentaţi călare, până la urmă am zis că mergem pe jos, doar la trestia de zahăr (el încercase să ne momească şi cu una de tutun, că e „foarte diferit de alte părţi” – mdada, am zis că nu ne interesează.

Micul dejun a rămas pentru 7:30 dimineaţa. Hai, încă 2 zile, se poate. Măcar ne culcăm devreme, pe la 9. „Nu mergeţi la casa de la musica?! Salsa, no?” Se miră proprietăreasa. No. Mi-e lene până şi sa ma duc la A. peste curte sa le cer pasta de dinti. Încă ma mananca muşcăturile puricilor de plante din Cayo Coco.