Dileme cu belciug și păr verde

Nu-mi plac cerceii în nas, mai ales cei de tip belciug, ca la bou sau porc. Îmi provoacă o reacție de respingere estetica instinctivă, brrr. Chiar încercând să raționalizez, nu reușesc să înțeleg – mi se pare o formă stupidă de a vrea să pari mai interesant, deosebit, „atractiv” (?!).

Și mă întreb: oare cum aș reacționa dacă copilul meu ar apărea cu un astfel de accesoriu? Aș accepta oare? Aș intelege că pentru el e important, în acest moment, să poarte acel belciug? I-aș spune desigur părerea mea, dar aș reuși oare să mă abțin de la a încerca mereu să-l fac să renunțe, cu riscul de a tensiona atmosfera? Nu știu. Greu e să crești un copil responsabil.

Să zicem ca mie îmi place părul vopsit verde. Mi se pare cool, mă face mai interesant, îmi stă bine, mă face să mă simt bine. În același timp, știu că părinții mei nu suportă părul vopsit verde, că îl consideră… un mod stupid de a vrea să pari mai interesant. Și ca atare incearcă neîncetat să mă convingă, mai mult sau mai puțin vehement, să renunț. Faptul că eu le spun că e doar „o faza”, să văd cum îmi stă, și o să mă dezvopsesc la un moment dat, pare să nu conteze, ei vor schimbarea acum. Văd că acest lucru îi consumă, că-și fac griji, probabil se gândesc „vaidemine, dacă a luat-o razna și rămâne așa, ce se alege de copilul ăsta? Nu va fi acceptat în societate!” – și dă-i stres și consum emoțional. Lucru care mă afectează și pe mine – lucrurile astea nu le/ne fac bine la sănătate, nici la atmosferă. Greu e sa fii copil responsabil.

Cum rezolvăm? Când e cazul ca eu, părinte, să accept (chiar dacă nu pot să înțeleg) că pentru copil acel belciug în nas e important la un anumit moment, și să-l las să-și facă damblaua – la urma urmei, ce să fac? Să-i ”interzic”? Sau să-l dădăcesc non-stop până cedează, într-o bătălie a nervilor? Mie nu-mi place deloc sa fiu dădăcit, mă încăpățânează și mai mult să nu cedez. Și ce ție nu-ți place… Și atunci, să cedez? Chiar dacă asta înseamnă, pe undeva, să privesc în față dezamăgirea că acest copil, „opera vieții mele”, n-a „ieșit” așa cum aș fi vrut eu?

Pe de altă parte, pot eu să le cer părinților sa accepte că pentru mine părul verde e important, chiar dacă știu ca ei nu înțeleg, cum nu înțeleg nici eu belciugul in nas?

„Sunt părinții mei, să mă accepte așa cum sunt”. Dar eu îi accept așa cum sunt ei?

Bun, dar daca fac totul exclusiv cum zic parintii, renunțând la orice inițiativă care nu le primește aprobarea, ce ar mai ramane din personalitatea mea? Pe de altă parte, nici să accepți toate năravurile copilului probabil că n-ar fi în regulă. Când e dovadă de înțelepciune și când de slăbiciune?

Cât de important e părul verde? Mai important decât liniștea lor? În plus, dacă au dreptate? La urma urmei, și eu snt convins că am dreptate cu belciugul, dar se pare că sunt destule alte păreri.

Cât de important e belciugul în nas? Mai important decât bucuria copilului? Pot oare să am încredere oarbă că până la urmă ”totul va fi bine”, în ciuda semnelor? E bine să am această încredere?

Pentru multe lucruri există, că ne dăm seama sau nu, o „zonă a bunului simț”, în limitele căreia năravurile se pot „negocia”. Ce te faci însă dacă belciugul, respectiv părul verde, sunt în zona de bun-simț pentru o parte și în afara ei pentru cealaltă?

Greu e să fii copil/părinte responsabil.

P.S. Belciugul și părul verde sunt exemple fictive; astfel de dileme sunt declanșate și de lucruri mai puțin ieșite din comun. Acestea fiind zise, am cunoscut în tinerețe un adolescent cu părul albastru-intens. Ce s-o fi ales de el?

Anunțuri

9 gânduri despre “Dileme cu belciug și păr verde

  1. Zic sa raspunda un psiholog. ca uneori si pe mine ma depaseste fii’mea:) si n-are decat un an jumate.:P Vreau si eu sa stiu ce sa fac cand si-o vopsi verde parul sau cand si-o da unghiile cu negru, fix cum nu i-ar placea lu’ tat’su.:)

    Apreciază

  2. Mei io zic asha:
    1) cu tehnici de manipulare adecvate ii poti inculca inca din frageda pruncie un profund dezgust pentru par verde/belciuge/ciorba de miel/iarba/fizica sau alte chestii care nu se cade sa fie facute la tine in casa :)
    2) nu cred ca stilul vestimentar in adolescenta (sau in copilarie:D) e un predictor de incredere pentru viitorul progeniturii;
    3) daca toate astea dau gresh ramane facutul unui pas inapoi (si a relativizarii):cand stii despre cazuri de copii bolnavi (si bolnavi grav) ar trebui sa ne bucuram ca pruncii is sanatosi si destul de energici cat sa-si puna cinci belciuge in nas. The same goes for ..nu sh blugi rupti, par albastru, postere cu capete de morti si altele.

    Apreciază

  3. Am cunoscut oameni care la un moment dat au renuntat la look-coolul lor. Si destul de ciudat, brusc au devenit reprezentantii perfectii ai conventionalismului. Sau poate brusc s-a vazut ca asta sunt. Dupa cum am cunoscut si oameni care si l-au pastrat, oricat de anacronici au parut pe masura ce au imbatranit. Si la fel de ciudat, incet-incet au incetat a mai fi priviti atat ca tipii cool de dinainte si au devenit expresia stagnarii, inchisa in sablonul in care singuri se plasasera.

    Desigur, trebuie sa existe si o cale de mijloc. Intotdeauna exista. :)

    Si daca stau sa ma gandesc, pentru a merge pe ea nu conteaza cum simte adolescentul ca trebuie sa apara in public. Important e sa fie in stare sa nu se ia foarte in serios. La asta ar trebui sa munceasca parintii. Sa-i dezvolte capacitatea de autoironie.

    Apreciază

  4. copilul va face probabil mereu ce ii sta in cap. impotriva ghidului… si, da, cred se poate negocia, pana la un punct.

    imi amintesc de incapatanarea lui Takeda adolescentul, care se isi punea haine lungi sa nu ii vada parintii blugii rupti.

    in cazul meu, „belciugul” a fost parul lung. ca sa ma tund, parintii imi faceau cadouri mai speciale… iar dupa ani, Takeda, omul matur, angajat la multinationala, cu oarece pozitie/ status si-a lasat parul lung. „neajunsurile” copilariei – belciuge, par verde, plete, blugi rupti – ajung la un moment dat dreams coming true.

    ce o sa fac eu ca parinte? nu stiu inca. imi doresc sa cred ca imi voi aminti sentimentele de copil. si ca voi actiona echilibrat.

    restul… o sa aflu :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s