Muzeele mari de stat din Londra au intrarea liberă – în frunte cu British Museum.

Poate un mic gest de reverență, după toate pe care le-au… ăă… luat din alte părți. Am o reținere când văd la muzee din Franța sau Anglia artefacte valoroase din țări aflate la mare depărtare. Și atunci îmi aduc aminte de ce-a zis Teuta, suedeza cu origini albanez-kosovare din Kruja – dacă n-ar fi fost păstrate aici, poate s-ar fi distrus între timp.

Oricum ar fi, British Museum e un must. Din holul cel mare și elegant

primul popas e la leoaica rănită, un moment cu semnificații speciale – T. își aduce aminte de un examen pe această temă de acum mulți ani – cool s-o vedem în ”linii și piatră”, că nu poți să zici carne și oase.

E surprinzător de mică, parte a unui întreg basorelief asirian,

dar e cea mai cunoscută, pentru că într-adevăr probabil e cea mai reușită.

Alte puncte centrale (pentru mine) sunt piatra Rosetta,

cu ajutorul căreia Champolion a descifrat hieroglifele – mi-aduc aminte de la Teleenciclopedia, ehei, pe vremea aia nu-mi închipuiam să o să ajung s-o și văd.

Această pasăre nu știu dacă are vreo semnificație deosebită, dar mi-a plăcut ce față avea.

Ca și morocănoasa statuie moai din Rapa Nui (ce fain sună Insula Paștelui).

Ne-am dus și sus la japoneji și chineji, de unde se vede holul frumos.

Obositor la muzeu. Pe de altă parte, trec ușor câteva ore; până ieșim înapoi în parc e deja după-masă.

Dar noi n-am avut masă, așa că n-are ce să fie după. Căutăm să rezolvăm problema într-un bar, aș vrea un pub local cu atmosferă. Mergem cam la întâmplare pe o stradă

unde dăm de un bar cu nume interesant.

Intrăm, pare a fi ce căutăm. Găsim niște locuri jos, dar sunt cam incomode, așa că urc sus să văd dacă mai e ceva loc. Sus, hai mare – meci de rugby, Franța-Anglia în turneul celor 6 națiuni, și culmea, găsim și o masă. Perfect – fish&chips

în atmosferă de bar englezesc, cu meci de rugby important, poate cel mai important.

Meciul e strâns și spectaculos, Anglia înscrie un eseu, dar Franța răspunde la fel, se termină cu victoria Angliei la 2 puncte – bucurie și veselie în bar.

E seară când ieșim, ce să facem? Hai să dăm o tură cu autobuzul. Ne urcăm într-unul la relativă întâmplare și savurăm Oxford Street de la etaj. Coborâm când văd pe hartă că se cam termină centrul și că avem apoi posibilități mai puține de întoarcere, și ce să vezi – două obiective:

Albert Hall

și Albert Memorial.

Prințul Albert a fost consortul reginei Victoria, sala de operă fiind inaugurată în 1873. Buun, la fix, nu cred că am fi ajuns până aici dacă plănuiam. La întoarcere coborâm înainte de vreme, că văzuserăm ceva din autobuz ce voiam a poza.

Harrod’s. Speram să-l găsim deschis, dar nu, doar luminile sunt deschise.

Aveam să citim apoi că n-ai voie să intri în adidași și blugi, deci oricum n-am fi intrat. Luăm așadar autobuzul până la Baker Street,

și de-acolo acasă.