Câți ani ai când termini clasa a 4-a? 10 sau 11. Cât mai ții minte de atunci? Amintirile încep de pe la 3-4 ani, deci 6 ani de amintiri. După care drumurile se despart, din varii motive, și trec de 3-4 ori mai mulți ani de amintiri acumulate. Spațiul de pe harddisk e limitat, așa că multe din fișierele inițiale se șterg din conștient, poate chiar de tot. Perioada care urmează e intensă și plină de transformarea ta în adult, proces în care nu ai nici un contact cu mulți din cei cu care ți-ai petrecut copilăria.

Și apoi te întâlnești cu ei, vreo 30 și ceva la număr, dintr-o inițiativă facebookiană a unuia dintre colegii de grădiniță/scoală primară/generală. Nu știi la ce să te aștepți. O teorie ar putea spune că adulții în care v-ați transformat între timp sunt niște străini, dat fiind că nu știți absolut nimic despre această devenire a celuilalt.

Departe de adevăr. Am trăit o senzație incredibilă de familiaritate, combinată cu plăcerea descoperirii urmelor copiilor de atunci în ”oamenii mari” de azi. Și se văd, nici nu pot explica cum. În primul rând, recunoașterea ”facială” – la unii a funcționat neașteptat de bine, la alții neașteptat de greu. Apoi, recunoașterea ”comportamentală”, care e instantanee. Felul cum vorbesc, inflexiuni ale vocii (culmea, deși vocea sigur s-a schimbat, mai ales la băieți!), și mai ales zâmbetul – reperele funcționează imediat.

Iar zâmbete au fost din belșug, cumva am avu senzația că toată după-masa/seara a fost un zâmbet neîntrerupt.

N-am avut timp să povestim toți cu toți cât ne-am fi dorit – sunt peste o sută de ani de amintiri comune și alte câteva sute de ani de amintiri noi de împărtășit :). Am reușit parțial, dar e bine așa – rămân și pentru data viitoare.

J. a făcut o treabă senzațională. A strâns datele de contact la vreo 90 de… copii din generația noastră, de la cele 2 școli generale la care am fost (J a schimbat școala, ca și mine, după clasa a 4-a), din care s-au strâns mai mult de 30 din toate colțurile Germaniei și României. Astfel, data viitoare vor fi două senzații – cei pe care nu i-am văzut acum, din nou revelații, iar cei cu care de-acum ne-am regăsit, cu continuarea procesului de recunoaștere.

Mergeți la reuniuni din astea, dacă aveți ocazia. Oarecum ”contra-intuitiv”, nu vă veți simți mai bătrâni, ci mai tineri.

http://embed.trilulilu.ro/audio/Saimir07/d17cc013a92d6d.swf