Liguria (1) – Lasciatemi cantare, San Remo

În toată călătoria prin Franţa, de fiecare dată când opream maşina, aveam grijă s-o dosesc pe Jane în bord, iar noaptea o luam cu mine în cameră. Ajuns la San Remo, m-a dus la o parcare supraetajată lângă autostradă. Abia după ce mersesem o bucată bună pe o stradă care părea „mai principală” plină de români

mi-am dat seama că am uitat-o pe Jane prinsă de parbriz, pornită! Fix în Italia, fix lângă o autogară dubioasă, unde văzusem/auzisem deja o grămadă de români mai mult sau mai puţin suspecţi!
Să mă-ntorc s-o ascund? Sau să dau repede o tură şi să plec? Am ales să risc, sperând ca într-o juma’ de oră cât estimam că voi sta, Jane va scăpa. Oraşul nu părea cine ştie ce, propriu-zis nu murdar, dar nici senzaţie de curăţenie, poate din cauză de mult gri

am zis că-l „termin” repede. Fuga la cazinou, că auzisem că e important,

apoi la plajă,

dotată cu muzicieni ambientali ghiciţi de ce naţie.

Plaja nu m-a impresionat, pietriş şi modestie. Aşa că am tulit-o repede înapoi, oprindu-mă scurt doar pentru o boltă-

două –

cinci.

Am ajuns într-un fel de piaţetă, unde m-am oprit să ghicesc care e drumul cel mai scurt spre autogară. Am văzut o hartă şi m-am apropiat febril. Din piaţeta în care eram, un drum ducea spre autogară, dar mai ieşea un coridor spre ce părea pe hartă a fi miezul oraşului vechi – se vede treaba că bătusem până acum doar periferia din La Pigna (cum am aflat ulterior că se numeşte oraşul vechi). Gangul era ăsta:

Şi-am stat un minut în cumpănă: să intru RPD să văd cum arată sus, sau să mă grăbesc spre autogară, neforţând norocul lui Jane.
Am decis să forţez norocul şi am luat-o la goană pe cele scări în sus.

La capătul lor am rămas cu gura şi lentila căscată.

Nuanţele de gri şi bej murdărit de timp au fost înlocuite cu culori vii,

străzile drepte şi mohorâte cu întortochenii pe spaţii mici.

Au apărut hainele la fereşti,

şi în continuare bolţi.

Multe,

foarte multe bolţi.

Şi flori, ca bonus.

Am trecut ca vântul şi ca gândul pe sub ele, am ajuns la un moment dat la un punct de observaţie şi panoramă marină deasupra, unde am stat fix preţ de o poză,

şi fuga înapoi spre autogară, cu inima cât un purice.

Din fericire, Jane mă aştepta cuminte la locul ei. Bucuros, am pornit motorul şi am rugat-o să-mi arate cel mai scurt drum spre Genova.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s