Dalinierea

Figueres e un orăşel de la graniţa cu Franţa, la vreo 2 ore cu trenul de Barcelona (nu ştiu de ce credeam că e mai aproape). De la gară până-n centru nu e cine ştie ce, destul de prăfuit, ceea ce nu transpare în poza cu catedrala.

Dar nu pentru a vizita oraşul am venit, ci pentru muzeu. Ghiciţi a cui muzeu poate fi o clădire de genul ăsta:

Păi a cui altul. Salvador Dalí e al doilea geniu nebun al Barcelonei, care a transformat în muzeu casa în care a locuit mulţi ani, la Figueres.

Fusesem la Braşov la o expoziţie Dali şi mi-a plăcut, dar aici am găsit adevăratele dimensiuni ale talentului său. Ştiam că face desene trăznite de genul ăsta

dar nu ştiam că ştia să deseneze şi „frumos”, ba chiar clasic, ca de exemplu acest tablou.

Se juca cu stilurile cum avea chef, dând impresia că ar putea picta absolut orice. De exemplu, pointillism,

chestiuni minimaliste şi delicate,

tablouri foarte expresive,

picturi murale spectaculoase,

sau chiar sculpturi.

Ce l-o fi făcut să prefere stilul năucitor al acestui „portret al lui Picasso”, de exemplu,

nu ştiu. Probabil nevoia de originalitate, de definire a propriului univers, creativitiatea care dădea pe dinafară. Sau, mă rog, în loc să fac supoziţii, aş putea să citesc mai multe despre el.

O chestie faină snt ilustraţiile de la o celebră ediţie a cărţii „Don Quijote”, nu ştiam, M. mi-a atras atenţia. Iată-l pe celebrul don

şi morile lui de vânt (îmi place cum le-a reprezentat, creativ):

Drumul până la Figueres şi-napoi, cu vizită cu tot, ne-a luat aproape toată ziua. Seara am mers prin oraşul vechi, în căutare de eşarfe. Şi cum stăteam afară la un magazin, numai ce trec nişte tineri, şi unul – harşt, agaţă o eşarfă atârnată afară, o ia şi pleacă mai departe, întorcându-se către noi hlizindu-se. Am rămas mască. I-am zis omului dinăuntru ce s-a întâmplat, a dat a lehamite din cap, cică „patroana e plecată mai încolo, nu ştiu, nu mă bag”.
O parte din mine voia să fug după el să-i dau un pumn în cap. A învins cealaltă parte, cu „nu te băga în bucluc gratuit”.

Seara s-a încheiat cu o paella în centru, în Plaça Reial. Eu am ales o paella neagră, cu cerneală de caracatiţă. Arată… dubios,

dar gustul e mai bun decât pare. Totuşi, cam tristă, aşa, ţi se ia de paella după ce termini o de-asta. Dar a fot interesant, e mai aromată decât una „normală”. Asta nu înseamnă că voi mânca încă una prea curând.

Anunțuri

6 gânduri despre “Dalinierea

  1. Dali e Pictorul. Pentru mine.

    Numa’ nu stiu de ce ti se pare ca lucrurile traznite n-ar fi „frumoase”. Si ca nu ar trada ca intr-adevar poate picta orice. :?

    Tot ce a facut el pana hat inspre batranete (ma intreb, oare si-a ras de oameni ca se extaziaza de-acum la orice prostie le arata sau exista in spatele operei de la anii inaintati ceva ce nu-s capabila sa vad si simt?) debordeaza de sclipiri maiastre ascunse in detaliile detaliilor. Nu e unul dintre modernistii la care chiar imi vine sa ma intreb daca oare stiu picta.

    Apreciază

  2. …pentru că snt urâte :). nu pot să zic că portretul lui picasso e frumos. îmi depăşeşte estetica urâtului de care-s capabil.
    da, dacă te uiţi atent probabil îţi dai seama şi de acolo că poate picta orice, dar cucul tura mea artistică limitată nu m-am prins până n-am văzut. bine că măcar am văzut. mă rog, a propos de cucul tură, mie şi van gogh mi se părea naşpa din poze, abia după ce i-am văzut tablourile pe viu mi-am schimbat părerea. radical.

    deci n-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine.

    Apreciază

  3. Pare-mi-se ca la Brasov (în 95) am vazut o expozitie chiar cu desenele cu Don Quijote…sau poate era la Roma în 2001? Am avut norocul sa vad muzeul de la St. Petersburg/Florida, cu lucrarile în ordine cronologica si frumos explicate, apoi la Festival de Film sur l’Art am avut parte de niste documentare foarte bune, unul era Dali si stiinta. Îmi place mult, chiar era un tip genial, cu o arie de cunostinte foarte întinsa. Cât despre sculpturi, Espace Dali în Montmartre e foarte interesant.

    Apreciază

  4. Mai este un muzeu Dali si in Portlligat, vorba cantecului:”locuinta mea de vara” e pe malul marii intr-un decor de vis. Zice’se ca aceasta casa a fost singura casa stabila a artistului, pana in 1982. La muzeu se statea cate 2 ore la coada.
    Pt o experienta unica, recomand, un drum cu trenul pana in Figueres, de acolo transport cu autocarul pana in Roses, de acolo inchiriat o masina si facut o expeditie de o zi pe drumul de pe malul marii pe Costa Brava (salbatica rau) pana la Cadaques. Oras formidabil ( cocotat pe munte cu o catedrala celebra, pictat de Dali si cu strazi inguste si pline de viata). Dupa vizita la Cadaques, coborati in port pt o cafea si neaparat niste produse de patiserie usor fusion (adica din punctul meu de vedere erau amestcate niste chestii care in mod normal nu credeam ca merg impreuna), dupa care din nou cu masina pana la Portlligat pt muzeu. La intoarcere luati drumul care trece prin parcul natural Cap de Creus. Daca aveti o zi extra…dati o fuga cu masina pana in Empuriabrava, e plina de canale si de ambarcatiuni sau pana in partea opusa…pana la Monjoi si la faimosul restaurant El Bulli (aici e mai bine sa look and don’t touch, ca e scump rau).

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s