O profesoară le povestea unor elevi din Sarajevo despre Gavroche, cum a participat la revoluţie şi a fost împuşcat. Se aştepta să fie impresionaţi, eventual o lacrimă în colţ de ochi, dar copiii – nimic. I-a întrebat ce părere au despre Gavroche, şi i-au răspuns că „e un fraier”.
„?!?”
„Doar’ toată lumea ştie că atunci când se aud împuşcături de duci în pivniţă şi rămâi acolo.”

Povestea lui A., auzită via M., mi-a rămas în minte. Copii crescuţi în război… cu psihicul afectat, probabil, pentru totdeauna.

După ce am coborât de la zidul panoramic m-am îndreptat spre punctul de întâlnire al turului organizat la tunel. Turiştii s-au adunat deja, chiar în dreapta pozei,

dar dat fiind că mai sunt câteva minute mai zăbovesc aici lângă pod, clădirile se reflectă frumos în apa râului Miljacka, în ambele direcţii.

Oamenii se strâng laolaltă, se pare că stă să înceapă. Mă apropii, ne spune că s-au strâns prea mulţi pentru maşina combi cu care veniseră (turiştii se strâng spontan, unii au rezervat, alţii plătesc direct la ghid). Aşa că aşteptăm un microbuz, care vine repede – pornim la drum, începe povestea.

S-o luăm puţin de la paş’opt. După declararea independenţei Sloveniei şi Croaţiei în 1991, cu un război scurt în Slovenia şi unul dur în Croaţia, republica multietnică Bosnia şi Herţegovina a votat un referendum pentru independenţă în 1992. Votul a fost boicotat de sârbi, astfel încât majoritatea covârşitoare a votat pentru independenţă.

Etniile din republică înainte de război erau – bosniaci (musulmani) 44%, sârbi 37%, croaţi 17%. Situaţia era complicată şi de repartizarea teritorială foarte amestecată – ca în imaginea wikipedică de mai jos.

După declararea independenţei, sârbii din Bosnia şi-au făcut propria „republică” (Republika Srpska) şi au ocupat teritorii, începând campanii de „curăţire etnică”. A început războiul între sârbi şi o alianţă bosniaco-croată – doar pentru câteva luni, pentru că preşedinţii Serbiei şi Croaţiei, Miloševic şi Tuđman, au negociat în secret partajarea Bosniei între cele două ţări (acordul de la Karađorđevo), care a dus la izbucnirea unui conflict şi între croaţi şi bosniaci (la Mostar, de exemplu, după ce o vreme au luptat cot la cot, croaţii au „întors armele”, s-au baricadat pe un mal al râului şi au început să bombardeze Mostarul, făcându-l una cu pământul, inclusiv podul).

Miloševic visa la „Serbia Mare”, Tuđman la o Croaţie mai mare. Doar că bosniacii le erau ghimpi în coastă, fiind împrăştiaţi astfel încât cele două vise nu se puteau realiza fără „curăţire etnică” – dat fiind că bosniacii nu erau de acord să-şi piardă… ţara. „Purificarea” s-a făcut inimaginabil de murdar – cu case distruse, bătăi şi execuţii la bărbaţi, „lagăre de viol în masă” pentru femei – etnicitatea se socoteşte pe criterii paternale, astfel au încercat să nască o nouă „generaţie” de etnie „corectă”. Sârbii au început, croaţii şi musulmanii au ripostat cu aceeaşi monedă în zonele controlate de ei. Îţi stă mintea-n loc – mie şi greu să scriu lucrurile astea.

Sarajevo era în ochiul furtunii – multietnic ca şi ţara, sediu al unui guvern al Bosniei care pierduse puterea de facto, dar o mai avea de iure.

Dacă Mostarul a fost o „afacere” între croaţi şi bosniaci, Sarajevo a fost între sârbi şi bosniaci. Armata Iugoslaviei a înconjurat oraşul – wikipedia zice că erau 18000. Aveau tancuri, grenade, rachete, mitraliere, lunetişti, şi au început să bombardeze. Iniţial au încercat să cucerească oraşul, dar străzile erau înguste, tancurile nu aveau loc, iar apărătorii (ceva armată şi poliţie, plus voluntari) au reuşit să apere oraşul. Astfel că s-au mulţumit să-l bombardeze, în fiecare zi (peste 300 de explozii pe zi, în medie), cu scopul declarat de a-i toca până capitulează. Oraşul a fost blocat, nu mai intra nici material medical, nici mâncare, nici arme, nimic. Doar aeroportul a fost eliberat pentru a fi ocupat de forţele ONU, lucru cu care sârbii au fost de acord. La cererea ONU, Miloševic a retras soldaţii care nu erau născuţi în Bosnia dintre trupele de asediu – un procentaj foarte mic, lupta a continuat.

Şi aici ajungem la povestea noastră. Salvarea, zice-se, a venit de la tunel. Bosniacii au construit un tunel pe sub aeroport – era singurul loc fezabil, neocupat de sârbi. Tunelul pleca dintr-o suburbie a oraşului şi ieşea în spatele aeroportului, zonă ocupată de bosniaci „liberi”. Pe acolo au intrat arme, mâncare, muniţie, medicamente. care au ţinut între 300000 şi 400000 de oameni în stare să se apere cât de cât.

Acolo am mers noi azi. Tunelul pleacă din pivniţa unei case, locuită de o tanti în vârstă.

După ce ghida noastră ne-a povestit cele de mai sus şi ne-a arătat un film făcut despre tunel – de amatori, nimeni „din afară” n-a avut voie să filmeze, locul fiind secret, astfel încât tot ce s-a păstrat e ce au filmat câţiva voluntari – am intrat în tunel. M-am nimerit la intrare, aşa că m-am dus primul, care a prilejuit şi o poză cu el gol. Era îngust,

şi, zice-se, foarte umed şi instabil.

Noi am ieşit în grădină,

dar tunelul se continua hăt până după aeroport – azi a fost astupat. Aşa arăta zona, strategic vorbind:

Ne-am mai aşezat la o vorbă. Acolo unde arată ghida noastră

era aleea lunetiştilor – coborâseră mult în oraş. Unii sârbi le-au dat casele, altele le-au luat cu forţa – cert e că nu puteai nici să treci strada, că trăgeau în tot ce mişca.

Am întrebat-o – binebine, dar nu s-au prins, totuşi de tunel? Cum de nu l-au atacat?

Se pare că s-au prins, zice, dar nu ştiau exact unde e intrarea. Bombardau foarte des zona asta – se mai văd urme,

şi bombardau şi convoaiele care veneau din partea cealaltă spre aeroport; dar şi bosniacii s-au organizat, când ştiau că vine un convoi, atacau în altă parte, ca să le distragă atenţia.
Naţiunile Unite ştiau şi ele, dar nu s-au băgat, că ei nu luptă cu civili. De asemenea, sârbii n-au vrut să intre în conflict cu Naţiunile Unite, aşa că au lăsat aeroportul în pace. Doar în jurul lui era prăpăd.

Asediul a durat 4 ani, între 5 Aprilie 1992 şi 29 Februarie 1996! Mi se pare incredibil cum comunitatea internaţională n-a reacţionat la o asemenea tragedie aproape deloc. Târziu, NATO a bombardat poziţiile sârbe din jur, şi s-a ajuns la un acord de pace. Azi republica e împărţită în două, o „federaţie” bosniaco-croată şi „republica Sprpska”, cu nişte graniţe foarte complexe, pentru a include diverse enclave.

Drumul de întoarcere ne duce prin „Republika Srpska”, cu graniţa chiar în partea nouă a oraşului. În trecut erau puncte de control, azi nu se mai vede graniţa, cele două entităţi s-au apropiat administrativ, graniţele sunt mai mult de formă. Îţi dai seama doar după grafia chirilică preferată de sârbi – bosniacii scriu cu alfabet latin. Doar în preajma alegerilor mai sunt agitaţii naţionaliste pe fond electoral.

Am întrebat-o dacă era în oraş în vremea aceea, da, era, la şcoală, care se ţinea prin pivniţe, uneori la profesori acasă. Oamenii au încercat să-şi păstreze stilul de viaţă cât de cât, pentru a nu înnebuni – şcoală, dar şi viaţă culturală, teatre, concerte. Celebru e episodul cu concursul de Miss, care l-a inspirat şi pe Bono la acel cântec. Astfel – dar abia după ANI de asediu – a început să fie sensibilizată comunitatea internaţională despre situaţia noastră, personalităţi au început să facă lobby.”

Lobby… dacă lobby nu e, nimic nu e, fir-ar să fie. „Is there a time for keeping your distance, a time to turn your eyes away”…

„Cum vă împăcaţi acum cu sârbii?” îndrăznesc o întrebare.
„Nu există iertare”, zice hotărâtă (n-a zâmbit nici o singură dată pe tot parcursul excursiei). „Cu unii care au ales să rămână aici, ne înţelegem – de exemplu, şoferul nostru azi e sârb, n-avem nici o problemă, facem echipă bună – dovadă că, chiar în aceste condiţii extreme, nu e bine să generalizezi. Însă pe cei care i-au ajutat pe atacatori nu-i vom ierta niciodată.”

…
Mai multe despre războiul din Bosnia, aici. Despre asediul din Sarajevo, aici.

…

Is there a time for keeping your distance
A time to turn your eyes away.
Is there a time for keeping your head down
For getting on with your day.

Is there a time for kohl and lipstick
A time for cutting hair
Is there a time for high street shopping
To find the right dress to wear.

Here she comes, heads turn around
Here she comes, to take her crown.

Is there a time to run for cover
A time for kiss and tell.
Is there a time for different colours
Different names you find it hard to spell.

Is there a time for first communion
A time for East 17
Is there a time to turn to Mecca
Is there time to be a beauty queen.

Here she comes, beauty plays the clown
Here she comes, surreal in her crown.

„Dici che il fiume trova la via al mare
E come il fiume giungerai a me
Oltre i confini e le terre assetate
Dici che come fiume
Come fiume…
L’amore giunger
l’amore…
E non so più pregare
E nell’amore non so più sperare
E quell’amore non so più aspettare.”

(You say that the river
finds the way to the sea
and like the river
you shall come to me
Beyond the borders
And the thirsty lands
You say that as a river
like river…
Love shall come love
And I’m not able to pray anymore
And I cannot hope in love anymore
And I cannot wait for that love anymore)

Is there a time for tying ribbons
A time for Christmas trees.
Is there a time for laying tables
And the night is set to freeze.