Cubasta. (epilog)

Merită să mergi în Cuba pentru: aroma unică de socialism în secol 21 plus atmosfera de Caraibe – combinaţia nu se poate descrie în cuvinte, trebuie trăită. Pentru mine a fost ca o călătorie „înapoi în viitor”: în viitorul unui univers de care noi ne-am desprins acum 20 de ani. A fost răscolitor să văd…

Povestea Romului

11 ianuarie 2010 Ajuns la Paris, trebuie să schimb terminalul. Nu-s obişnuit cu gradele minus de afară, dar după o scurtă confuzie vine autobuzul cu pricina. Călătoria durează, şi mai am o oră până la îmbarcare. Dar e bine, zic. Ajung, dau să intru la filtrul bagajelor, când domnul de la paza lichidelor – „uoo,…

Pe picior de plecare

10 ianuarie 2010 A doua zi aveam avionul dupămasa, aşa că am mai avut timp de-o plimbare până-n piaţa veche, favorita noastră, unde am băut o cafea (respectiv ciucalată caldă) la cafeneaua unde zice Planeta că e cea mai bună cafea din Cuba. arată foarte bine, ca totul în piaţa asta, un fel de Starbucks…

N-am văzut Vedado

9 ianuarie 2010, seara Bulevardul Malecon era închis pe direcţia noastră de mers. Am ocolit, dar apoi am intrat înapoi pe el de pe o străduţă lăturalnică. Probabil prea devreme, pentru că eram singura maşină de pe carosabil. Am bănuit (şi Luis avea să confirme) că e închis din cauza vremii: vânt, iar valurile mari…

În căutarea trestiei de zahăr

La 8, băiatul s-a înfiinţat punctual la întâlnire. Din păcate, vremea n-a ţinut cu noi, era înnorat zdravăn. Am plecat totuşi, sperând să nu plouă. „Speranţa nu e o strategie”, zicea un gânditor contemporan american. Ploaia a început încă înainte să ieşim din oraş. Băiatul care ne conducea era student la educaţe fizică, şi era…

Valea lui Viñales

8 ianuarie 2010 În drum spre Viñales opriserăm la o parcare, de unde se vedea frumos într-o vale: Plănuiam să mergem a doua zi să ne uităm mai atent, dar – am văzut la agenţia din oraş că există un punct de observaţie la vreo 3km de oraş, hotelul Jarmins. „Hai să mergem”, a zis…

Viñales

8 ianuarie 2010 Recomandat de Lonely Planet ca un stop „obligatoriu” pentru majoritatea trekkerilor care străbat Cuba, mă aşteptam ca Viñales să fie un orăşel mic şi fermecător, gen Trinidad. Prima impresie n-a fost însă cine ştie ce. Case mici, înşirate pe marginea drumului, şi atât. Am ajuns după 5 ore de la plecarea din…

Lumea lui Don Robaina

A. văzuse în Lonely Planeta că există o fermă de tabac mai deosebită lângă Pinar del Rio, aflată fix în drumul nostru de la Cabo San Antonio spre Viñales. Singurul proprietar de firmă în viaţă care mai are o marcă de ţigări cu numele lui, ferma Robaina. Voiam să mergem, plănuiam să-mi fac proviziile de…

Parcul oilor sălbatice

După o ultimă privire spre Vest, de la Cabo San Antonio, am pornit prin pacrul Guanahacabibes pentru ultima oară. De-aia am şi oprit să pozăm pomii ăştia, pe care-i remarcaserăm la fiecare trecere: De asemenea, am oprit pentru o poză cu fauna caracteristică zonei: Când eram mic mi-ar fi plăcut parcul ăsta în mod deosebit…

Maria la Gorda

7 ianuarie 2010 Pentru a ajunge la destinaţia noastră principală în această parte a Cubei, Maria la Gorda, a trebuit să traversăm întregul parc naţional Guanahacabibes (fain nume, nu? :)). Asta pentru că la Maria la Gorda n-am mai găsit cazare, iar cel mai aproape am găsit tocmai la Cabo San Antonio, cale de aproape…

Farul de la Capătul Lumii

Cabo San Antonio e extremitatea de Vest a Cubei. Acolo, pe lângă farul Roncali trebuia să se afle complexul turistic unde trebuia să ajungem. Am oprit la far, deşi împrejurimile nu păreau prea primitoare, şi am întrebat un nene bătrân care voia să se refugieze sfios într-o baracă unde e cabanele. „Mai încolo”, ne-a zis.…

Go West

6 ianuarie 2010 Azi plecăm toţi din Havana. C&J o iau în sus, spre America, via Canada (reamintesc, din America nu poţi veni direct în Cuba. Mai mult, embargoul e atât de „adânc”, încât cetăţenii americani nu numai că nu au voie să importe trabuce făcute în Cuba, dar n-au voie nici să le fumeze.…

La Revolución

” Cred că nu există ţară din lume, incluzând cele sub dominaţie colonială, în care colonizarea economică, umilirea şi exploatarea au fost mai grave ca în Cuba, în parte datorită politicilor ţării mele în timpul regimului Batista. Am aprobat proclamaţia lui Fidel Castro de la Sierra Maestra, când în mod justificat a cerut dreptate şi…

La Bodeguita del Medio

La Bodeguita del Medio e un loc de referinţă în Havana, pentru iubitorii de distracţie, relaş şi decadenţă. Bodeguţa Mediului se află pe o stradă destul de lăturalnică din Havana veche, foarte aproape de catedrală, şi e anunţată de un semn care nu transpiră mari merite artistice: Înăuntru, însă, îţi dai seama imediat că locul…

Floridita

Ne-am întrerupt, cum ziceam, plimbarea pe Paseo del Prado şi ne-am întors pe lângă hotelul Inglaterra, să găsim Floridita. Care înseamnă, incredibil dar adevărat, „mica Floridă”, şi e o crâşmă la colţ de stradă aglomerată Povestea cu această cârciumă are însă legătură cu clopotele. Cu clopotele care sună, sau mai precis, pentru cine trag clopotele,…

Havana la pas

5 ianuarie 2010 Micul dejun a avut un gust „ca acasă”, deşi a avut papaya proaspătă în meniu, ceea ce acasă nu egzistă. Dar gustul ochiurilor, pâine, legume, fructe, mi-a adus aminte de acasă. Mâncare simplă, dar gustoasă, a căzut bine. Singurul neajuns a fost că oaspetele necunoscut (nu l-am văzut la faţă) mi-a luat…