Deranjezi

Sunt în tren, cu două genți. Un loc liber, dau să mă așez. În față și în dreapta, doi bărbați cu căști în urechi și privirea în telefon. Amândoi cu barba scurtă după moda vremii, cel din dreapta cu geacă de munte și geantă de piele, cel din față în costum și pardesiu, fular înfășurat…

Urare

Taximetristul, vorbind la telefon cu un prieten: „mă duc la aeroport cu o cursă, şi apoi mă duc să văd avioanele.” Tonul parcă afectuos cu care a zis „avioanele” mă face să-mi imaginez licărul din ochi şi zâmbetul copilului interior, micul moment de fericire al unui pasionat de aviație, care găseşte o modalitate de a…

Intermezzo: Calea cea grea

Stimați telespectatori, întrerupem transmisia din Spania pentru un scurt comentariu de actualitate. Am vorbit și eu despre asta aici, dar mai bine zice Adrian Georgescu: ”Poate că despre asta e vorba în sport: în fiecare secundă, să încerci să fii mai bun decât ești. Adversarul, că se numește Serena sau Caroline, Novak sau Ivan, e…

A sosit MANA!

Ieri a sosit pachețelul cu MANA, cartea lui Takeda. E prima carte scrisă de un prieten pe care o țin în mână, și e într-adevăr o senzație deosebită – pot doar să-mi închipui ce a simțit autorul. Tipărită în condiții ireproșabile de Amazon (a ales să publice varianta în engleză întâi), se poate achiziționa de…

MANA – demers pentru calitate

Că Takeda scrie bine, asta era destul de clar din al lui blog. Dar de la blog până la a scrie o carte de ficțiune e cale (teoretic) lungă. Practic – un an. Atât i-a luat din momentul în care și-a promis sieși și Sofiei că o va scrie. Nostim e că s-a apucat de…

Români la Roma

A. nu mai fusese la Colosseo, așa că el a fost prima desinație a zilei. A fost la fel de impresionant ca prima dată. [pe2-gallery] [/pe2-gallery] În plus față de data trecută am găsit niște detalii care, deși n-am nici un merit, mi-au căzut tare bine: fie o hartă, inscripții, detalii sau statui, e vorba…

Diferențe

„Șefulică, unde mergi?” …mă încrunt în sinea mea. Tânărul dinamic e de la Taxi Leone, mă uit de două ori, prețul scrie clar 1,39Lei, îi zic unde, intru în mașină. Pornește, se întoarce spre mine – ”60 de lei e bine?” Hopaaa. ”Păi, parcă era în jur de 30. Puneți aparatul” (are aparat pe bord)…

I.

Un țăran ară câmpul și-și biciuiește calul necontenit – ”dii, hai, trage, hire-ai, dii!” La un moment dat calul se întoarce și zice: ”Ce dai așa tare, stăpâne, nu vezi că mă străduiesc?” ”Aualeooooo!!!” urlă țăranul și o ia la fugă peste dealuri. Câinele care se hârjonise pe lângă plug o ia și el la…

Copii cuminți

Au fost ceva bebeluși în public – dacă se puneau aceștia doi pe ”cântat”, să vezi ce concert ieșea! Dar au fost cuminți, chiar dacă lui M. nu prea i-a plăcut muzica de orgă, iar T. a avut ceva probleme, nu se știe exact ce anume pentru că nu i-am înțeles limbajul. Dar a decurs…

un gol

Doamna S. făcea parte din categoria de oameni despre care nici nu-ţi pui problema cum ar arăta lumea fără ei. Şi asta chiar dacă nu-ţi sunt prieteni apropiaţi, ci „prin alianţă” – sunt oameni care îşi au locul lor în lume, pe care o umplu şi o colorează. Când oameni din aceştia dispar brusc, după…

Sărbători fericite!

Blogul a ajuns abia la data de 30 octombrie, în timp ce realitatea e deja la 25 decembrie. Noiembrie și decembrie sunt planificate la recuperare, dar până una alta, o pauză de-o salată de vinete, de ouă, o roșie-două, niște ceapă, șunci diverse, tobă, cârtaboș, brânză, prăjituri, globuri, zăpadă, cadouri, colinde, podele de nuiele. Și…

Domnul S.

Zici că-l ia vântul pe Domnul S., aşa e de mic şi slab. Are 77 de ani, locuieşte în cartier şi ne-a săpat grădina. A cerut 30 de lei pentru o zi; T. i-a dat 40. A zis că revine a doua zi, să termine porțiunea rămasă de făcut la căderea întunericului. A revenit, a…

O lume minunată

Câți ani ai când termini clasa a 4-a? 10 sau 11. Cât mai ții minte de atunci? Amintirile încep de pe la 3-4 ani, deci 6 ani de amintiri. După care drumurile se despart, din varii motive, și trec de 3-4 ori mai mulți ani de amintiri acumulate. Spațiul de pe harddisk e limitat, așa…

Români la plimbări uşoare – Aconcagua, Sahara

Am primit acum ceva vreme un email de la Iulian, zis Picasso, care mă ruga să postez ceva aici despre expediţia lor. Cu mare plăcere, şi ceva întârziere, pentru că n-am vrut să întrerup seria despre Balcani, care s-a prelungit mai mult decât anticipam. Deci Iulian şi prietenul lui Marius, zis Porumbelu’, vor să escaladeze…

Mondialele de-acasă

Rutina „cel târziu la 8:30 acasă pentru meci în fiecare seară” a fost întreruptă de colegi, care au zis „hai să vedem meciul Germania-Ghana la public viewing„. Hi. E o experienţă care merită trăită, văzut meciul cu fanii unei ţări, indiferent care. Ei au plecat mai devreme, eu am zis că dacă ajung cu vreo…

Faţa bucuriei

Martin Palermo are 36 de ani şi 7 luni. A jucat doar 15 meciuri în echipa naţională, primul în 1999. A rămas faimos pentru că a ratat 3 lovituri de la 11m într-un singur meci cu naţionala, episod după care n-a mai fost convocat. Timp de 10 ani. Maradona l-a „reactivat” anul trecut, şi după…

Emoţiuni culturale

„Cu ce echipă ţii?” (măcar bine că nu m-a întrebat, ca restul de 90% din populaţie, dacă „snteţi şi voi la mondiale?”) „N-am o favorită… de obicei ţin cu echipele ‘mici’.” „Da, aşa credeam şi eu.” (mă-ntreb de ce credea aşa – chiar o să pun întrebarea, e interesant) „Iar dacă joacă frumos, cu atât…

Doamna notar

e o damă micheteau, nu numai cu numele de familie ;). Nu ştiu dacă e „noua generaţie” aşa, sau pur şi simplu acolo – oameni cumsecade, ies chiar un pic din tipare ca să te ajute. De reţinut, exemple pozitive nu strică.