Români la plimbări uşoare – Aconcagua, Sahara

Am primit acum ceva vreme un email de la Iulian, zis Picasso, care mă ruga să postez ceva aici despre expediţia lor. Cu mare plăcere, şi ceva întârziere, pentru că n-am vrut să întrerup seria despre Balcani, care s-a prelungit mai mult decât anticipam.

Deci Iulian şi prietenul lui Marius, zis Porumbelu’, vor să escaladeze vârful Aconcagua (6962m) din Argentina. Aconcagua era unul din vârfurile mele preferate când eram mic şi răsfoiam atlase (atlasuri?), pentru că sună sonor. Ca Popocatepetl şi Chimborazo, dar mai grav, impunător.

Iulian şi Marius urmăresc (şi) scopuri „medicale” în expediţia lor. Citez: „Pentru ca in Romania informatiile pe care le avem la dispozitie despre efectele altitudinii asupra corpului uman in general si despre schimbarile care se produc in corpul unui sportiv in special sunt destul de putine si majoritatea sunt preluate din jurnale medicale straine, neexistand astfel prea multe date proaspete, culese de cadre medicale romane. Impreuna cu Marius, colegul de expeditie voi masura efectele altitudinii asupra corpului uman, prin inregistrarea functiilor vitale ale corpului si analiza lor comparativa ulterioara.”

Dacă doriţi să aflaţi mai multe, să-i susţineţi sau… acompaniaţi, citiţi amănunte pe blogul expediţiei.

Un alt român la plimbare în ultimele luni e Andrei Roşu. Fost cântăreţ (star) în trupa Gaz pe Foc („sări, sări, intră-n joc!”), actualmente „funcţionar bancar” la o „multinaţională”, tată şi familist cuminte şi la locul lui. Doar că „locul lui” a devenit o afacere relativă în ultimul an, cam de când a participat la maratonul Polului Nord. Se pare că Polul Nord nu e zona perfect curată şi lipsită de microbi pe care o credeam, pentru că Andrei a contactat un virus acolo, virusul alergatului. S-a transformat astfel întâi într-un maratonist „de 7 continente” – câte unul pe fiecare. Acum e pe cale să se transforme într-un ultramaratonist pe 7 continente – asta după experienţa transformatoare a ultramaratonului antarctic.

Despre cum a reuşit toate acestea vorbeşte în cuvântarea ţinută în cadrul seriei TEDx Bucureşti, poate fi urmărită aici.

Virusul se pare că e contagios, iar pentru maratonul din Sahara, care are loc nu peste mult timp, s-a adunat o întreagă echipă în jurul lui Andrei. Citiţi mai multe despre toate acestea pe blogul lui.

De acasă de pe canapea, le urez tuturor succes şi drum bun!

2 gânduri despre “Români la plimbări uşoare – Aconcagua, Sahara

  1. Salutare! Am terminat expeditia cu succes, am urcat pe Aconcagua pe 9 martie la ora 19:50, destul de tarziu, dar ne-am intors sanatosi, asta e cel mai important. In curand vom pune cap la cap si raportul medical al expeditiei, pana atunci, cine vrea sa citeasca jurnalul expeditiei o poate face pe blogul meu. Carari cu soare!

    Apreciază

Comentezi?