5 august

Aşteptările plus impresiile de la “primul contact” cu Varşovia, destul de cenuşii, s-a schimbat radical de cum am ieşit în stradă plecând de la hostel. Habar n-aveam unde eram, aşa că am luat-o în sus unde îmi zisese fanul Mediaşului de la recepţie că ar fi informaţii turistice.

În sus pe stradă e – uau.

Mare, curat, luminos, vechi. Ăsta nu e pact de la Varşovia. Am şi intrat în biserica de se vede chiar în faţă, pusă la punct, renovată, tot. Ulterior aveam să aflu că eram pe una din cele mai importante străzi ale Varşoviei, Krakowska nuştiucum,

un fel de Calea Victoriei a lor. Un fel de.

Băiatul de la informaţii turistice a fost foarte de treabă, l-am întrebat şi cum se spune în poloneză la unele chestii. Se va dovedi nu numai foarte util, ci şi surpinzător de plăcut. E o limbă ciripită.
Şi am mers mai depaarte. Strada asta, Krakowska,

pe vremuri făcea legătura dintre 2 palate, deh, că aşa s-au făcut primele străzi. În curând am ajuns la capătul de sus,

după ce desigur am aruncat o privire în biserica mare din dreapta şi am rămas (ca de obicei în biserici gotice) fascinat de orgă.

Palatul regal, unul din cele 2 de care ziceam că se legau, aista roşcat din dreapta,

e lângă intrarea în oraşul vechi.

Care oraş vechi m-a dat pe spate. Habar n-aveam că există AŞA CEVA în Varşovia.

Piaţa asta veche e absolut încântătoare, nu te mai saturi s-o pozezi.

N-am stat mult, că nu aveam bani, bancomatele nu voiau să-mi dea, aşa că m-am dus la o bancă. Pentru asta, am întrebat la biroul turistic: “Przepraszam, gdzie jest jedena banka?” (prşepraşam, gdjie iest iedena banca) , şi – victorie! Deşi ştia engleză, că era de la biroul de turism, mi-a răspuns în poloneză! Sigur că n-am înţeles nimic, dar am purtat un început de conversaţie!

Funcţionarele de la bancă, tip bancă românească fostă de stat, între 2 vârste, amabile, dar engleză IOC, m-au trimis la altă bancă, spre centrul nou, unde era coadă tip bancă românească fostă de stat, aşa că n-am stat, am mers la o bancă străină, unde una singură din funcţionare ştia engleză, un pic, a venit apoi supervizorul, care vorbea bine, m-a trimis la altă bancă, unde în sfârşit vorbeau 2 engleză, m-au lăsat să sun la banca mea, cică n-au ce să-mi facă, probabil e stricat magnetu de la card, tre să viu acasă. Na spune. Eu nu-s convins că e stricat, dar n-am ce face. Am scos până la urmă 100 de zloţi de pe cartea de credit, bine că aia a mers.

Cu asta am pierdut destul de multă vreme, că am fost pe jos, că dacă tot, măcar să văd şi eu oraşul neturistic. Ocazie cu care am văzut şi cum se termina oraşul “vechi” şi începeau imediat blocuri “comuniste”,

după care am ajuns în zona “modernă” – şi au şi blocurile astea noi momente de glorie.

Ajunsesem fără să ştiu la alt obiectiv turistic, strada teatrelor, cu primăria, teatrul naţional, opera, etc.

iar mai încolo zgârie-norii varşovezi, oraşul nou care se ridică văzând cu ochii

şi desigur marea Casă a Scânteii.

La gară, staaau la coadă la bilete (sistem civilizat, iei nmăr la început, aştepţi rândul să te cheme), ca să-mi spună că nu pot rezerva loc decât dacă văd biletul interrail. Du-te acasă, adu-l… Drumurile astea aveau să prindă bine mai târziu, dar despre asta mai încolo.

De acasă, hai să vedem şi parcul Łazienki Królewskie, nu e chiar în drum, da’ şi ce dacă. Drumul spre parc e în jos pe strada Nowy Swiat, continuarea (şi ea faină) la Krakowska,

(băi şi când mă uit înapoi la biserica asta, nişte nori…)

aşa că hai mai repede, prin Herăstrău

la monumentul lui Chopin, Enescu al lor cu personalitate de Eminescu, care are şi el rond

apoi repede pe ploaie la “castelul de pe apa”, un fel de Sans-Souci al unui rege polonez

şi înapoi la gară. Rezolv cu biletul, fuga în oraşul vechi, să mai prind turnul deschis, pentru panaramele de rigoare. Un vânt suuus… mai-mai să mă ia pe sus. Ţinându-mă de bare, repede poză cu cu piaţa castelului,

oraşul nou,

şi strada Krakowska.

Mai departe la plimbare prin oraşul vechi, printre stropi răzleţi de ploaie,

am trecut prin piaţă

pentru a trece în oraşul vechi-nou. Adică, tot oraş vechi, dar mai nou. Unde intri printr-o barbacană cu expoziţie

şi care e fain şi el, cu străzi cu terase,

pieţe,

şi biserici monumentale una lângă alta (io nu ştiu, or avea “credincioşi” toate imensităţile astea?! Snt una lângă alta! Am întrebat un localnic, cică duminica e plin, stau oameni şi-afară să asculte la difuzoare…)

Una peste alta, îmi place mai mult oraşul vechi-vechi. Pauză istorică: oraşul vechi e monument UNESCO, şi a fost RECONSTRUIT INTEGRAL după al 2lea război mondial. Asta pentru că, după mai multe revolte la Varşovia, naziştii au purces la distrugerea oraşului. 80% din clădiri au fost aruncate în aer, sistematic. N-a mai rămas aproape nimic. Expoziţia asta de pe strada Krakowska face nişte montaje interesante despre cum era şi cum e acum.

Polonezii au reconstruit tot după război, după planurile originale.

Şi locul are o magie a lui. M-am întors acolo pe înserat,

şi am rămas o vreme, pozând în stânga şi-n dreapta,

sau pur şi simplu uitându-mă la case, ca de exemplu la asta cu bazilisc,

unde se zice c-ar fi fost un vasilisc (de aspidă nu ştiu) păzind o comoară. Cu transformări în piatră cu privirea, tot tacâmul, ca în Harry Potter. Cică a fost killerit arătându-i-se o oglindă.

>>>>>>>>> fond muzical: <<<<<<<<<<<

Şi că tot veni vorba de vasilişti şi aspide, să trecem la altă melodie a fenicşilor, sirena.

Sirena, la loc de cinste, în mijlocul pieţei – unul din simbolurile oraşului,

legenda spune că e sora sirenei de la Copenhaga :). I-am transmis desigur salutările soră-sii.

>>>>>>>>> fond muzical: <<<<<<<<<<<

Făcându-mi-se frig, am pornit spre casă, dar am văzut palatul regal luminat ciudat,

şi mi-am dat seama că e… soarele! Se uita înapoi. Şi când m-am uitat la el, am văzut unul dintre apusurile cu cea mai spectaculoasă şi variată evoluţie:

Mobilizat, m-am întors în piaţă să văd cum arată noaptea, şi era scăldată într-o lumină deosebită

Din păcate, aici s-a terminat şi bateria de tot, aşa că… gata. Noapte bună.