La vârsta mea, am considerat potrivit să petrec ziua de naștere într-un parc de distracții. Ideea nu e originală, am furat-o de la A.&C., care au venit cu băiatul lor chiar în aceeași seară – perfect, cinăm cu toții, mai ales că și ziua lui C. fusese în ziua precedentă.

Am ajuns în parc pe la 1, cam târziu, dar am mai avut chestii de rezolvat dimineață. Drumul de acces e luuuung

și gol – nu merge nimeni într-o joi la prânz în parc.

Lumea e deja la treabă, adică la distracție, în trenulețe.

Coridorul de acces e în paralel cu imensul rollercoaster (cum îi zice românește?),

așa drept aperitiv la ce te așteaptă.

La intrare te așteaptă un șoarece

– mi se pare șocant că până și pe Mickey Mouse l-au imitat – mi-aș fi închipuit că vor găsi alt personaj, să nu fie CHIAR tot ca la Disney, dar nu – Euromouse, i-au zis rozătoarei.

Parcul e împărțit pe zone alocate fiecărei țări – e interesant de văzut ce imagini și simboluri ”reprezentative” au recreat din fiecare țară – a propos de branding de țară.

De exemplu, de la engleji au recreat acest autobuz și l-au făcut zburător, sau mă rog, bălăngănitor.

La engleji am intrat în prima ”distracție”, un labirint întunecat cu lasere. A fost scurt și destul de sec, partea interesantă e că poți să vezi câte puncte ai făcut, și să compari cu ceilalți distractanți. N-am fost cel mai slab, cam pe locul 2-3 din coadă, dar am învățat ceva: când vii în parcul de distracții să faci bine să-ți iei o borsetă sau ceva în ce să pui telefon, portmoneu etc., – altfel te enervează în buzunarele de la blugi, plus că riscă să cadă. Borseta mea e evident acasă, așa că a trebuit să caut să cumpăr una de aici. Am avut de ales între o borsetă pentru copii și o gentuță neagră pentru adulți, am considerat potrivit să iau borseta cu Euromouse-ul pe ea – măcar să știu de unde e suvenirul; în plus se asorta și la tricou.

Prima distracție ”adevărată” însă va fi cu pluta pe fjordul norvegian.

Coada e destul de mare,

așa că am timp să mă uit în zare la ce mai are de oferit parcul. Iată de exemplu un trenuleț în care nu mă voi urca.

Coada a durat vreo 10-15 minute, sau mai mult, nu știu că nu mi-am luat ceas, și am urcat în sfârșit în pluta circulară. Pac, o poză,

și gata, ascundeți camera în borseta cu euromaus, căci călătoria va fi udă. A fost, ud dar distractiv. M-am plasat strategic pe un scaun mai puțin ud și am scăpat mai ieftin decât vecinele de barcă, dar tot m-a udat bine.

Întoarcerea s-a făcut peste un pod suspendat

în manieră vikingeză, cu vedere la altă atracție acvatică,

”the great plunge” – asta e la portugheji.

Am decis că pleacă prea de sus, și e doar saltul ăla, eu prefer un alt traseu acvatic, din ”Austria” (”Tirol”, mai precis), spre care mă îndrept trecând pe lângă această ciumpearcă rotitoare.

Da, aici mă voi da în bărci,

după o coadă și mai mare în care am avut timp să pozez o libelulă.

Am prins loc chiar în față la barcă,

și iar m-am udat, dar mai puțin decât cei din spate – am prins secretul ăsta demult, la prima experiență de gen din Germania.

Mai departe la plimbare prin parc, observ că au încercat să-l facă și un pic educativ, cu clădiri reprezentative, de exemplu case coloniale

sau mori de vânt cum am văzut recent la Kinderdijk – aici se vede doar în geam, de fapt am pozat restaurantul rotitor, unde mâncarea îți vine în jos pe aceste spirale.

La ruși au fost inspirați, după părerea mea, și au pus o replică a stației spațiale MIR.

Am inspectat-o, evident,

dar în rollercoasterul adiacent

foarte interesant, de altfel, cum te vezi în oglindă,

nu m-am urcat. Am mers mai departe pe sub cortine de apă

și am dat de un ”rechinariu”, unde aruncai cu mingea de baschet la coș ca să câștigi un rechin.

Aaa, ăsta-i genul de distracții care-mi plac în parc, păcat că aici trebuie să plătești în plus, și foarte ușor golești buzunarele, tot câte 2 euro pe minge. Eu am luat 3 încercări cu 5 euro (câți bani fac ăștia!), și… am nimerit din prima! Incredibil, nu mi s-a mai întâmplat. Celelalte două aruncări însă le-am ratat, și mă pregăteam să plec, când mă întreabă –

”De care vrei, alb sau albastru”?
”Alb sau albastru ce?”
”Rechin.”
”Ce, am câștigat un rechin?”
”Da. Alb sau albastru?”

Nici nu știu ce să răspund… alb.

Și uite-așa am luat-o la picior prin parc, cu un rechin IMENS în brațe / pe umeri / în spinare – nici nu pot să-l duc, așa-i de mare.

Ce mă fac eu acuma? N-am cum să mă dau în trenulețe cu el, să văd dacă pot să-l las în ceva seif la intrare. Nu pot, mi se zice, dar poți merge să-l lași la mașină. N-am de ales, merg la mașină, ocupă toată bancheta din spate :).

Mă gândesc – ”gata, am cadoul potrivit pentru micul V. diseară”.