Spre Sud

1 octombrie 2010, 03:30

În librăriile ”normale” Croaţia e singura ţară balcanică prezentă. Noroc că mi-a zis o tanti librăreasa de la colţ despre o altă librărie specializată în călătorii, unde am şi găsit ce căutam. Poate aş fi găsit şi ghidul de conversaţie pe care-l voiam, dacă n-aş fi uitat să întreb. Chiar şi aşa, poate n-ar fi fost o problemă dacă aş fi căutat ulterior pe net şi-as fi imprimat ghidul frazeologic de pe wikitravel, după ce am imprimat ghidul de călătorie propriu-zis. Două clicuri mai trebuia să dau. Dar de la gură pân’ la mână e cale lungă, mi-am adus aminte abia în librăria de la aeroport, locul ultimei speranţe. Nici vorbă de ghid lingvistic macedonean, doar bulgar, sârb şi croat. Bulgărescul e cel mai apropiat, dar hai să-l iau pe cel sârbesc, că acopera mai multe ţări, mi-ar fi mai de folos pe viitor. Aş, e în alfabet chirilic! Deci singura opţiune – croaţii, că folosesc alfabetul latin.

Piticul lingvistic de pe creier a început cu adevărat să ţopăie de bucurie abia când m-am hotărât să sacrific câţiva chilobaiţi de trafic de date pe telefon pentru căutarea după „macedonian phrasebook” (a trebuit să caut pe telefon pentru că uitasem să încarc micul netbook înainte de a pleca, şi era, evident, descărcat complet).

Zdravo! Kako si?
Mnogo dobro, blagodaram.

YES! Adică, DA! Ce fain sună. Beculeţele s-au aprins, mă simt mult mai bine (pregătit). Prind avionul, escala de la Belgrad decurge fără incidente, chiar mă gândesc – uite ce plecare lină, totuşi. Totul merge atât de bine, oare… până când? Dar nu! Nu vreau să las sindromul ”legii compensaţiei” să mi se strecoare în subconştient – trebuie să se poată să meargă totul bine.

Coadă la paşapoarte pe aeroportul din Skopje, merge încet. Senzaţie familiară de „nebunvenit”. Mă-ntreb, de ce sunt ţările în care nu vrea să meargă aproape nimeni cele mai scrupuloase la controlul frontierei? Aşa eram şi noi până nu demult. Într-un târziu trec, blagodaram, băieţii Vlad şi Victor ne aşteaptă cu autocarul.

În timpul celor 3 ore de mers nocturn,

Skopje-Ohrid

investiţia de timp în frazeologia macedoneană mi-a fost pusă sub semnul întrebării. Cum a zis şi Pedja, bosniacul din Zagreb, la întrunire aveau să fie oameni în imensa lor majoritate din fosta Iugoslavie, care vorbesc în sârbo-croată. Încercarea cu ajutorul Katarinei din Serbia de a învăţa expresii în ambele limbi n-a făcut decât să mă ameţească şi mai mult. Eh, om vedea.

Ajungem pe la 2 dimineaţa la Ohrid, după 8 ore de drum, cu totul. Înainte de culcare ies repede în faţa hotelului, să miros locul, iau pulsul şi prima imagine nocturnă.

DSC_4083.JPG

Ajung din nou în cameră, dau să pun calculatorul în priză… şi slobod un toptan de blesteme.
$*%*-%( @%(#$%$##)# (*$#** &!&** $*@%$%$ de nenorociţi, nu se poate aşa ceva! Calculatorul ăsta e conceput pentru mobilitate, călătorit, că de-aia e mic şi uşor. Şi atunci de ce-i puneţi stecker cu 3 pini, care nu se potriveşte în nici o altă ţară???

DSC_4089.JPG

Vai, ce m-am enervat. Atât pe idioţii care (n-)au gândit, cât şi pe mine, că n-am verificat înainte să plec, şi n-am luat un convertor potrivit. M-am dus jos la recepţie să văd dacă au cumva un cablu de alimentare cu mufa potrivită să-l pun la încărcător – nici vorbă. Recepţionera, deşi amabilă, cu greu ar fi putut găsi ce i-am cerut, chiar dacă a căutat, deoarece nu cred că a înţeles ce vreau. A venit şi un băiat care a priceput imediat, dar tot n-au găsit. M-am retras astfel resemnat, întrebându-mă dacă voi căra calculatorul degeaba peste tot. Aşa, în spiritul legii compensaţiei.

Noapte bună.

Anunțuri

13 gânduri despre “Spre Sud

  1. Breh, B. si-o taiat al treilea pin cu fierastraul si merge bine merci; recomand cu incredere daca nu-ti poti lipi adaptorul de valiza :D. Eu una mi-am cumparat 4 adaptoare si le-am imprastiat prin toate gentile/rucsacii pe care le/ii posed. Ca m-am lecuit de carat laptopu cu spinarea ca sa ma pot uita la el ce frumos nu straluce :)

    Apreciază

  2. N-ai dat traducerea cu steluta in subsol :) !

    *”Salut! Ce mai faci?
    Multumesc, foarte bine.”

    Si nu, nu stiu macedoneana, dar e la fel cu bulgara. Lingvistii nu s-au hotarat daca macedoneana e limba de sine statatoare sau dialect. Deci poate era bine sa iei totusi ghidul bulgaresc!? ;)

    Apreciază

  3. lumi – am plecat intre timp de mult de-acolo, dar transmit retroactiv :)
    aw – am intrebat de fierastrau la receptie, nu aveau :)
    dan – multam’ de traducere. despre macedoneana, intr-adevar depinde pe cine intrebi ;). ghidul bulgaresc era in chirilice…
    avatarul e generat automat in functie de adresa de email. schimba o litera data viitoare, sa vezi ce iese.

    Apreciază

  4. Tanti librăreasa asta de care zici e din Bucureşti cumva? Nu de alta, dar pe 26 plec in Macedonia şi nu mi-ar strica deloc un ghid ceva, mai ales ca nu am laptop. Deci, dacă e cumva în Bucureşti, îmi poţi spune şi mie unde e librăria aia specializată în călătorii?:) Mulţumesc anticipat.

    Apreciază

  5. tanti librareasa nu e din bucuresti :). pot recomanda cartea „lonely planet – western balkan”, are si macedonia in maruntaie; banuiesc ca se gaseste in librariile mai mari, sau comandata pe net?
    unde mergi in macedonia? faina tara. calatorie placuta!

    Apreciază

  6. Păi nu prea am timp decât de două zile în Skopje şi una singură în Ohrid, deşi aş cam fi preferat invers dar nu prea se poate din cauza legăturilor din Sofia în Bucureşti cu trenul. Sper să am timp la un moment dat să stau vreo săptămână să prind şi Bitola, Krusevo, Sveti Naum şi P.N Mavrovo. O să caut la Dalles că în rest am cam tot căutat şi degeaba.

    Apreciază

  7. da, frumos. pe la Bitola sunt ramasitele machedonilor nostri, s-ar putea sa auzi armâneşte pe stradă :). Krusevo iară cică-i fain.
    pana una alta, sunt curios de impresiile din skopje, din care am vazut doar… aeroportul si autostrada. drum bun!

    Apreciază

  8. m-am întors din Macedonia…o să scriu mai multe pe blog, ca primă concluzie, Ohridul este absolut minunat, Skopje este interesant prin prisma peisajului, a faptului că pare rupt din Bucureştiul tulburilor ani 90 (autobuzele vechi, clădirile cenuşii, chiar şi câte o căruţă pe stradă etc) şi datorită bazarului, unul foarte atractiv. În rest, nu-ţi ia cu absolut nimic ochii, este interesant ca şi experienţă dar cu siguranţă nu este un oraş frumos.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s