Liguria (4) – Genova, ziua

A doua zi dimineaţă, ziua a început cu desene animate, şi cu nori deasupra portului. Mi-am alocat juma’ de zi pentru descoperirea oraşului. Luat hartă de la hotel şi dă-i, din nou pe jos (acum ştiam că nu e departe), pe acelaşi traseu ca aseară, care părea mai puţin dubios, pe sub autostrada cu palmieri.…

Liguria (3) – Genova, seara

Până m-am cazat, până m-am chinuit să parchez (un francez dobitoc parcase extrem de la marginea locului de parcare, că abia am ieşit din maşină, asta fără să-i las lui loc să intre, a trebuit probabil să intre prin dreapta), a început să se lase seara peste port. Am ales hotelul ăsta în detrimentul hostelului…

Liguria (2) – Pe drum

Cel mai scurt drum spre Genova era pe autostradă. Doar că, nu după mult timp, s-a îndopat traficul, prilej să dau nişte telefoane. Stând de vorbă cu G., îi zic unde snt, zice – „‘ş’neboon, să mergi duminică seara la Genova?! Păi toţi italienii se întorc acum de pe coastă!” Într-adevăr. Se înainta deosebit de…

Liguria (1) – Lasciatemi cantare, San Remo

În toată călătoria prin Franţa, de fiecare dată când opream maşina, aveam grijă s-o dosesc pe Jane în bord, iar noaptea o luam cu mine în cameră. Ajuns la San Remo, m-a dus la o parcare supraetajată lângă autostradă. Abia după ce mersesem o bucată bună pe o stradă care părea „mai principală” plină de…