Timpul cam intră în sac, ne grăbim în jos,

cu scurte opriri de exemplu la rădăcina asta imensă,

ori pentru a face tradiționala poză a pavajului – era să uit!

Ne apropiem de catedrala Sé din spate,

văzând semne clare că sezonul turistic nu e complet în repaos.

Oricum, sunt foarte mulțumit de momentul vizitei – sunt puțini turiști, chiar neașteptat de puțini, orașul e un pic în somnolență, dar vremea frumoasă – deosebit de plăcut. Deciziile cu vizite în extrasezon presupun un grad de risc – aici a meritat.

Sindromul King Kong ar vrea el să urce în acest lift de metal, sunt câteva în oraș construite de un elev al lui Eiffel,

dar nu mai e timp, și e coadă. Ne întoarcem prin Lisboa Pombalina

la hostel (se vede inscripția aici în stânga).

Bagajul și spre piața Rossio, de unde iau autobuzul spre aeroport. Înainte de asta însă, o poză și o pungă de natas portugues pentru drum – alături de prăjiturile cu lapte din Costa Rica (n-am fost, am mâncat doar) cele mai bune prăjituri din lume în afară de cele făcute de mama.

M&A mai rămân două zile, mai sunt lucruri de făcut – turul barurilor, cartierul exploratorilor, podul Vasco da Gama, statuia lui Jesus. Și Avenida da Liberdade, bulevardul mare și verde, zona de shopping modernă, pe care eu o văd doar din autobuz.

Îmi pare rău că n-am ajuns măcar la marele pod, cel mai lung din Europa, dar bine măcar că l-am văzut din avion:

La plecare avionul n-a mai făcut ocolul ”turistic” pe deasupra orașului vechi;

mi-am dat seama de asta cam când am ajuns pe la aceste lacuri,

și-am zis – ”Adeuș, Lișboa!”