Am grijă să nu întârzii, îmi calculez paşii atent – sunt programat la O.R.L. 22:00 trecute fix, găsisem bilet la prima vizită, am avut noroc.

În holul de aşteptare sunt tot felul de informaţii despre clădire, infografiate divers şi interesant.

Îmi place îndeosebi un panou unde e prezentat Burjul în comparaţie cu alte clădiri celebre înalte din lume, ca de exemplu prietenul Eiffel. Abia reuşesc să-l pozez, că e un copil care evident că apasă frenetic pe touchscreen, schimbând imaginea rapid, haotic şi enervant.

Ţi se dau şi cifre

care atestă ne-bu-nia constructorilor. Turnul depăşeşte cu mult toate recordurile, băieţii au vrut să fie siguri că măcar o vreme vor rămâne în vârf. Într-adevăr, nu-mi pot închipui cum va reuşi cineva să-i depăşească în următorii ani, cred că e nevoie de un salt la un alt nivel în construcţii pentru a realiza chestii de o cu totul altă dimensiune, şi asta nu mâine – deocamdată, tot ce are tehnologia mai avansat azi şi… mâine a fost pus la treabă aici.

Aici în hol, populat de un grup de români, aflaţi chiar în faţa mea.

Urcăm cu, evident, cel mai înalt şi rapid lift şi ajungem la, te-ai prins, cea mai înaltă platformă de observaţie din lume. Și încă mai e muult până sus.

De fapt, mai e aproape jumătate – suntem la 425m, vârful e la 828m. Al doilea zgârie-nor ca înălţime e Taipei 101, cu 509m, iar cea mai înaltă clădire construită de om de pe locul doi e turnul de radio din Varşovia, 646m (dar ăla e doar un băţ, nu stă nimeni în el). Te doare mintea.

Dar priveliştea…

ah, priveliştea.

King Kong se simte bine. Mie mi-e cam târşeşte să mă apropii de marginea fără geamuri, dar acest nod de autostradă trebuie imortanalizat.

A, dar stai aşa, că în poză nu se mişcă licuricii. Film:

Mă deplasez încet de la stânga la dreapta, timp în care o ajut pe o doamnă să meargă de la lift la geam, unde o aşteptau increduli ceilalţi membri ai familiei – îi era frică, dar a avut nevoie doar de o mână întinsă de la un străin, şi a reuşit. În depărtare se vede albastrul hipodromului,

aflat în repaos – conform C. e folosit doar de câteva ori pe an, iarna, că vara e mult prea cald. Dar – şi-a făcut şeicul hipodrom în curte? Și-a făcut. Și nu mă mir, calul e la mare cinste prin părţile astea.

Mă uit în jos – se vede iazul, reflectat în metalul structurii.

Mai dau o tură, mai fac nişte poze (ies la fel, dar mi se pare mereu că următorul unghi e mai bun), încerc să savurez fiecare moment. În sfârşit, tocmai când mă pregătesc să cobor, aud un zgomot muzical – o sonerie ciudată de telefon? Nu, vine de-afară, e… daa, fântânile! Am mai prins un spectacol! Repede în partea aceea, la pozat.

Se văd în toată splendoarea, după primele poze încerc să privesc doar, dar nu mă pot abţine şi mai trag câteva cadre, chiar spre sfârşit.

Am coborât cu liftul de 64kmh, şi gata. Mai multe despre Burj Khalifa, aici pe scurt româneşte şi aici pe larg anglezeşte.