Nic ar face un blog de travel (şi nu numai) meseriash (ştiu şi cum i-ar zice :)). Din păcate n-are timp, dar nutresc speranţa că poate într-o zi. Până atunci, cu permisiunea lui, o să ne însoţească în excursia prin Alsacia, că el a avut ideea. Citez din emailul care a stârnit totul:

„[…] Organizatorii se laudau ca cea mai tare excursie este cea prin Alsacia cu 3 orasele. Si asa a fost! Cu proxima ocazie – ori ii iei pe L+C, ori singur, ori cu alti oaspeti/preteni – sa te sui frumusel in masina si sa faci o tura de-o zi assolutamente necessaria!”

Deci vă e clar că am executat. I-am luat pe L. şi C. duminică disdedimineaţă (pe la 9, 9 jumate, nu mai ştiu, oricum foarte devreme :)), şi la drum pe urmele lui N. Mai zice el:

„Cum vii cu masina din directia Freiburg, merita sa faci un scurt stop-over la Neuf-Brisach (direct in Franta, cum treci granita germana). Un dement de conte francez a falimentat aproape vistieria Frantei ca sa faca orasul fortificat si a tras vreo 2 randuri de ziduri exterioare cu shantz contra invadatorilor, intr-o forma de stea cu 6 colturi parca, perfect simetrica (se vede frumos si pe GPS). Evident ca nemtii au marsaluit pe langa si au lasa orasul in plata Domnului cu ziduri cu tot.”

Dementul de conte francez la care se referă N. cred că e Marchizul de Vauban, un artist al fortificaţiilor în slujba lui Louis XIV. Într-adevăr, oraşul se vede splendid din aer (aici poza de pe wikipedia).

Pe jos, arată ca o stradă lăturalnică din Braşov, Sibiu sau Sighişoara,

doar piaţa imensă şi pătrată (se vede şi pe imaginea din avion), fost loc de exerciţii militare, e pe alt stil.

Cu această ocazie, şi această panoramă, ţin să precizez despre noul aparat Sony WX1 al lui L., care face panorame dintr-o singură apăsare de buton şi mişcare a aparatului de la stânga la dreapta – fenomenal. Eu trebuie să fac 3-4 poze, pe care să le leg apoi cu autostitch pe calculator – cere timp. Aparatul ăla e meseriaş – noroc că la Sony mă enervează că au standardul diferit la carduri, de nu se potrivesc la mine la calculator, că altfel m-ar tenta rău numai pentru asta.

Deci în biserica asta

am intrat,

am aprins câte o lumânare

şi am pozat altele

cu biblie

sau fără.

Afară,

am luat-o la picior prin oraş – nu e cine ştie ce, pare cazon şi oarecum rudimentar, dar are mici detalii pline de creativitate.

(chit că majoritatea florilor erau de plastic, la o privire mai atentă. Din acest motiv nu le-am pozat.)

Noi ne-am relaxat la un salon de thé la colţ de piaţă, care, nota bene, avea doar ceaiuri, cafele şi prăjituri, „că e salon de thé, nu altceva”, cum a zis patroana rotundă şi voioasă. Asta într-un orăşel minuscul, nici măcar mare atracţie turistică (chiar dacă e patrimoniu UNESCO). Ah, la France, cu savoir-vivre-ul lor. Se respectă, j’aime ça.

Apoi am ajuns şi la zidurile lui Vauban,

unde am intrat, de fapt ieşit, printr-o poartă misteriuoasă

în şanţul mare cu ziduri şi mai mari.

Impunătoare fortificaţii. Le-am dat un ocol,

până am ajuns la altă poartă,

prin care am trecut,

înapoi la maşină, şi mai departe, că traseul lui N. abia a început. Au revoir, Neuf-Brisach, sau Àdje, Neu-Breisach, cum îi zice în Alsaciană.