Dacă lacul Como e ca o furculiţă cu 2 dinţi, Bellagio e exact la baza (sau vârful) adânciturii dintre dinţi.
Poziţie de care nu ne-am putut bucura cine ştie ce, datorită vremii cenuşii, cu cer preponderent noros şi averse de ploaie.

Cu toate astea, vremea şi chiar locul au fost mai puţin importante decât compania – s-a reunit grupul de asalt al Cubei din decembrie.

Ne-am plimbat pe străduţele în pantă,

scări,

pe faleza cu hotelul (în stânga),

pe sub arcade

şi felinare,

uitându-ne la vitrine cu bunătăţi (dar atenţie, acest tort se consumă cu grijă):

Asta însă abia după ce am dat vreo două ture cu maşina pe străduţele îngustissime

pentru a găsi loc de parcare. Ajungând noaptea, mi-a fost lene să o duc mai în sus pe deal unde văzusem nişte locuri, şi am lăsat-o până dimineaţa în faţa hotelului. Greşit – sus pe deal nu mai era nici un loc de parcare, aşa că a trebuit să o parchez la „cu plată”. Cam 15 euro pe zi – de reţinut.

În rest, ca de obicei în această companie, am povestit, mâncat, băut, râs, povestit, mâncat, băut, şi tot aşa. Un 1 Mai plăcut, adagio.