13 martie 2011

Avionul spre Delhi pleacă foarte foarte devreme, pe la 5 dimineața, trebuie să fiu pe la 3 în aeroport, deci trezirea la 2. Culcarea la miezul nopții… numai bine pentru o zi cu nuntă. Dar, vorba lui Pierre de Coubertin, important e să participi.

Zborul Dubai-Delhi durează vreo 3 ore; ajuns la aeroport mă duc la un ghișeu cu taxiuri preplătite, cel pe care scrie ”poliție”. Abia ulterior după ce N. îmi transmite prin SMS să aleg doar dintre două companii de taxi, între care nu se afla poliția, mă întreb dacă n-o fi țeapă – ce treabă are poliția să aranjeze taxiuri?

Oricum, nu e foarte scump, pornim la drum. Sunt curios cum voi regăsi India după 6 ani.

Prima impresie e familiară, doamne în sari stând câș pe locul din spate la motocicletă.

Iar asta nu numai prin oraș, ci și pe autostradă.

Hop, am zis autostradă? Uite ceva despre care nu îmi aduc aminte să fi văzut. Autostradă mare, lată, în stare bună, cu complicații suspendate pe alocuri.

Asta nu e India de care îmi aduceam eu aminte… Mai sunt motoricșe galben-verzi, traficul e destul de aglomerat, dar cel puțin în zona aeroportului nu mai e nebunia de acum câțiva ani, progresul e bătător la ochi.

Ajung la hotelul rezervat de N., e foarte aproape de aeroport (pe hartă 10 minute, în realitate jumătate de oră, ceea ce pentru Delhi e excelent). Hotelul pare vechi, dar curat şi îngrijit,

atmosferă ”colonialistă”.

Mă întind puțin la somn, să nu fiu chiar groggy la nuntă. Dar prea mult timp nu am, vreo 2 ore de somn, care trec foarte repede.

Nunta e în Noida, exact în partea cealaltă a orașului, trebuie să-mi las cel puțin o oră pentru drum. La care se adaugă întârzierea taxiului – băieţii de la recepţie l-au chemat abia după ce i-am mai întrebat o dată după 10 minute de aşteptare a celor 5 minute anunţate. Drumul însă nu e atât de rău cum mă așteptam, se circulă cam ca într-un București aglomerat, ceea ce pentru Delhi e un progres deosebit față de mai an.

Nunta e la un hotel, am ajuns la timp. Mă întâlnesc scurt cu N., fac cunoștință cu mireasa, apoi îi las să se pregătească și mă uit la un meci de cricket în hol, Noua Zeelandă-Canada. Nu m-am mai uitat de mult la cricket – ca orice sport, după ce îi prinzi regulile e interesant, chiar prietenul N. mi le-a explicat acum vreo 7 ani şi am urmărit India-Pakistan pe net, meciul meciurilor. Ţara e în mare fierbere, campionatul mondial se desfăşoară chiar acum în India și Bangladesh, sunt aproape de calificarea în sferturile de finală. Au revenit vedetele Tendulkar și Dravid, eheei, Sachin Tendulkar era ”pe retragere” când am auzit eu ultima dată de el, la precedentul Mondial de acum 4 ani, dar uite că a revenit, și încă cu succes – un fel de Del Piero al cricketului.

Avea să rămână principalul meu regret, că n-am discutat mai mult despre Mondiale cu cei mai pricepuți comentatori – indienii. M-am întâlnit cu B., prietenul lui N., la care am și stat o noapte data trecută, și am povestit verzi și uscate – dar de cricket am uitat. Iar evenimentele s-au precipitat: ceremonia a fost afară, sub un baldachin,

unde au luat loc mirii, ”preotul” și părinții,

și a început ”slujba” – cam ca la noi, popa le-a tot zis de una și de alta; diferența majoră față de noi, pe lângă faptul că ei ședeau :), a fost ceremonia focului, interesantă de privit. Și de fotografiat.

Pentru nunta asta (și cea din Taiwan) cumpărasem obiectivul de 50mm 1.4 din Hong Kong… dar în lipsă de aparat, tot ce pot să fac e să mi-l pun la ochi și să clipesc, poate iese vreo poză. Soarele apune, lumina e tot mai subtilă, pozele ies neclare, dar asta e.

Tot la capitolul asemănări se situează ceremonia înconjurului – noi altarul, ei focul, legaţi cu un fular cu nod.

Mireasa, mama și mătușa ei, ca și fetele din familia mirelui sunt îmbrăcate în sariuri roșii și spectaculoase, în rest… eu sunt singurul în cămașă indiană. Restul bărbaților, la costum ”european”. N. e sikh, din cei cu barbă și turban, dar familia lui e foarte ”seculară”, tatăl lui a fost pilot de vânătoare, nici unul nu are nici barbă, nici turban. N. poartă doar două din cele 7 ”însemne sikh” asupra lui – o brățară de argint de la un templu, și un cuțit, pe care de obicei îl poartă în buzunar – a luat doar ce i se pare cool din tradiție :).

Mireasa e superbă. Rusoaică din Kazahstan, brunetă, arată cea mai ”indiană” din toată gașca. Nostime sunt mama și mătușa ei, blonde-blonde în sari. Toate decorate corespunzător şi spectaculos cu hena.

După ceremonie a urmat ”masa și dansul”, de fapt doar masa, că n-a fost cu dans, ca și în Taiwan. Mâncarea senzațională – mâncarea indiană ”gătită în casă” e dintre cele mai bune din câte am mâncat vreodată. Paneer tikka masala, mmmmm, delicios. În timp ce noi balotam, mirii au mai stat la poze

cu toți nuntașii.

Pe la 11 s-a spart gașca (deci nici vorbă de „nuntă indiană care ţine 3 zile şi 3 nopţi” – vremurile s-au modernizat…
N-am apucat să vorbesc cine știe cât cu N., dar dat fiind contextul nici nu mă așteptam. Mi-a părut bine că am fost acolo, a meritat, chiar şi pentru câteva ore. Casă de piatră, N. & B.!