Când te apropii de cartierul de afaceri, din metrou blocurile înalte (și tot în construcție) par destul de impozante –

cu atât mai impresionantă e prima privire spre Burj Khalifa (burj=turn) – clădiri de genul celor de mai sus sunt cele mici de la poale, mai jos:

S-a nimerit să fie o excursie a clădirilor înalte, asta. Începută la Hong Kong, care are multe (nu mai știu sigur dacă n-au avut și recordul pentru scurt timp), apoi Taipei 101, fostă cea mai înaltă, Gemenii Petronași, foști cei mai înalți, și acum – Burj Khalifa. Iată-le comparate: (sursa-wikipedia)

Trebuia să se numească Burj Dubai, dar Dubaii au rămas fără bani în timpul construcției, s-au milogit de șeicul vecin din Abu Dhabi, pe numele lui Khalifa bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite, care a sărit cu ceva milioane, iar drept mulțumire dubaii i-au dat numele lui clădirii.

Stația de metrou cea mai apropiată e… departe, dar de data asta e un avantaj – apuci să te apropii treptat, ai timp să ”internalizezi” pas cu pas ce vezi în fața ochilor, mai arunci o privire și în jos, la panseluțele ostracizate în nisip,

sau în lateral, la cele două statui monocrome

aflate în dialog.

Mi-au plăcut anterior și Taipei 101, și Petronașii, clădiri elegante, dar nicărieri n-am avut senzația de înălțime ca aici. La Burj Khalifa, size matters. E impresionant. Din nou – nu discut dacă e inutil, nebunesc, prostesc – dar e impresionant.

Nu mă mai pot opri din pozat, chiar dacă bateria mă amenință cu descărcarea. Uite o situație în care mă bucur că aparatul cel mic are unghi de deschidere mare, chiar dacă distorsionează la greu.

Ia să încerc o panoramă verticală, să vedem ce iese. Un pic strâmb la vârf, dar merge.

Încet-încet mă apropii şi văd niște furnici cățărându-se pe perete. Bag zoomul la maxim, sunt oameni.

Oare cât timp o dura curățarea geamurilor? La cât praf e, cred că nici nu apucă să termine o tură, că trebuie să înceapă alta.

După o abatere greșită pe la intrarea hotelului Armani, unde au voie doar clienții, mi se arată cum să ajung la intrarea în Dubai Mall – cel mai mare mall din lume.

Are… multe magazine,

n-o să apuc să văd decât o mică parte.

După pozatul fluturașilor de la intrare,

prima grijă e combaterea foamei, cu niște mâncare arăbească ”standard” – lipie, humus, salată de vinete (am afluat nu de mult că asta înseamnă baba ghanouj), supă de linte. Bună.

Apoi, ar fi câteva ”obiective turistice” (într-un mall!) de văzut: fântâna

cu oameni

unde încerc o panoramă verticală care iese mai şui,

patinoarul (nu cine ştie ce, dar totuşi suntem în deşert, merită notat),

bazarul de aur (doar intrarea; dacă e să merg la așa ceva, mai bine la originalul din Bur Dubai),

și acvariul cel mare,

cel mai mare din lume, zice inscripiţa Guinness Book.

E odihnitor să te uiți la pești, aș mai sta, dar am treabă. Chiar la poza asta

mi se termină bateria. Mă duc la un magazin de electronice (și aici camerele foto sunt scumpe), întreb de o baterie de rezervă – cea originală e 100 de dolari, dar ”pot să vă dau una compatibilă”. Hopa. Cât costă? 110 dirhami. Hmm, lasă că iau în orașul vechi, sigur găsesc mai ieftin.

”Cum ajung la metrou?”, întreb.
”Pe jos?”

Conversația mi se pare reprezentativă pentru acest oraș, unde și ca să ajungi la metrou ar trebui, teoretic, să iei un taxi.

Merg totuși pe jos, și mai reușesc, cu ultimul volt (sau amper?) rătăcit în bateria camerei, o poză în lumină favorabilă cu Marele Burj, poate cea mai reușită.