Primisem recomandarea fermă de la A. să mă urc în Twist Tower pentru panoramă – cel mai înalt turn din Balcani. Am încercat să-i fac loc în program, dar n-am reuşit – până am terminat cele două tururi tematice de oraş, s-a lăsat seara peste Podul Latin.

Mai aveam un pic până la cină, aşa că l-am trecut repede

până la casa otomană veche de peste râu, de unde se vedea frumos biblioteca naţională în reconstrucţie (a ars în război împreună cu mii de cărţi de neînlocuit).

La 8 trecute fix m-am înfiinţat la flacăra eroului necunoscut, la capătul bulevardului care îmi aduce aminte de Braşov, unde la scurt timp au apărut D. şi soţul ei E., companionii pentru cină.

Daniela şi Snježana au fost singurele din grupul de la Ohrid care au sărit cu sfaturi pentru această excursie. Şi ceilalţi şi-au declarat disponibilitatea, dar au zis că mai bine discutăm „cu harta pe masă” – şi uite că n-am apucat. Întâmplător (sau nu?), ambele fete sunt din Bosnia. Au fost foarte cumsecade, aşa că le-am sunat când am ajuns în Sarajevo; pe S. n-am găsit-o, dar D. a zis să ne vedem la cină. Am mers într-un restaurant cu gust, din păcate nu mai ştiu cum îi zice, luăm câte un rakija şi dă-i taifas. Eu am luat rachiu de nuci, că n-am mai băut, e bun, dulce, ca un lichior, iar conversaţia se leagă. Comunicăm direct şi familiar, fără perioadă de „tatonare” şi „small talk” – lungimile de undă sunt compatibile.

Îi întreb cum e situaţia în ţară. Greu. E un aparat birocratic imens, cele două entităţi statale, dar nu numai, toate procedurile sunt complicate. Foarte greu să „scoţi capul” cu o afacere, dacă nu eşti mână-n mână cu corupţii. Chiar şi aşa e greu, taxele la stat sunt foarte mari. Îmi povestesc lucruri care sună foarte puternic a „deja vu” – fabrici „comuniste” ciopârţite şi vândute pe nimic, oameni îmbogăţiţi peste noapte, patroni care cred că „ei ştiu tot, doar’ ei au construit afacerea” – dar se comportă medieval. Până şi combinatul lor siderurgic e luat tot de Mittal, ca al nostru. Până şi minele lor vor să fie exploatate dubios, ca ale noastre. Bogăţie care le-a mai rămas? Apa minerală. Au un fel de „Borsec”, cea mai bună apă din Iugoslavia, dar firma cre o produce e condusă de un încuiat. E., care conduce o agenţie de publicitate, s-a dus să-i propună un plan de marketing, să facă, să dreagă. A fost refuzat categoric – „ce vii să-mi spui tu mie?”
Acum, cea mai vândută apă din Bosnia e Jana, care e din Croaţia, cu un marketing puternic, care compensează cu vârf şi îndesat faptul că nu e la fel de bună ca cea locală.

Venind vorba de frumuseţile şi bogăţiile naturale, le complimentez ţara – foarte frumoasă, peisaje spectaculoase, am întrebat dacă au turism rural, cu drumeţii, turism călare ca la noi – feţele li s-au întunecat. „Nu avem… din cauza minelor. Au deminat mari porţiuni, dar nu poţi şti. Uite, îţi dau un sfat” – zise E. – „ca unul care am pus şi am scos mine, nu te sfătuiesc să mergi prin pădurile noastre. Pe cărări marcate, da, dar nu te avânta în desiş. Din cauza ploilor şi a alunecărilor de teren, e imposibil să fi găsit toate minele, mai sunt destule în pământ. Mai auzi din când în când cum explodează câte una… Ce să-i faci, am fost amatori cei care le-am pus, n-am procedat sistematic, militar…”

Tac şi ascult. Aş vrea să întreb mai multe despre război, dar nu îndrăznesc. Mă mulţumesc cu ce povesteşte E. e un personaj – în trecut a avut o formaţie de rock, apoi a fost voluntar în război… acum face publicitate. Mi-a promis că-mi trimite o melodie de-a lor, nu mi-a trimis, chiar, o să-i scriu.

Au fost şi poveşti mai vesele, de exemplu despre fetele din Sarajevo, faimoase ca mari „party animals„, dar cu o menţiune – foarte „conservatoare” în… unele privinţe. Adică flirt din belşug, dar atât. Interesantă combinaţie, mă gândesc, între setea de viaţă tipic slavă şi conservatorismul de influenţă probabil islamică. (am vrut să zic „şi ortodoxă… şi catolică”, dar mi-am adus aminte cum E. a zis că ce nebunii a văzut la Belgrad…). A povestit şi o anecdotă – erau la mare, pe coasta croată, Daniela era la duşuri pe plajă, şi un tinerel tot încerca s-o „vrăjească”. Că „ce frumoasă eşti, ce corp ai, ce una, ce alta”. E. asculta în linişte, fiind două cearşafuri mai încolo, ea n-a zis nimic. După e a terminat duşul i-a zis doar – „bâşti, ţâcă”, la care el recunoscând accentul s-a lamentat cu voce tare – „ooo, păi de ce n-ai zis că eşti din Sarajevo, că nu-mi mai pierdeam timpu’ cu tine!”

Cel mai memorabil dialog al serii a fost însă când le povesteam cum era la noi în comunism, şi le-am zis „voi eraţi Vestul pentru noi”, iar E. a zis spontan – „iar acum uite că voi sunteţi Vestul pentru noi”. La gura mea probabil căscată a adăugat – „da, sunteţi cea mai estică ţară vestică pe care-o ştiu„.

Să bem pentru asta.

Timpul trece repede, foarte agreabil. Un nou moment de tip „oameni întâlniţi”, care îmbogăţeşte. Cu regret ne luăm rămas bun, exprimând speranţa că ne vom mai revedea pe undeva prin lume – la noi, la ei sau aiurea. O iau pe străduţe înapoi, mă amuz în treacăt de McDoner

şi fac, de-acum tradiţional, o ultimă plimbare pe străzile pustii ale oraşului.

Mi-a plăcut la Sarajevo. Impresia din prima zi s-a adâncit, oraşul îţi intră pe sub piele. E o senzaţie suprarealistă să mergi pe străzile astea vechi aparent perfect conservate (de fapt, refăcute total), să vezi viaţă „normală”, şi să te gândeşti că acum 14 ani, în 1996, an pe care mi-l aduc bine aminte – a fost Euro’96, Olimpiada de la Atlanta – în loc de clădirile pe lângă care merg aici era moloz, iar în jur explodau obuze. Nici nu pot să-mi închipui. Poate şi din cauza naturaleţii cu care oamenii îşi trăiesc viaţa, cel puţin la suprafaţă, nu dau nici un moment senzaţia că aici s-a întâmplat nu de mult eva „ieşit din comun”. Poate şi pentru că ei înşişi încearcă să nu se gândească – nu pot nici să uite, nici să ierte, dar aleg să meargă înainte, păstrând doar anumite repere pentru aducere aminte. Nu multe – tunelul, câteva clădiri-mărturii nerefăcute, şi câţiva „trandafiri de Sarajevo”, adică urme de explozie pe asfalt, umplute cu vopsea roşie. În trecut au fost foarte multe, azi au mai rămas doar vreo 3. Sarajevo între timp priveşte înainte, şi acest lucru… molipseşte.