Petrecerea de birou

”Poți să scapi astfel încât să ajungem pe la 7 jumate la stația de metrou Caledonian Road?”, mă întreabă V. pe esemes.
”Încerc…”

Mă grăbesc și reușesc să plec pe la 7 jumate. E vineri seara în Londra și, dacă tot am avut treabă azi aici, voi petrece sfârșitul de săptămână cu V. Nu ne-am făcut nici un plan, dar când mă întâlnesc cu V. asta e exact strategia potrivită. Și prima ocazie de dixtracție n-a întârziat să apară.

Până la urmă s-a făcut aproape 8 până ne-am întâlnit la stația de metrou. După salutul tradițional (”sus mâinileee!”) purcedem pe jos spre teatrul Pleasance din cartierul Islington.

În hol ne întâmpină o tanti blondă, în vârstă, îmbrăcată mai hippie așa, cu privire visătoare care mă duce cu gândul la profesoara Trelawney, care înmânează niște ecusoane noilor veniți. Ne măsoară cu privirea și ne înmânează niște ecusoane albastre pe care scrie ”Accountant”, ”contabil”. Da, deci indianul și românul îi dau impresia de contabilitate. Muahahaha.

Intrăm în holul plin de lume. Partea bună e că n-am întârziat, spectacolul – sau mai precis petrecerea – n-a început.

”Asta va fi petrecerea mea de Crăciun”, zice V. Nu apucăm să ne luăm un suc de la bar că sunt strigați ”contabilii” – cei cu ecusoane albastre să-l urmeze pe un nene, cei cu galbene să se adune într-un colț. Îl urmăm pe nene într-un hol.

M-am prins despre ce e vorba și sunt foarte curios să văd cum va fi. Evident, e un spectacol de teatru interactiv – actorii și spectatorii iau parte la petrecerea de Crăciun a firmei ”Firma”, care produce ”produse”.

Nenea pe care l-am urmat în hol e desigur contabilul-șef, care ne urează bun-venit la petrecere. Știm, e traumatizant să fim între atâta lume cu care va trebui să vorbim, dar ne vom antrena pentru asta. Ne arată cum să intrăm în vorbă cu un coleg (”și… ce mașină conduci? Bine ne vedem mai târziu la bar.”) sau cu o colegă de care ne place în secret (”și… ce mașină conduci? Bine ne vedem mai târziu la bar.”), apoi ne arată niște mișcări de dans (mișcarea lopeții, a spălatului rufei și alte asemenea figuri de dans contabil).

Joacă bine rolul contabilului stereotipic introvertit și sociofob. Ne spune că, foarte important, vor fi niște concursuri pe departamente pe care vrea neapărat să le câștigăm. Unul din ele va implica umflat de baloane – alege 3 voluntari umflători – și alți 10 pasatori de baloane – la care mă bag și eu voluntar. Ce poate fi rău ca pasator de balon?

”La concursuri… trișați, dacă trebuie. Totul pentru a câștiga.” Cu acest îndemn intrăm în sala mare, strigând ”shake it shake it, don’t break it – 1,2,3,4!”.

În sală tocmai își fac apariția și celelalte departamente – marketing, creație, management și curățenie (oamenii de serviciu), strigând de-a valma alte slogane (am reținut marketingul – ”uu, uu, f**k it”).

Apare și directorul general, CEO-ul adică, prezentat cu surle, trâmbițe și limbaj de lemn foarte nostim de către directorul de creație, care face și pe DJ-ul. Bossul anunță rezultate bune, dar și criză – cu această ocazie, grupul cu ecuson galben, care a intrat cu managerița de resurse umane, e anunțat pe această cale că e ultima lor zi de lucru – sunt disponibilizați.

După speechul șefului urmează muzică, timp în care el se amestecă în mulțime. Trece și pe la mine, mă întreabă de sănătate, mulțumește pentru contribuția adusă anul ăsta.

Urmează concursul cu baloane. Suntem așezați în șir indian, suflătorii în față și ceilalți 10 în spate. Cei din față umflă baloanele, fug în spatele șirului, iar cei 10 trebuie să paseze baloanele pe rând în față, dar cu mâinile la spate. Prima echipă cu cele 3 baloane în față câștigă.

Ups, poate n-a fost o idee atât de bună să mă ofer voluntar.

Încerc o sugestie – n-a zis că nu putem atinge balonul cu mâna, trebuie doar mâinile la spate. Se dovedește însă că am auzit greșit – n-avem voie să-l atingem cu mâna. Hmm. Clar, din ce am mai văzut, varianta e să-l prinzi între bărbie și piept și să-l dai așa mai departe… mda. Mnu. Sunt ultimul pe rând, am măcar șansa să dau tonul – presupunând că-mi vine vreo idee mai bună. Până una alta, vine primul balon… ”pune-l aici”, zic și flexez un pic genunchii. Fata nu înțelege, dar apoi se prinde – pune balonul între genunchi, mă întorc la următoarea din rând, care preia balonul între genunchi și-l pasează așa mai departe. La fel și cu celelalte baloane. Nu merge rău, dar e riscant, poate cădea ușor balonul. Cu un pic de triș însă (ajutor de mâini când stă să cadă) ducem baloanele în față… primii!

Directorul contabil ridică pumnul victorios, iar eu sunt deosebit de satisfăcut. L-am întrebat ulterior pe V. ce-au făcut celelalte echipe, a zis că au aplicat în majoritate metoda cu bărbia, dar ce le-a tras înapoi e că au dezbătut la început ce metodă să aplice, au pierdut timp. La noi, teoretic mai dezorganizați, n-a existat această șansă democratică și… ne-a ieșit.

Petrecerea a continuat cu muzică, speechuri sau numere muzicale ale diverșilor șefi de departamente, momente artistice pe scenă cu doi inși invitați (primul, reușit, cu un personaj jumătate femeie jumătate bărbat, care ne-a indus în eroare la îneput, crezând că sunt doi; următoarele mai puțin inspirate), alte concursuri la care nu m-am implicat, de exemplu de mâncat prăjituri).

Evenimentul a avut un ritm ascendent – pe măsură ce trecea timpul, speechurile deveneau tot mai fără perdea, scoțând în evidență diverse tare ”corporatiste”. Și peronajele au evoluat – șefa de la HR tot mai gudurată pe lângă director, care o urmărea tot mai insistent pe directoarea de marketing, la rândul ei tot mai pusă pe dansat lasciv cu oricine-i ieșea în cale, inclusiv timidul contabil – ca la o petrecere adevărată :D.

”Crezi că sunt implanturi?” îl întreb pe V. Actori sub acoperire în grupurile noastre, adică. Presupunem că da, ne întrebăm cine o fi. Eu o bănuiesc pe o doamnă mai în vârstă care ne tot îndemna să participăm la concursuri. Stând noi și analizând, brusc rumoare – unul din colegii noștri a vomitat pe scenă! Nu știm ce să credem – o fi ”parte a spectacolului” sau chiar s-a îmbătat? Era un individ mai solid care începuse să le tragă la măsea încă din hol.

Răspunsul a venit mai târziu, când a apărut din senin… cântând tenoricește o arie. Da, a fost ”implant”.

Între timp petrecerea ”degenerase” într-un număr de striptease complet absurd al celor doi invitați (și de din astea am auzit, chiar la companii ”respectabie”). Punctul culminant a fost dansul acrobatic la bară al directoarei de marketing (aflată nu la prima tinerețe, dar se pare cu ceva sport la activ), după care tensiunea s-a risipit cu putere în ultima melodie, la care brusc sloganele noastre de la început (”shake it shake it, don’t break it” etc.) au intrat în ritmul melodiei, combinându-se reușit într-un hai general.

Per ansamblu, un spectacol ”altfel”, creativ, alternativ, reușit – în ton cu gândirea lui V. Și tot în ton cu gândirea pragmatică a lui V. – biletul a fost gratis, obținut printr-un site care trimite oferte speciale valabile o perioadă foarte scurtă de timp, seefilmfirst.com. Bănuim că în cazul acestui spectacol le trebuie un anumit număr de spectatori ca să ”iasă”, așa că trimit emailul cu puțin timp înainte dacă nu se umple. De reținut.

O cronică ”profesionistă” aici.

Anunțuri

5 gânduri despre “Petrecerea de birou

  1. m-am gandit la fraza asta vreo 2 zile (intermitent, desigur : ). as intoarce-o invers: democratia creeaza oportunitati creativitatii – in cazul in referire, sansa unui om „oarecare” aflat la timpul si locul potrivit de a influenta performanta intregului grup. in acelasi timp democratia afecteaza uneori eficienţa, şi anume in conditii specifice: misiune concreta, de executat in timp scurt. pe termen lung si generalizat stim ca nici sistemul autoritar nu duce la eficienta :). dar pentru misiuni rapide si clare – de-aia nu e democratie in armata, mai ales la trupe de comando :).

    …poze n-am. n-am facut decat una, cu mine si V., in rest am hotarat sa fiu atent la ce se intampla si sa las pozatul. ma tratez :)

    Apreciază

  2. Care-i aria de actiune a site-ului asta de care zici? E un pic ciudat, tu povestesti de Londra si mie imi ofera doar posibilitatea de alegere a unui stat din Australia. Sa fie vorba din nou de faimoasa confuzie? :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s