Lu’cerna

Cum petrecem ziua dinainte de eveniment, sus pe deal să vedem panorama cu lacul, sau la Lucerna? Hai la Lucerna. Dopul de pe autostradă ne-a neliniştit puţin, am ieşit cu prima ocazie luând-o prin oraş, şi cu un oftat de uşurare am văzut că am reuşit, cu o întârziere de vreo oră, să ieşim în faţa blocajului şi să mergem întins. Parcările erau pline, aşa că am luat-o pe cea mai la-ndemână cu locuri goale, puţine, care erau tocmai hăt la etajul nouă. Care nu-mi place să urc prin parcările înguste. Partea bună a fost însă că vedeam acoperişurile – vedere pe care n-am fi putut-o avea în altă parte.

DSC00003.JPG

Altfel, râul, tot râu,

DSC00005.JPG

podul, tot pod,

DSC00023.JPG

fântâna de ciocolată, tot fântână de ciocolată,

DSC00049.JPG

iar lebăda, tot cu fundu’-n sus, nu ştiu ce-o supărase de data asta. Vreun peşte.

DSC00030.JPG

Vreme bună

DSC00045.JPG

de ochelari de soare,

DSC00041.JPG

iar după un Älpler Makkaroni şi o supă de Sbrinz pe malul gârlei (Sbrinz e un tip de… sbrînză)

DSC00054.JPG

am pornit înapoi, că pe seară aveam treabă cu un anumit domn bonom.

2 gânduri despre “Lu’cerna

Comentezi?