impacarea schiului cu snowboardul

Ieri am oscilat ca pendulu’. La inceput, la prima tura cu snowboardul pe pista albastra, adica cea mai usoara, cand am vazut cat de greu ma "incalzesc", dupa cate ezitari si cat de anevoie iau prima curba, cum pare ca am uitat iar 80% din ce am stiut ultima data, am zis – gata, ma intorc la ski. N-are rost. Am vazut, e frumos, dar n-are rost investitia (apreciabila), asta dupa ce am investit in echipament de schi nou (chiar daca la reduceri) anu trecut si abia l-am folosit.
 
Dar… Spre sfarsitul zilei, cand am inceput sa descriu curbele mai frumos, sa iasa slalomul cat de cat, sa ma dau pe zapata sensationala din varful pistei rosii, mmm… parca parca e mai frumos snoubordu..

Dupa care vedeam schiorii cum o iau la vale pe suprafetele plane, iar eu acolo aveam cel mai mare stres, ca tre sa intuiesti imperceptibilul unghi al dealului la mare fix ca sa nu agatze kantu’, dar in acelasi timp tre’ ceva viteza ca sa ajungi dincolo… Si uiteasha facura genunchiera mea stanga si cotiera dreapta niste gauri apreciabile in zapada. Cazaturi aiurea, care m-au enervat, si am zis – grrrr, ma intorc la ski.

Ca aseara, sa vina mintea cea de pe urma si sa zic – maine mergem cu schiurile, sa vedem cum e prin comparatie. Ca am fost o singura data anu asta, in noiembrie. Am si uitat cum e. Poate imi aduc aminte ce chin e si cu astea – oricum, macar luam decizi in cunostiinta de cauza.

Iata-ma asadar in telecabina, de unde scriu aceste.

Azidimineata, luand schiurile, betzele si claparii grei, am zis – 1:0 pentru snowboard la transport. Echipamentu de ski e enervant de greu si complicat de transportat.

Cand am incaltzat claparii – 2:0 snowboard. Grei, incomozi, dreptul jeneaza. Cizmele de SB snt mai moi si flexibile. Corolar – mersul la buda – 3:0 SB: coboratul scarilor in clapari nu e distractiv.

La telescaun. Montatul/demontatul legaturilor – scorul devine 3:1. Legaturile de schi fac un "clac" placut, pe cand la SB tre’ moshmondit 5 minute la ele. Asta, de cele mai multe ori, stand cu fundul in zapada. In general, pe snowboard nu se "sta", tre’ sa te ashezi mereu in zapada. 3:2. Coboratul din telescaun, 3:3 clar. Pe schiuri, te ridici, si te duci, direct pe partie daca vrei.
Cu SB, fiind legat doar la un picior (cnf procedurii), daca ai noroc si nu cazi la ridicarea din scaun, sau mai incolo la oprirea ezitanta de dupa o alunecare nesigura pe suprafatza plana, oricum tre sa te asezi cu fundun zapada, sa legi si celalalt picior. Apoi, heirup sus, si la vale.

La vale… Ca skill personal, se pare totusi ca skiul e (inca) superior sbrdlui. Atat pe partile abrupte (3:4), cat mai ales pe cele plane (3:5). In timp ce cu sb am cel mai mare stres unde e drept si tre sa merg rpd si ma agatz si cad, cu schiurile acolo e cel mai relaxant. Pot merge mai repede, dar savura carvul natural al schiurilor. In plus, se merge cu fatza, drept, cu senzatie de echilibru, nu tre sa ajustezi mereu de pe un cand pe altu ca la SB, iar cand te opresti pur si simplu dai din betze si mergi mai departe, vs. te asezi n zapada (daca n-ai un loc ultraplat unde sa faci operatiunea dampicioarelea), desfaci o legatura, schiopatezi p deal n sus, te asezi in zapada, legi la loc, te ridici cu heirup, continui.

Meciul insa nu e jucat. Rubrica "siguranta calatorilor" aduce scorul la 4:5. Deja am simtit de 2 ori cum picioarele au vrut s-o ia in directii diferite. Cazaturile cu schiurile sunt, pentru mine, mult mai periculoase, avand genunchii in pioneze, care este. Desi la SB cad mai des, protectia eficienta tip role m-a ferit, pana acum (multumiri Autoritatilor) de accidentari.

Uuu… Se balangane telecabina lateral in vant. Am si ajuns.

Asa, un nou urcus (dureaza vreo 15 min si asa trece timpu mai usor). Unde eram? La siguranta calatorilor. A, ziceam de protectie. Asta e un minus pt SB, protectie complicata, perna pe foond, etc. Bine, asta poate doar la mine, dar e o analiza egocentrica, asa ca.. scorul devine 4:6. Si a propos de genunchi, impactul asupra lor e mult mai mare la ski. La snowboard m-a durut… talpa stnga dupa o vreme, de la stat prea mult pe varfuri. Dar cu genunchii in pioneze… 5:6.

Ar mai fi ceva. Snowboardingul e mai "cool". Desi e o prostie, recunosc ca are o influenta. 6:6.

Pai, si ce facem? Egal?

Da.

Pai cum, nu trebuie sa existe intotdeauna un invingator?!?

Nu. Cel putin, nu in lumea mea. Ambele sporturi au plusuri si minusuri, iar pentru o departajare ar trebui acordate "ponderi" fiecarei dimensiuni, in functie de importantza. Pentru unii, de exemplu, "a fi cool" poate avea pondere 80%, in timp ce "siguranta" doar 8%. In cazul meu, n-are rost sa ma complic – e vorba de cum si ce simti, de la un anumit nivel al subiectivismului cifrele nu mai conteaza. La o concluzie importanta am ajuns insa: nu voi vinde schiurile, cum ma trecuse un gand la un moment dat. Daca o sa iau si o placa? Nu stiu. Ar merge, pentru eventuale excursii la flims cu C&L, sau pt variatie. Cert e, aici la flums e, clar, teritoriul schiurilor. Fiind mai confortabil pe partii rosii, am incercat si partea cealalta a muntelui, care mai are vreo 5 piste meseriase. 6:7. Desi, daca ma gandesc bine, as putea sa le fac si cu placa. 7:7 :D.

Snt n cabina cu 2 chinezi, tatal si fetita de vreo 8 ani. Care a amestecat cateva cuvinte nemtesti prin hua huo hau chi tsuo-urile lor. Am crezut ca n-aud bine cand a zis "etwas", dar apoi a urmat "schifahren" :). Se vede lacul. Am facut o poza

 
Hop, si chinezu! Hehe. Vezi sa nu scapi telefonu p geam :D.

Mai e un pic pana sus. Ma uit la harta, sa vad pe unde-o iau.


Am luat-o pe o partie care arata luuunga pe harta, si asta, am descoperit, deoarece era de "plimbare", adica aproape ski fond. Nu aproape, ci veritabil, ce mai. Avantaje: privelistea,

 
relaxarea,
 
 

si un traseu care mie mi-ar fi inaccesibil pe snowboard. Prea plat.

Dezavantaje – datul "la vasle" cnd mergea un pic la deal. Fain, insa, pentru variatie.

V-ati plictisit? Sa fiti sanatosi. Mie mi-ati tinut companie in timpul urcarilor. Cred ca asta e ultima. Desi, nu se stie. Pe schiuri merge partia lunga mult mai rapid, dei-aia am si apucat azi sa explorez tinutul cu adevarat. Ce n-am incercat inca e off-road-ul… Imi da inima ghes, dar ultima data cand am ncercat, acu tz ani, am aterizat ntr-o groapa. La putine minute dupa ce tata zisese "sa nu iesi de pe pista". (Cum poti sa dai un asemenea sfat unui tanar entuziast cu dorintza de explorare?). Ei bine, voi asculta azi sfatul, in loc de atunci, desi tentatia e mare. Asa, insa, macar sntem chit.

Ooo, clar e ultima urcare se balangane int-un haaaal.. De la vnt.. Gata. Am ajuns.

Jos. 15min partia mare (desi mi s-a parut mai putin) fata de 25min cu snoubordu.

Gata.

P.S. asta a fost povestea. In incheiere, de acasa de pe canapei, recomand (nu ca m-ar intreba cineva): pentru cei care nu stiu nici ski nici snowboard deloc, recomand snowboard. Pentru comoditate. Musai cu lectii prima data. Pentru schiorii mediocri (ca mine), recomand invatarea snowboardului, ca variatie. Va scade frica de cazaturi, invatati sa faceti slalom mai des, care va fi foarte util la revenirea la ski, a carui viteza (initial privita ca „de melc”) o veti vedea apoi cu alti ochi. Schiorilor si snowboarderilor avansati, oricum nu am ce recomandari sa le fac, una, ca nu s-ar cadea sa ma asculte, doi, ca oricum probabil se dispretuiesc reciproc, asa ca nu vor schimba taberele. (asta in contextul in care, la coborarea cu ultima cabina ieri, am auzit un neamt afectat si foarte precis in exprimari cum zicea stramband din nas ca „snowboarderii au stricat partia, facand mormane de zapada”. Am tacut chitic, caci ieri ma aflam printre ei. Azi, m-am luptat cu mormanele de zapada de pe schiuri ;).
Oricum, treaba de-acum e clara. Imi plac amundoua, si pe viitor voi decide in functie de conjunctura si companie.

Reclame

4 gânduri despre “impacarea schiului cu snowboardul

  1. ba da. una zdravana de pe snowboard. avantajul acolo e ca, daca la ski te dezechilibrezi, lupti, te chinui, si apoi cazi, dar ai timp sa anticipezi, la snowboard se produce brusc, asa ca n-ai nici un control la unde iti aterizeaza diferite parti ale corpului.
    problema cu cazutul de pe schiuri – o fi cool, nu zic, dar e periculos rau, mai ales daca nu sare legatura… si, ca sa vorbim pe caz concret, mai ales daca nu sare legatura veche de pe skiul de mana a doua, la prima experienta off-road pe luncile shaeshului, in padure, la trecerea neinspirata prin, in loc de peste, o groapa. si uite asa se duc meniscuri.

    Apreciază

  2. Irelevant, da sa stii ca exista legaturi cu click-clack pentru snowboard :). An vazut io.
    Doi, ii fain daca poti sa le faci pe amandoua. Mie in continuare mi se pare muuuult mai greu skiul.

    Apreciază

  3. e relevant :), dar aia la inchirieri nu aveau decat din alea la care tre’ sa muncesti sa te inchei, si te impiedici invariabil cand bagi picioru dampicioarelea.

    daca ai inceput de la zero amandoua, cum ziceam, recomand snoubordu :). ca dificultate… skiu’ are hanicapul ca tre’ sa inveti intai plugu’ inainte sa "intri la curbe", pe cand snowboardul intra direct la intoarceri. dar odata ce ai stapanit plugul cat de cat, cred ca e comparabil de usor, chestie de practica.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s