Pe lumină îmi e mult mai ușor să trec strada cea lată dintre San Telmo și Puerto Madero – vreau să văd Puente de la Mujer și pe ziuă. Ajung chiar spre capătul canalului, și-mi place lumina în care se scaldă,

în ambele direcții.

O iau înainte pe faleză,

oprindu-mă des

pentru poze.

Culorile apusului mă iau un pic prin surprindere,

toată ziua fiind mohorâtă azi, dar uite ce frumos final.

Ia să încerc și funcția HDR a aparatului (am ajuns la concluzia că în această excursie voi folosi Sony-ul Cybershot cu zoom mare ziua, și Canon-ul S100 cu obiectiv luminos seara, ca azi). Din păcate, HDR (high dynamic range) înseamnă că aparatul face 2 sau 3 poze unadupăalta la expuneri diferite și apoi le combină într-una. Recomandat de pe un trepied, nu din mână ca mine, căci atunci iese mișcată combinația. Nici sprijinirea pe balustradă nu a ajutat cine știe ce.

Se vede un pic diferența față de poza anterioară, dar e frumos și fără HDR.

Gândind eu aceste văd – hopa, ce e cu lumina aceea oranj de pe clădiri?

Când mă întorc – UOAAAA, mă izbește în față cel mai portocaliu peisaj urban pe care l-am văzut vreodată.

Vorbesc tare, exprimându-mi încântarea. Intru în fibrilații, nu prea știu ce să fac. Cu o mână îmi vine să fac poze, cu cealaltă să stau în loc și să absorb peisajul.

Știu că e efemer, încerc nici să nu clipesc ca să se întipărească pe retină, mirându-mă în treacăt de alți pietoni care trec, unii preocupați nici nu se uită, alții se opresc puțin, fac o poză cu telefonul și merg mai departe. Cum să mergi mai departe?! Când mai vezi așa ceva? (mă rog, ei poate văd de câteva ori pe an).

Într-adevăr, minunea nu durează mult. Parcă dintr-o dată cromatica migrează spre roz

și apoi pălește,

lăsând loc norilor să-și facă damblaua.

Mă joc un pic cu setările aparatului, încerc un ”vivid, high saturation”,

opa, gangnam style,

nu, lăsați, revenim la normal, cu o poză apuseană cu macara, pentru Takeda.

Merg mai departe

într-o atmosferă metalică,

ce se transformă

încet-încet

în

Ora Albastră.

Nici ea nu ține mult,

și până ajung

la Puente de la Mujer

și dincolo de ea

s-a făcut

întuneric

de-a binelea.

Așa că pornesc

încet

pe drum

înapoi,

ca s-ajung pe nesimțite

de unde-am plecat.

Buenas noches, Puerto Madero!

P.S. aici am încărcat vreo 40 de poze, dar am făcut mai multe, păi, cum să te abții? Iată toată plimbarea, condensată în filmul de mai jos: