La Versailles poţi lua bilet numai pentru castel şi grădini, sau combinat cu Trianon, sau combinat cu Trianon şi domeniile Mariei-Antoaneta. Am luat bilet combinat, dar la domenii n-am mai ajuns. Trianonul am vrut să-l văd însă neapărat, pentru conotaţiile istorice.

Am lăsat dar fântânile să cânte şi am luat titicarul, pentru care a trebuit din nou să plătim 6 EUR (biletul e valabil o singură tură, dacă te-ai întors 360 de grade şi vrei încă o tură, plăteşti alt bilet. dacă însă cobori pe traseu, poţi lua trenul următor înapoi). Trenuleţu’ ne-a dus din nou pe la marginea parcului, unde erau maşini, oameni veniţi la picnic, şi… oi,

şi de acolo am cârnit-o spre Trianon. Palatul „de vară” e mult mai mic, dar cochet. După iarna grea, grădinile nu „înfloriseră”, dar erau amenajate.

Turul a durat foarte puţin, câteva camere din care am reţinut-o pe cea cu… na că nu mai ştiu cum îi zice la piatra asta semipreţioasă verde

care avea o cameră dedicată,

şi sala asta lungă.

Eu căutam sala unde s-a semnat tratatul, dar n-am găsit-o, şi nici vreo menţiune (sau o fi fost asta lungă?). Ei povesteau doar cum a fost un fel de reşedinţă de vară, şi cum Napoleon a stat aici, că să renoveze ditai Versaiu’ era prea scump.

Dacă ştiam că durează aşa puţin, ne opream din prima excursie cu trenu’, da’… rămâne sfat pentru alţii. Noi ne-am suit din nou şi ne-am dat jos la penultima staţie, la Grand Canal, unde am mâncat la o terasă. Pe Grand Canal acum lumea se dă în bărci,

în trecut îl făcuseră o simulare de mare, aduseseră şi o caravelă cu pânze. Era loc de picnic şi party… ca şi-acum.

A fost ultimul stop. Ne-am întors la palat,

am trecut pe lângă el, zicând că trebuie să mai vedem o dată filmul cu masca de fier, în care sunt mai multe scene pe platforma asta din spatele palatului,

am ieşit pe poartă

salutându-l în doi peri pe Ludovic-Louis-Lewis-Luigi,

şi-am plecat, pe aleea cu copaci.