Două motive m-au tras spre Cardiff – una că nu mai fusesem în Țara Galilor, și a doua limba galică, dintre cele mai năstrușnice din Europa și din lume.

Al doilea motiv s-a dovedit oarecum fals – limba galică e vorbită în Irlanda; în Țara Galilor se vorbește celta. M-am făcut puțin de cacauă când am întrebat-o pe Colette, gazda, dacă vrobește „galeză” – „nu, și nici celtă”. Mhm.

Colette e foarte de treabă. Pensiunea lor era cotată cu stele maxime pe hostelworld.com, dar nu avea multe review-uri, așa că n-am știut la ce să mă aștept. E destul de departe de gară – dat fiind că am rezervat abia ieri n-am găsit loc undeva mai aproape, sau ce am găsit era foarte scump, așa că am mers pe mâna saitului și am riscat cu pensiunea The Avenue pe strada Cathedral Road din cartierul Pontcanna, pe malul râului Taff. Cam un sfert de oră de mers pe jos de la gară, prin ploaie agasantă plus vânt și cu valiza târâită nu e cel mai plăcut sentiment. O singură oprire, pentru a poza stadionul Millennium, fost Arms Park, de pe pod. O poză pe care o voi face cred că la fiecare traversare.

A meritat – pensiunea e într-o vilă veche, pe o stradă de case mari în stil vechi ce îmi aduc aminte de Boston. Înăuntru e foarte elegant, cu mochetă moale, curat, mobilă de calitate, parcă ești în casa omului. Și ești.

Nici n-am intrat bine și Colette s-a apucat să-mi spună de toate ce se pot face în oraș, unde le place lor să mănânce bine, cum ajung în centru, despre vaporașul-autobuz care mă duce în port, tot ce-i trebuie unui turist debutant în oraș. Las bagajul și mă duc în centru, pentru o primă recunoaștere. Pe drum, poza zilei, extaz lingvistic:

Trec pe lângă castelul de care mi-a zis A., îl planific pentru mâine, și intru în centru, care nu e mare, dar e plăcut, cu steagul dragonului galez peste tot, parcă sunt în Harry Potter 4. Nu mă pot hotărî unde să cinez, nu prea sunt restaurante „galeze”, până la urmă aterizez la restaurantul italian din lanțul lui Jamie Oliver – n-am mai fost niciodată, așa că-l punem și pe ăsta la „atracții”. Mă las prostit de clasicul „favoritul lui Jamie” din meniu, care se dovedește a fi un simplu șnițel; bine măcar că vine cu ochi peste și cu ceva ierburi să „dea bine”, gourmet cum ar veni. Mhm. E bun, …ca un șnițel.

Când ies s-a oprit ploaia, dar a trecut și Ora Albastră. Cătinel înapoi, e și mâine o zi.