Laşul în galben

„Nu cumva să te îmbraci în galben” şi „sper că nu eşti în galben” au fost cele 2 propoziţii, venite din 2 surse diferite pe parcursul a doar vreo 5 minute, care mi-au dat planurile peste cap.

Tricoul meu galben atrăsese ceva priviri poate mai mirate decât normal din partea trecătorilor, dar nici un alt fel de gest. Ba domnul de la informaţii turistice mi-a recomandat îndatoritor unde aş putea vedea meciul. Pregăteam un experiment, „cum e primit un suporter paşnic advers într-un oraş de provincie francez”. Estimarea era că va fi primit cu simpatie, şi deja visam la o lume minunată cu suporteri prietenoşi cu adversarii nu doar la campionate mondiale sau europene, şi şi în zi normală de meci. Visam să lansez un trend, în care suporterii României (de exemplu, că ei mă interesează în primul rând) să umble în tricouri galbene când are echipa meci, indiferent în orice colţ al lumii s-ar afla. Indiferent în ce ţară. Pur şi simplu, când vezi tricouri galbene în Timbuktu să ştii că are România meci. Valabil şi pentru celelalte naţii, să-şi poarte tricourile în zi de meci, prilej de măcar câteva zâmbete pe stradă, dacă nu de legarea de asocieri întru participaţiune la experienţa unui meci la o terasă. Cred că ar fi un tablou simpatic, care ar ajuta la frăţia între popoare, şi mă pregăteam să mă dau ca exemplu, cu experienţa mea pozitivă de la Reims.

Dar cele 2 propoziţii venite instant (nu declarasem nici o intenţie, dar oamenii cunoscându-mă au simţit probabil pericolul) şi tonul lor relativ vehement mi-au adus alte scenarii în cap, mai puţin roze. „Dar dacă localnicii o s-o ia ca pe o sfidare obraznică? De genul ‘nu ţi-e ruşine, cu tricou duşman la noi acasa’? Dacă o să se îmbete unii la terasă şi vor vrea ţap ispăşitor, mai ales în cazul în care batem?”

La asta s-a adăugat şi faptul că A&A anunţaseră că vor întârzia din cauza unei pene de cauciuc pe autostradă, aşa că urma să „încep” meciul singur-singurel. Hmm… oare nu se cheamă că provoc soarta nejustificat? Că „o caut cu lumânarea”?

Aşa am oscilat o vreme, de la „pentru ca ceva măreţ şi neaşteptat să se înfăptuiască, cineva trebuie să aibă curajul să dea exemplu, să meargă contra curentului, să-şi asume riscuri, să câştige”, la „ce rost are să risc aiurea, mai iau şi bătaie, să vezi ce-mi scot dubioşii ăştia de pe stradă visele de glorie, pace şi prietenie din cap.” De la „curajul înseamnă rezistenţa la frică, stăpânirea fricii, nicidecum absenţa fricii” (Mark Twain), la „e mai bine să fii laş un minut decât mort pentru restul vieţii.” (proverb irlandez).

Până la urmă m-am gândit aşa: dacă văd meciul în galben, chiar dacă iese bine şi fără incidente, o să stau stresat măcar o vreme cu gândul la ce s-ar putea întâmpla. Dacă batem, voi fi stresat să nu se supere ăia, dacă pierdem, vor râde de mine şi mă vor enerva. Dacă schimb tricoul, scenariul e previzibil: indiferent de ce se va întâmpla, voi vedea meciul şi atât, fără alte experienţe conexe. Mai puţin interesant, mai puţin memorabil, mai… laş, dar mai sigur.

Şi-am schimbat tricoul.

Reclame

6 gânduri despre “Laşul în galben

  1. Pen’ ca pare locul potrivit pentru confidente de genul asta. Ma incearca o spaima cumplita la gandul ispititor altfel de a trage poimaine o fuga pana la Graz. Ca daca se isca bataia in coltul ultras, pot conta pe civilizatia restului suporterilor austrieci? Nu stiu daca. :?

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s