80% din cei prezenţi nu erau născuţi sau erau prea mici ca să-şi aducă aminte de 1989, ca să nu mai vorbim de ce era înainte.
„O sută de persoane”, anunţă sec jandarmul prin staţie. Vreo 20 de poliţişti şi jandarmi, cu maşini, motociclete şi toată utilarea ultramodernă de film SF a însoţit grupul de tineri adunaţi la Universitate pentru evenimentul comemorativ din 21 decembrie, 2008.
„Dacă tot ne întâlnim, hai să ne întâlnim acolo”, a zis A. „Nu va fi înghesuială?” am întrebat. „Nu, anul trecut a fost foarte puţină lume.”
Evenimentul a făcut parte din seria „eroii nu mor„, organizat de asociaţia „noii golani” (mersi, A., pentru informaţii). Un sentiment suprarealist, asociat cu un nod în gât, m-a însoţit tot drumul, căci am mers cu ei, de la Universitate până la Romană şi apoi Piaţa Revoluţiei.
Când i-am văzut adunaţi, toţi tineri, cu steaguri şi bannere,
aprinzând lumânări,
mi-au dat lacrimile. Şi lui I. „Ce gest frumos”, m-am gândit. Tineri, cum au fost şi cei de atunci.
Apoi, uitându-mă mai atent la câţiva indivizi cu glugi pe cap, mi-am exprimat bănuiala că mulţi dintre ei au venit pentru că „e cool”, „rost de distracţie”.
Ambele impresii au rămas până la sfârşit.
La început s-a mers în tăcere, oarecum solemn.
Am rememorat cu I. evenimentele de atunci, cu glas instinctiv şoptit. Pentru mine s-au suprapus locurile pe care le vedeam în faţa ochilor, cu panouri luminate şi colorate, de exemplu sala Dalles, cu frânturi vizuale şi auditive de acum aproape 20 de ani. „Se trage”. „Cordon uman”. „TAB-uri”. „Primii au murit la Dalles”. Mă uitam, ascultam ce povestea I., şi nu-mi venea să cred. Mi-am adus aminte de ce povestea şi D., într-o discuţie pe temă acum un an, cum s-a trăit Revoluţia din Bucureşti…
Apoi au început scandările. „Li-ber-ta-te, li-ber-ta-te!”. Mă rog, nu prea vedeam rostul, dar bănuiam că vor să recreeze atmosfera de atunci. Nostim a fost că la un moment dat, fix după o scandare „li-ber-ta-te” s-a auzit clar, lângă mine, vocea calmă dar fermă a unui jandarm care ne spunea – „rămânem pe banda unu”.
Apoi a urmat însă ceva ce n-am înţeles: „România, stat poliţienesc”, repetat obsesiv. Ca ce kestie? Nu mi s-a părut potrivit evenimentului.
Nu mult în spatele nostru, o voce răguşită dădea tonul acestor scandări. La un moment dat a venit un tânăr care părea a fi „un fel de lider”, şi l-a rugat – „Puiule, calmează-te, că are cine să dea tonul.” Puiu s-a calmat, doar vreo câteva minute.
Scandările tip „galerie” au continuat, de data asta cu ceva mai potrivit evenimentului: „cinste lor, cinste lor, cinste lor eroilor”, şi mai ales cântecul
„cât timp vom trăi
ne vom aminti
noi nu vom uita
că v-aţi dat viaţa”.
Aici mi s-a pus in nou nodul în gât, n-am putut să cânt. Dar am gândit, am simţit. Şi am filmat:
Am ajuns la Piaţa Revoluţiei, „la ţeapa asta”, vorba tânărului ce părea „lider de galerie”, unde acesta a ţinut un mic speech. În ciuda cuvintelor simple, şi cu stângăcii care altă dată poate ar fi fost luate în băşcălie, mesajul lui „s-a auzit”. Între altele, şi-a exprimat şi el oarece rezerve faţă de scandări nelegate de eveniment, şi a îndemnat audienţa să cânte deşteaptă-te române. Nu pentru că e imnul naţional, ci pentru că a fost cântat de oamenii aceia, în decembrie 1989, şi pentru ei a însemnat ceva. Mi-a plăcut ideea. Cu ruşine recunosc, nu ştiu toate versurile, iar tinerii strânşi acolo le ştiu. Şi le-au cântat, fiecare cum a putut:
Respect.
Bineînţeles, s-a găsit şi un „ciudat”, un domn mai în vârstă, îmbrăcat tot în piele neagră şi cu o pălărie de cowboy neagră pe cap, zici că era luat din filme, să se bage în seamă. Cu remarci acide, mai ales antiiliesciene. Parcă nici astea nu-şi aveau locul fix în acel moment – băieţii au încercat să-l tempereze, cu un succes moderat. Pe acest fond, noi am plecat.
Una peste alta, un gest frumos. Mi-e clar, copiii ăştia nu pot înţelege, oricât s-ar strădui, ce a însemnat 1989. Şi nici nu poţi să le ceri asta. Dar ce mi-a plăcut a fost că, deşi unii au venit într-adevăr pentru că era „cool”, şi mai „făceau mişto” pe alocuri, mulţi dintre ei, totuşi, sunt conştienţi, poate raţional, poate instinctiv, că datorează cinstire memoriei unor oameni necunoscuţi, care au murit pentru ca ei, mărşăluitorii de azi, să aibă un trai mai bun. Un fel de solidaritate a tinerilor de azi cu tinerii de acum 20 de ani, un arc peste timp care îmi pune, în continuare, un nod de emoţie în gât. Şi pentru mine, care m-am întors acum exact 19 ani pe vremea asta speriat de la colţul străzii când am văzut scutierii, acei oameni necunoscuţi care nu s-au întors acasă sunt eroi, şi nu mor.
explorish.ro 
„Apoi a urmat însă ceva ce n-am înţeles: “România, stat poliţienesc”, repetat obsesiv. Ca ce kestie? Nu mi s-a părut potrivit evenimentului.”
se facea o trimitere evidenta la cei „20 de poliţişti şi jandarmi, cu maşini, motociclete şi toată utilarea ultramodernă de film SF” care „au însoţit grupul de tineri adunaţi la Universitate pentru evenimentul comemorativ din 21 decembrie, 2008.”
spre exemplu, actiunea din Timisoara din 17 decembrie a.c. a fost foarte aproape de a fi oprita din cauza ca „nu exista aprobarea din partea autoritatilor locale”
ApreciazăApreciază
fac parte dintre cei care nu cred ca a fost revolutie. pentru motivele invocate mai jos. explorishu se pricepe de minune sa utilizeze google translation:-)) si asta nu stirbeste cu nimic grandoarea gestului celor care au murit cu ocazia respectiva.
textul vine de aici
http://www.rri.ro/arh-art.shtml?lang=6&sec=30&art=8003
La révolution roumaine et le retour en Europe
(2007-12-17)
Les événements de décembre 1989, qui ont entraîné la chute du dictateur Nicolae Ceausescu sont trop connus pour être racontés une fois de plus. Aujourd’hui, nous vous proposons, un entretien avec Daniel Barbu, directeur de l’Institut de Recherches Politiques et professeur de la Faculté de Sciences Politiques de l’Université de Bucarest. M. Daniel Barbu cherche les raisons pour lesquelles les Roumains hésitent, lorsqu’il s’agit de définir les événements de 1989, entre une Révolution et un coup d’Etat.
“Du point de vue académique, une révolution implique d’habitude un mouvement révolutionnaire, un agenda révolutionnaire, une idéologie et une force révolutionnaire. Bref… un programme et des acteurs. Il est vrai que les événements de décembre 1989 n’avaient eu en Roumanie ni un programme, ni une idéologie anticommuniste, ni des groupes, partis et mouvements sociaux susceptibles de porter un tel programme à la victoire. Si révolution il y a eu, c’était une révolution assez atypique. C’est ce qu’ont fait remarquer les analystes des Révolutions de 1989 d’Europe Centrale et de l’Est, soulignant notamment le caractère atypique de la Révolution roumaine par rapport à celle française, à celle bolchevique et à celle chinoise de 1949. Et puis, on parle de révolution dans la mesure ou elle a produit un changement radical de l’ordre politique et social. Techniquement parlant, un coup d’Etat implique seulement un changement politique et non pas un bouleversement social. Il implique des exécuteurs : un parti d’opposition, un groupe de militaire, etc. Or, à l’heure actuelle, nul document ne permet de soutenir l’existence d’une telle force, même obscure, qui eut souhaité renverser par la force, le 22 décembre 1989, la direction du Parti Communiste Roumain.”
Mi se pare fascinant cum, pentru un eveniment care a fost vazut in direct de o lume intreaga, persista zone de umbra si dupa 20 de ani.
ApreciazăApreciază
Scandarea cu „Romania stat politienesc” se refera la faptul ca in 89 lumea a iesit in strada sa scape de represiune (printre altele) iar acum sacrificiul lor este zadarnicit (printre altele) de zecile de servicii secrete + jandarmeria care la randul ei, e mereu la datorie si are oameni deghizati in civil la orice actiune oricat de pasnica.
Asta e interpretarea mea, nu am fost unul dintre initiatorii scandarilor, dar nu mi s-au parut atat de deplasate.
ApreciazăApreciază
Salut! Daca ai facut si alte poze la mars ai putea te rog sa mi le dai si mie?
ApreciazăApreciază
pai, nu zice acolo ca revolutiile duc la schimbari radicale ale societatii? a dus. cred insa ca n-are rost sa ne cramponam de o denumire (eu o sa-i spun in continuare revolutie, in numele amintirii) – mult mai importanta decat denumirea mi se pare aflarea adevarului – de ce si DIN VINA CUI au murit acei oameni inainte si mai ales DUPA fuga lui ceausescu.
ApreciazăApreciază
ok, sa nu ne cramponam de denumiri, desi pentru mine unui cuvint ii corespunde o realitate exacta si sunt unele contexte in care cuvintele nu sunt asa de usor substituibile. ca in RO in 89 un regim totalitar s-a prabusit si a fost inlocuit cu unul democratic e o evidenta si inca una extrem de fericita. Si sunt si mai fericita ca aveam 12 ani in momentul respectiv si nu 50 si am profitat din plin de schimbarea asta.
Nu despre asta am vrut sa vorbesc, ci despre frustrarea pe care o am ca cetatean ca, dupa prabusirea totalitarismului, societatea romaneasca nu a ramas fidela idealurilor revolutiei. Altfel de unde sentimentul asta ca a fost „confiscata”? De ce nu am construit o societate sa zicem, dupa modelul Suediei? De ce din victime ale comunismului nu ne-am transformat in cetateni onesti, seriosi, participind cu ardoare la viata democratica? Bunastarea privata a crescut in detrimentul celei publice: sistem de sanatate, invatamint, servicii publice. Ca inflacararea nu ne-a lipsit…
Ai dreptate, adevarul e extrem de important. De ce nu am reusit, democratic, sa il scoatem la iveala?
Comemorarile sunt frumoase. Dar in masura in care reusesc sa atraga o suta de persoane, inseamna ca impactul lor e extrem de scazut. Si in nici un caz nu o sa-i impiedice pe cei de la putere a-si vada in continuare de afaceri.
Si poate ca asta o sa te intereseze
http://www.romanialibera.ro/a144046/daca-traia-ceausescu-ar-fi-devenit-un-mafiot-de-talie-mijlocie.html
ApreciazăApreciază
asa e, inflacararea nu ne-a lipsit, si intrebarea e socanta prin simplitatea ei. de ce nu am construit o societate frumoasa? doar stiam cum e sa fie rau… cred insa ca un factor hotarator a fost ca nimeni nu stia cum e bine. nici conducerea, nici cetateanul de rand. sistemul de valori, de dezbatut cat de sanatos era el si inainte, a fost distorsionat in asa masura de comunism, incat n-am avut busola. asemanator le-a mers si celorlalti esteuropeni; de ce ne-a mers noua mai rau, din nou, de dezbatut. una ar fi ca ceilalti au avut o tranzitie mai putin brusca, macar drept de proprietate au avut de mai mult timp. au avut mai mult contact cu occidentul, majoritatea avand granita cu el. tari mai mici, mai usor de condus, mai aproape, atat logistic cat si emotional, de vesteuropeni. ma rog, discutia poate continua.
pana una alta, multumesc de link! o sa caut cartea.
ApreciazăApreciază
cei ce au organizat societatea dupa 89 au stiut ce e bine. Pentru ei. Si oricum, kitul ideologic si economic disponibil acum 20 de ani l-am aplicat cu constiinciozitate, ca in sloganul IKEA:”Lebst du schon oder schraubst du noch?” Cred ca mai insurubam si acuma. iar rezultatul e o societate de tip Italia de sud: coruptie, servicii publice ineficace, inegalitati sociale importante, clientelism politic…La intrebarea „DE CE?” am gasit o parte din raspunsuri in (singura pina acum) carte de stiinta politica pe care am citit-o de acelasi Daniel Barbu „Republica absenta”. E cert ca nu la o societate ca asta am visat in decembrie 89 si cu toate astea, ca cetatean, ma simt responsabila.
ApreciazăApreciază