Alsacia şi Lorena

Două doamne. În vârstă, cu părul alb, una cu ochelari. Ne-am aşezat lângă ele la terasa Rohan din centrul Strasbourgului, şi vrând-nevrând le-am ascultat frânturi de conversaţie. Abia după o vreme am conştientizat ce mi se părea ciudat: una vorbea franţuzeşte, cealaltă într-un dialect nemţesc asemănător cu ce se vorbeşte în elveţia. Nemţoaica mai băga câte-un cuvânt franţuzesc pe alocuri, dar în rest se ţinea de păsăreasca ei, cealaltă doamnă exclusiv în franceză. Se înţelegeau de minune, nu dădeau senzaţia nici unui dram de disconfort, şi păreau a avea o conversaţie (animată), nu vorbeau paralel.

Mi-au adus aminte de întrebarea care mi-a venit la prima vizită în Alsacia: cele 2 provincii au fost luată de Franţa după al doilea război mondial, după un ping-pong neîncetat între Franţa şi Germania în cursul istoriei de după imperiul roman, încă de pe vremea alemanilor de dinainte de Clovis (citiţi mai multe despre istoria lor aici)

Şi m-am întrebat acum 3 ani, când am văzut inscripţiile bilingve din Strasbourg, oare oamenii ăştia au vreo părere… geopolitică? Din câte înţeleg, populaţia e (era în 1945) majoritar nemţească. Se împacă ei cu apartenenţa de franceji? Cele 2 popoare şi culturi nu sunt tocmai cele mai compatibile. Şi totuşi, deşi statul francez e cunoscut pentru toleranţa faţă de minorităţi naţionale, care, „oficial”, nu există (poate mă contrazice Raluca, nu bag mâna-n foc, e doar o impresie), n-am auzit niciodat de „mişcarea separatistă alsaciană” sau „partidul eliberării lorene”. Nici n-am vorbit vreodată cu vreun reprezentant al regiunii (dacă se nimereşte vreunul pe-aici, e invitat/ă la cuvânt). Singurul semn de sensibilitate l-am simţit când am povestit unor vorbitori de alemană că am fost la „Strasbourg”, la care am fost corectat imediat – „Strassburg”, cu o urmă de mirare că am folosit varianta franceză, ca şi cum ar fi „nenatural”. Hmm.

Pe cele 2 doamne n-am îndrăznit să le întreb ele de ce stau la un ceai la o terasă vorbind limbi străine în loc să-şi scoată ochii? Cu atât mai mult cu cât precis au prins războiul…

Au fost foarte simpatice. Şi reprezentative. Şi simbolice, şi sugestive. Pentru speranţa că, indiferent de condiţiile geopolitice, oamenii se pot înţelege. Cu condiţia, aş adăuga eu, să le meargă bine. Să aibă parte de oraşe frumoase,

de terase ca cea a domnului Rohan,

DSC_9989.JPG

şi, mai ales, de bere atotunificatoare.

DSC_0020.JPG

A propos de terasa Rohan, căutam un loc unde să mâncăm, şi am intrat la altă terasă, întrebând dacă au Flammkuchen, specialitate a locului, pe care doream să o consum neapărat „de la mama ei”. Chelnăriţa mi-a răspuns că nu au, eu am întrebat dacă ştie un loc unde se serveşte, nu ştia, dar – a întrebat un client, şi mi-a zis să încerc la Rohan, peste drum.

Deci nu e pace nunmai între naţiuni, ci şi între terase.

Anunțuri

2 gânduri despre “Alsacia şi Lorena

  1. In urma cu cativa ani am fost in delegatie, cateva zile, intr-un oras din Alsacia si am fost mirat ca toti oamenii cu care vorbeam aveau prenume franceze dar nume de familie nemtesti – Richter, Koenig, Stiegler…
    Nu stiam prea bine istoria locului, asa ca am facut greseala sa spun unuia din ei:
    – Nicolas, stramosii tai au fost nemti, nu ?
    Oh, atat mi-a trebuit.
    -NU, noi suntem francezi, parintii mei sunt francezi, bunicii au fost francezi… Noi toti aici suntem francezi, nu nemti !
    Cam asa gandesc oamenii acolo si monumente legate de „recuperarea” teritoriului Alsacian se gasesc in fiecare oras. De altfel, aceasta preluare a controlului s-a intamplat in mai multe etape, dar deja in sec 17 mare parte din Alsacia intrase sub control francez.

    Apreciază

  2. mie imi vine in minte un episod din „miercurile istoriei” de pe arte: un reportaj despre unul dintre multele razboaie dintre francezi si nemti, cel din 1870. francezii se retrag in dezordine traversind alsacia, e haos mare. intr-o ferma alsaciana un barbat tocmai fusese impuscat de un soldat francez in timp ce sotia lui striga cu disperare: nu trageti, suntem francezi! in dialect alsacian. pina si astazi e de neconceput pentru unii ca apartenenta la o natiune poate avea si alte criterii in afara de o limba si o religie comuna. de aceea in alsacia nu au existat niciodata miscari separatiste, spre deosebire de bretania, tara bascilor sau corsica.

    alsacia e una dintre multele exceptii franceze. autostrazile sunt gratuite, in conditiile in care pe restul teritoriului sunt contra-cost. datorita regimului concordatar, preotii sunt functionari platiti de stat, ca in romania, si nu trebuie sa traiasca din resurse proprii ca in restul frantei. socialistii au incercat in numele laicitatii sa abroge sistemul concordatar, a rezultat ca alsacia voteaza dreapta cu consecventa (la ultimele alegeri regionale face parte din cele trei regiuni care au mai ramas de dreapta). eroare strategica majora. dialectul alsacian e cit se poate de viu, e folosit in creatii literare si e predat in scoli. nu cred ca asta rimeaza cu un stat centralizat represiv, care isi neaga cu obstinatie minoritatile. cu toate astea, vorbitorii de dialect au peste 70 de ani si nu prea mai exista generatie tinara vorbitoare de dialect. inca o diversitate care se pierde…

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s