Duminică dimineaţa la 9 jumate… să fim serioşi, nu e NIMENI pe stradă. Mă rog, aproape nimeni, un nene îşi ia tacticos micul dejun la singura terasă deschisă.

Ce ne-a mânat la ore imposibile pe străzi pustii?

Păi, azi plec, şi mai avem lucruri de făcut. Chiar dacă oraşul doarme,

sperăm că transportul în comun funcţionează. Asta pentru că în toate ghidurile e recomandată o tură cu tramvaiul 28. Nu turistic, ci tramvai normal – dar în Lisabona şi tramvaiele normale sunt vechi, şarmante şi la ora asta aproape goale.

Surpriza vine când după prima staţie suntem invitaţi destul de ireverenţios să coborâm. Ceee? Păi tocmai ne-am urcat. „Aici e capătul, trebuie să mergeţi în altă staţie ca să luaţi tramvaiul mai departe.” „Unde în altă staţie?!” „…încolo”, şi arată vag înainte. Vatmanul hatmanul nu pare interesat de problema noastră, îl doare la chipiul inexistent, şi nici foarte politicos nu e. Uite că există oameni antipatici şi în această ţară!

Mergem cam la întâmplare în direcţia indicată, mai întrebăm o dată şi ajungem în sfârşit în altă staţie. Unde, după 2 minute, ajunge şi el!

Îl durea tramvaiul să ne ducă şi pe noi?!? Îi fac o poză ostentativă de aproape, cu intenţia să pun pe blog: aşa arată un portughez nesimţit:

Singurul, de altfel, pe care l-am întâlnit în ţara aceasta. NU ne urcăm în tramvaiul lui (e şi un grup de olandezi gălăgioşi de care nu avem loc), şi bine facem – vatmanul din tramvaiul în care urcăm cu restul moşilor olandeji

arată cu totul altfel.

În sfârşit excursia noastră poate porni, spre Bairro Alto (recunoaştem piaţa asta de-aseară)

şi mai departe, pe străzi înguste

cu multă

faianţă.

Ajunşi la capăt, o întreb în primul rând dacă putem merge cu ea înapoi – „da, dacă mă aşteptaţi 5 minute”, răspunde în engleză, zâmbeşte şi-mi face semn spre o altă staţie 10 metri mai încolo. Staţiile de coborâre şi îmbarcare sunt diferite, lucru isteţ, nu se mai înghesuie lumea în sus şi-n jos pe scări.

În al doilea rând o întreb dacă pot să-i fac o poză ei şi tramvaiului (abia acum observ că e un tramvai Coca-Cola).

Ezită puţin… „yes.”

La întoarcere străzile sunt tot pustii,

dar vagonul se umple să plesnească de turişti care au citit şi ei prin ghiduri, astfel încât coborâm fără regrete la castel.