Italia-Romania. De pe strazi si din peluze

Meciul incepea la ora locala 18 pe stadionul Letzigrund din Zürich. Trebuia sa luam tramvaiul de la gara principala si sa mergem acasa la C. si L. In timp ce scot harta sa ma uit cate statii avem de mers vine un domn de la “RATB” si imi explica, fara sa il intreb nimic cum putem ajunge la stadion.

De jur imprejur pete de culoare galbena, palarii in trei culori sau cate-un steag mare. Vine si tramvaiul care se umple rapid de oameni galbeni, in special de tricouri cu Mutu si Chivu, si de elvetieni calmi. Si de cateva tricouri cu Luca Toni si Pirlo. E chiar tramvaiul care ajunge aproape de stadion. Ma uit iar pe harta sa vad cate statii avem de strabatut….. Dupa doar cateva secunde de la pornire se anunta unde trebuie coborat pentru a merge la meci, ba mai mult, lumea e sfatuita sa plece cu cel putin doua ore inainte pentru a ajunge la timp si a evita inghesuiala. Mesajul elvetian e transmis si in variantele engleza, italiana si romana. Ca doar e meciul Italia-Romania. Si-apoi ce te-ai fi facut cu suporterii nevorbitori de limbi straine care ar fi incurcat statiile si s-ar fi trezit nervosi in alta parte?

Am ajuns la Albisriederplatz, statia cea mai apropiata de stadion, unde incep sa debarce tricourile romanesti. Noi mai avem de mers, asa ca nu schitam nici un gest. Neavand de unde sa stie acest lucru, un domn de la „RATB“ care monitoriza urcarile si coborarile ne bate brusc in geam si ne indeamna zambind sa coboram. Ca nu cumva sa ratam statia si sa ajungem undeva aiurea, incapabili sa gasim drumul inapoi. Pe parcurs, alti elvetieni saritori, printre care si o doamna corpolenta si nesportiva, ne atrag atentia ingrijorati ca trebuie sa coboram daca vrem sa ajungem la locul cu pricina. Oamenii astia vor sa te ajute chiar si atunci cand tu nu vrei!

……

Cand ne apropiem cu totii de stadion vedem ca tricourile albastre se inmultesc la fiecare pas. Ma intreb unde au stat ascunsi pana atunci (pe strazi avusesem impresia ca erau numai de-ai nostri). Cert e ca pana acum nu am vazut nicaieri in strainatate atat de multi romani la un loc, si pe deasupra uniti in cuget si-n simtiri … Unde s-a mai pomenit ca pe una din cele mai elegante si scumpe strazi din Europa, pe Bahnhofstraße din Zürich, sa auzi in stanga si-n dreapta limba ta? Se zice ca ar fi venit peste 10 000 de romani in Elvetia cu ocazia campionatului. Familii cu copii, tineri, batrani, toti imbracati cu tricouri galbene si cu diferite accesorii care mai de care mai fanteziste: peruci, coroane, fulare, steaguri in toate marimile, salbe tricolore la gat, palarii de jolly joker.

Dar nu eram singurii suporteri echipati. Azurii aveau si ei arsenalul propriu. Arsenal pe care l-am vazut de aproape. Prea de aproape. Pentru ca, mamma mia, biletele noastre sunt tocmai la peluza albastra, in mijlocul galeriei italiene. Un italiano vero (dupa vorba, dupa port) tine un banner pe care scrie mare: Voi Vampiri, noi Vampirlo! Altul ranjeste din mers: Si, bravo. Romania – uno! Italia – treee! Hehehee…

Gata, ne asezam. Stingheri intr-o mare albastra, dar galbeni pana-n varful sepcilor. In spatele nostru sta o familie de elvetieni, cu doi copii si doua steaguri: unul italian si unul romanesc. In stanga sed doi albastri inalti cu ochelari de soare si par geluit, dar in rest destul de potoliti. In dreapta un domn fumator si nervos, care la ocaziile noastre striga mamma mia! si isi mai aprinde o tigara desi fumatul e interzis. In fata noastra se agita cativa tineri tifosi cu tendinte de rupt scaunele, dupa cum aveam sa vad mai tarziu, cand si-au varsat ciuda dand cu piciorul in scaun.

Meciul din tribuna se vede cu totul altfel, asta se stie. De acolo de unde stam, incoltiti de suporteri azuri, se aud mai rasunator aplauzele si incurajarile in momentul in care squadra lor intra pe teren la incalzire, pe muzica lui Jovanotti: L´ombelico del mondo. De acolo i tifosi aplauda mult mai zgomotos decat se aude la televizor. Se resimt la fel de tare si fluieraturile italienilor in momentul in care echipa noastra isi face aparitia pe teren in ritmul celor de la Ozon: Alo! A-aloo! Sunt eu…(etcetera etcetera, stim prea bine cantecul…) In mod placut surprinzator nu fluiera nimeni la intonarea imnurilor, nici de-o parte, nici de cealalta. Campania “No to racism”si indemnul la respect al capitanilor celor doua echipe (spoturi difuzate pe ecranele stadionului inainte de inceperea fiecarui meci) isi face incet-incet efectul.

Nu se vad toate fazele din cauza ca nervosii se ridica in picioare si dau din maini. Se aud in schimb toate strigatele albastre: de la “For-za ra-ga-zzi!” la scandari sacadate cu pumnul ridicat, acompaniate de tropait de picioare: I-ta-lia! I-ta-lia!

Ce s-a intamplat? Cine s-a lovit? E Mutu? Cine o fi? Ai vazut? Nici tu?…Stai sa vedem. Va intra Dica in locul lui….lui…. A, deci era Radoi. Saracu`de el. Ce le pasa astora din jur?

Nu pot sa cred ca ne-au dat gol chiar inainte de pauza! Da-da, hai, radeti, aplaudati…

Ha! V-ati potolit brusc, ai?

E gol? E Gool? E gooool! N-am vazut clar faza, dar vad explozia de bucurie a peluzei de vizavi si ma conving la reluare ca a fost Mutu. Sarim in picioare. Probabil ca de departe nu se vede fluturatul frenetic al unui steag romanesc intr-o mare albastra care injura printre dinti si nici nu se aud scandarile preluate de la peluza de vizazi care tropaie din picioare si striga in cor tricolor: “Cine-sare:- Romania! hei- hei!

Inutil de relatat pe larg manifestarile de satisfactie albastre la egalarea rapida ce a urmat la un minut distanta de golul nostru. I-ta-lia! I-ta-lia! (din nou cu pumnul ridicat). Fooor-za ra-gaa-zzi! …..Mda-da, ce sa spun…

Ploaie de reprosuri si injuraturi inaintea penalty-ului. Urale entuziaste si urcat pe scaune la ratarea lui. Locurile 5 si 6 de pe randul 2 tac cu amaraciune. Restul peluzei albastre jubileaza la unison. Hai, gata, ce atata bucurie…

Trei sferturi din stadion au fost suporteri italieni. Si totusi, peluza galbena de vizavi, compacta si hotarata ca o armata de furnici galbene, a cantat si scandat si aplaudat cat trei stadioane la un loc. Atat de tare incat se auzea pana in partea opusa, la inamici, si asta dadea curaj echipei. Ce meci, ce meci!

Nu stiu daca uralele azure razbateau la fel pe teren precum imi rasunau in urechile tricolore, dar in miezul fanilor macaronari aerul vuia de-atata forza. Pai deh, te pui cu italienii?…

…Ei bine, uite ca te pui! Plecam de pe stadion, dar nu mergem acasa. Din pacate nici italienii, gratie lui Buffon.

Mergem la Berna. Hai Romania! Forza ragazzi! …pardon!! nu! hai ca m-am molipsit de la azuri. De fapt am vrut sa zic: Hai-baietii-hai-baietii-haideeee…

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s