Chemarea Nordului (30): Pactul de la Varşovia

5 august

Scandinavia nu e aventură. Nici măcar Balticu’ nu e aventură. Aventură e să aterizezi la 6 dimineaţa, după o noapte chinuitoare în autocar, într-un loc necunoscut, cu aspect de suburbie, unde aproape totul e închis, nimeni nu vorbeşte vreo limbă pe care s-o pricepi, limba locală n-are nici o legătură cu orice cunoscut, n-ai hartă, n-ai lonely planet, n-ai marco polo, n-ai nimic. Eşti tu, somnoros, cu bagajul tău imens, singur.

Warszawa Zachodnia. Ce-o fi, habar n-am. Probabil autogara. Ce n-am ştiut e că autogara e undeva la mama dracu’, în pustie. Totul gri, totul cu aer de Bucureşti Basarab în pustie, sau pact de la Varşovia. Întreb la ghişeu, cum iau bilet de tren? Zice, în poloneză, ieşi afară şi iei de-acolo. Ies, văd un stand de hamburgeri, şi atât. Închis, de altfel.

Mă întorc, acostez singura domnişoară mai tânără pe care o văd în preajmă, mă gândesc conform principiului baltic, “toţi tinerii ştiu engleză.”

Nu şi aceasta.

După o vreme mai găsesc una, care reuşeşte cu greu să-mi sugereze să cobor la subsol şi să iau ceva tren, 2 staţii. Buun. Cobor, dau de un gang lung, îl parcurg, ajung la un fel de gară basarab. Din nimereală pe primul afiş pe care mă uit scria că pleacă un tren la 6:31. Era 6:30. Sui repede pe peron, întreb un biciclist îmbrăcat “okţidental” dacă ăsta merge la gara centrală. Confuz. Încerc nemţeşte, într-o doară – pare a reacţiona mai bine. Reuşeşte să-mi zică, din degete, “2 staţii”. Mă sui.

Fără un ban, de altfel, că bancomatul din autogară nu mergea. Fără ban, fără bilet, dar cu nervi suficienţi ca să fac faţă unei confruntări cu controloru’. Din fericire, nu e cazul, şi cobor “la a doua”, Warszawa Śródimieście. Deci, de unde să viseze turistu străin că Śródimieście ar putea însemna ceva cât de cât apropiat de “central”? Şi mă gândesc cu jenă că şi la noi, cât de confuz tre’ să fie pentru străini, cu Gara de Nord, Otopeni, Băneasa, toate în română, toate neexplicate, probabil nici engleza nu e generalizat vorbită în punctele astea de contact cu exteriorul.

Mda. Ies afară – nu tu gară, dar pare în centru. Văd şi celebra Casă a Scânteii. Aha, câte o de-asta în tot Pactul de la Varşovia.

Hotărât brusc, întreb o domnişoară tânără şi blondă, cu iPod în urechi – mă gândeam, asta tre’ să ştie engleză – unde e strada Kopernika. Acolo e hostelul – mă duc direct, nu mai stau după informaţii turistice, gări şi alte alea, oricum probabil îs închise. Femeia, amabilă, se opreşte, scoate casca din urechi, şi începe să ciripească vreun minut în poloneză, după care ridică din umeri şi pleacă.

Mă, voi n-aţi învăţat limbi străine la şcoală?!? Nu zic fluenţă, da’ măcar un stânga-dreapta!! În orice limbă, în afară de poloneză, nu tre’ să fie engleză dacă nu vă place. Nimic, n-au nici o treabă. În plus, îţi mai şi sugerează, probabil, “nu-ţi place, du-te acasă”, arătându-ţi şi cât mai ai de mers:

(RZYM, pronunţat RJÎM, e Roma. Ca în „că noi de la Rzym ne tragem.”)

Altfel, îs amabili, dar rămân la limba lor. Am întrebat în disperare de cauză la un chioşc. Omul îmi răspunde şi el amabil, “wyzydow srtrzwyzwznyzw wyowidazwzycia przjzwznjzw”. Din semne înţeleg că la stânga, şi apoi la dreapta. La colţ, întreb primul om care-mi iese în cale, “Kopernika?”
“Uliţa?”

YES!! ULIŢA! Primul cuvânt familiar!
“Priwizdywzyie zrwawjawjowie wyzwyjania zwesizwuwiec.”
Îl urmez docil.
Săracul, se grăbeşte, mă întreabă ceva, nici măcar “nu înţeleg nimiiiic” nu ştiu să zic, ridic din umeri, ridică şi el, mergem tăcuţi şi repede. Merge la un taxiu să întrebe, taximetristul în Mercedes, blazat, scârbit, abia dă din cap. Mai mergem. Apoi se repede ca un uliu la o tânără care venea din direcţie opusă – ştia engleză! Eliberat, fuge mai departe împăcat. Îi mulţumesc (dzinkuie, parcă era) – a fost foarte cumsecade. Fata îmi zice – meeergi, tot înainte, şi apoi la dreapta. Nu mi-a zis CÂND la dreapta. Eu am crezut că e de la sine înţeles şi n-am întrebat.

Noroc cu nenea în vârstă care mi-a răspuns “je ne sais pas”. Am prins momentul şi l-am întrebat franţuzeşte. Mi-a descris aproximativ să mă întorc şi s-o iau la dreapta, şi meeergi.

Şi-am meeers, şi nimic. Până la urmă am zis, “nu mai pot”, am dat bagajele jos – aveam geaca pe mine, că era frig azi-dimineaţă, dat geaca jos, întrebat un bătrânel, cu răspuns elocvent przjzwznjzwiec poieswzyuwijec przewrjezwsywiec şi gesturi energice înainte – strada era chiar acolo, la 20m.

Am găsit repede şi hostelul Helvetia; băiatul pletos de la recepţie zice că i-a plăcut în România, cel mai mult la Braşov şi mai ales Mediaş (!), “Mediaş is the best” (auzi, mă), dar nu la Bucureşti – „not nice. Păcat, are potenţial, dar…”

S-a făcut 9 între timp. E vremea să descoperim Varşovia.

Publicitate

3 gânduri despre “Chemarea Nordului (30): Pactul de la Varşovia

  1. Asta imi aduce aminte de drumul din varf de deal de Cracovia pana la aeroportul din Katowice, fara harta, fara dictionar, cu bagaj imens. 2 ore de semne, gesticulari, vorbit rar (si mai ales tare) in engleza si primit raspuns precipitat in poloneza. :D

    Apreciază

  2. Indeed, nu stiu o boaba de engleza. Asa sunt si ungurii, inclusiv tinerii. Am intrebat si eu de ce si mi-au spus ca e din cauza ca la ei in scoala limbile straine nu sunt obligatorii, ca atare, nu prea fac. Macar acum, ca au intrat in UE, poate le da si lor prin debla sa schimbe ceva.

    he he … era cat pe-ace sa rezerv si eu la helvetia – pana la urma m-am hotarat pentru oki doki hostel – era mai aproape intre gara centrala (Warszawa Centralna – by the way …) si centru – merg acolo la inceput de septembrie … :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s