Jucăm urât, visăm frumos

De data asta, interviul de la televiziunea chineză (alta decât data trecută) nu m-a mai luat prin surprindere.
Pe stradă, în drum de la stadion spre casă, Pălăria Tricoloră a atras din nou microfon chinez prietenos:

„Aţi făcut 0-0 cu Franţa. Cum comentaţi?”
„Echipa României este foarte bună în a anihila adversarul. Dar azi n-am avut nici un şut pe poartă, aşa că suntem foarte mulţumiţi cu acest rezultat.”
„Urmează meciurile cu Italia şi Olanda. Veţi progresa?” (sau „va fi mai bine?” – a întrebat „will you improve”, nu ştiu cum să traduc)
„Cu Italia va fi şi mai greu, dar trebuie să ‚improve’ dacă vrem să ne calificăm.”
„Mulţumesc, succes.”
„Mulţumim frumos!”

Dar până să se ajungă aici…

Stadionul Letzigrund e de atletism. Aici se ţin cunoscutele „Grand Prix”-uri de la Zurich. Mulţi elveţieni s-au plâns de propria lor „democraţie directă” şi de cârcotaşii din cartierul de lângă stadionul Hardturm, care trebuia renovat pentru Euro şi n-a fost din cauză de veto repetat al populaţiei la planurile arhitecţilor. „Ăla era stadion de stadion, tribune lângă teren, atmosferă, cazan. Nu ca Letzigrund, unde mergi la picnic, la atletism, relaxare. E spaţiu între tribune şi acoperiş, de te plouă şi bate vântul, spaţiu între tribune şi teren, n-ai efectul sonor al unui ‚hexenkessel’. Naşpa.”

Şi totuşi… atmosfera a fost orice altceva decât „naşpa” azi pe Letzigrund. Pe la 12 jumate am ajuns în Fan Zone, să vedem ce se întâmplă, costumaţi toţi 4 de gală – tricouri, şepci, peruci, steaguri, bannerele şi, desigur, Pălăria Tricoloră.
În drum spre tramvai, şoferii, mai ales cei care aveau steaguri la maşini, ne claxonau prietenos. În staţie, vine o întrebare de la un trecător – „ce facem, câştigăm?” (româneşte) „Sperăm la un egal”. „E plin de români aici, n-am mai văzut aşa ceva.”

Într-adevăr, în centru, peste tot, plin de tricouri galbene şi pălării veneţiene roşgalbenalbastre fistichii. Pâlcuri-pâlcuri. Mai câte-o goarnă, mai câte-o strigătură, grupurile răzleţe însă nu interacţionau. Cam închise, bisericuţele, şi nu extraordinar de joviale. Francezi erau şi ei prin zonă, dar parcă mai puţini, pierduţi mai uşor printre localnici – nu săreau în ochi ca ai noştri.

Pentru prânz ne aşezăm la o terasă, unde vedem un grup mic de români lângă o masă lungă de francezi.

Ne salută zgomotos, „Romaniaaaa, aeee” – le răspundem întinzând bannerul cu „Allez les Bleus-Jaunes-Rouges”. Râd şi aplaudă. Unii dintre ei au pălării de-ale noastre pe cap. Prietenie şi bere.

Cel mai activ din „parcare” era însă omul de la grătar. Indian, am bănuit (de fapt, vorbea swahili), avea o pălărie tricoloră mare pe cap, şi striga „Rumeiniaaaaaa” de câte ori vedea trecători galbeni. Şi vedea des. Apoi striga fericit „Rumeiniaaaa, allee le blöö”… e, să fie toată lumea mulţumită. Culmea carierei lui a fost când s-a dus la francezi, a luat un steag de-al lor, şi cu pălăria noastră a încropit nişte scandări. Adică acestea:

La stadion am ajuns după ce ne-am întâlnit cu El Vetian & Family, şi am pornit în comando de 8. Am ajuns devreme, pe la 4 jumate. Stadionul era aproape gol, doar pâlcuri galbene la peluza opusă, acolo unde erau 6 din cei 8 din grupul nostru. Doar eu şi El Padre aveam bilete dincoace. S-a dovedit a fi „dincoace, între francezi”.
Fiind aşa devreme acolo, am avut timp din belşug să aranjăm bannerul fix deasupra intrării în teren de la peluza la care aveam noi loc.

La puţin timp, vin nişte alb-albaştri cu peruci şi aşează un banner lângă al nostru. Scrie „Derüs estét“. Ne-au cerut ungureşte nişte scotch, n-am înţeles, ne-au cerut în engleză, le-am dat. Apoi m-am gândit – ce treabă or avea nişte unguri îmbrăcaţi „franţuzeşte”?! Te pomeneşti că au venit „împotriva României”, cine ştie ce o însemna bannerul. Caut acum pe Gugl, înseamnă… „seară senină”. Ca să vezi…

Mai cu un joc „de suporteri” propus de moderatorii francez şi român – de exemplu DeciBall, bazat pe… decibelii pe care-i putem scoate :), mai cu o poză cu stadionul

sau cu peluza galbenă

timpul a trecut destul de repede, şi ne-am trezit că se bulucesc fotoreporterii – intră echipele!

Înainte de asta, însă, prezentarea lor. Frumos, cum mai văzusem la televizor şi mi-a plăcut, comentatorul zicea numărul şi prenumele, iar spectatorii strigau, pardon urlau, numele.

La ai noştri am fost ocupat cu urlatul, la ei n-am fost atent la echipă pentru că am înregistrat asta, când i-au anunţat pe Toulalan şi, mai ales, Ribery:

Peluza de vizavi era galbenă-galbenă, o privelişte impresionantă. Dincoace eram pâlcuri mici şi răzleţe de galben într-o mare de albastru. Dar am zis – nu ne lăsăm.

Când au intrat francezii la încălzire, din spatele nostru s-a auzit un „huuuo”. El Padre s-a întors mustrător – „de ce huiduiţi?” „Păi dom’le, ce mă enervează, că mi-au dat bilete aici între francezi.” Tânărul din Baia Mare voia să-şi verse oful neapărat.

A fost însă primul şi ultimul gest de acest gen. La imnul lor am tăcut, iar la al nosru am cântat de ne-am scuipat plămânii. Cu ochii la galeria galbenă, abia la sfârşit m-am uitat la ecranul mare şi am văzut cea mai şocantă şi mai frumoasă imagine a serii – Chivu scuipându-şi, la rândul lui, plămânii, cântând imnul. L-am văzut chiar când ajunsese la „acum ori niciodaaatăăă” – şi m-a luat cu furnicături pe şira spinării. Aşa e, Cristi, acum ori niciodată. Pentru tine, pentru noi, pentru multă lume, şi din multe puncte de vedere. M-au lăsat mască cu cântatul imnului – nu ştiu a cui idee a fost, dar mare om, mare caracter. Ce ţi-e şi cu emoţiile colective.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar, a propos de emoţii, pentru mine sunt mai mici în tribune faţă de la televizor. Presupun că în vreme ce la televizor eşti rupt de ce se întâmplă şi neputinţa de a face ceva e chinuitoare, în tribună simţi că poţi contribui cu ceva. Strigătul tău chiar contează, simţi că participarea ta la eveniment nu e zero. Te concentrezi pe asta, să strigi cât mai tare, să cânţi cât mai bine – şi asta canalizează o parte din emoţii.

Spectatorii din jurul nostru erau elveţieni, buffer pentru marea de francezi. Le-am sunat goarna la ureche săracii, cred că au surzit. Dar ei zâmbeau, aplaudau, câteodată chiar pe ritmul încurajărilor noastre – chiar şi domnişoara de lângă noi, cu fular roşu SUISSE, care venise cu un franţuz.

Peluza galbenă a fost formidabilă.

Au dominat atmosfera, deşi francezi erau mai mulţi, răsfiraţi şi pe la tribunele 1-2. Dar n-au fost atât de compacţi, atât de „toţi k 1”. Puţine lucruri se compară cu cântecul peluzei – chestii de psihologie în masă. Să simţi mii de oameni adunaţi la un loc, toţi ca unul pentru o cauză „pozitivă”, e cumva înălţător. Cum ajungea strigătul lor la noi, cum începeam, micul nostru grup format ad-hoc, să le ţinem isonul. Aşa tare cântam că nu-mi dădeam seama că poate sună caraghios, atât de puţine voci – doar când mă trezeam cântând singur, că ceilalţi se opriseră. „Cine sare Româniaee, a….e”, că numai eu săream. Dar de obicei ne-am coordonat. Cea mai frumoasă scandare, în sfârşit una originală a noastră: „hai băieţii hai băieţii haideeeeee”… („sau cam aşa ceva”, vorba glumeţului din Baia Mare ;)

Prima repriză a trecut pe nesimţite. La un moment dat mi-am dat seama că joacă Anelka (nu-l văzusem la prezentare). În gândul meu – e bine! Dar n-am zis cu voce tare, şi bine am făcut, că în momentul următor a ratat o ocazie mare, după 2 driblinguri devastatoare în careu. Şi apoi încă una, aia cu capul. Aiaiai, să nu ne bucurăm.

De jucat, nu jucăm nimic. Nimic constructiv. Coupet n-a prins mingea din acţiune. Francezii au fost cam peste noi, dar destul de lenţi şi ei, ocazii, dar nu multe sau exagerate. Apărarea dusă parcă în spate de peluza galbenă a rezistat.

Repriza a doua parcă am început-o mai bine, am „stat mai sus” în teren. Dar de legat, tot nu se legau pasele, ce să mai vorbim de ocazii. Cociş nu cred c-a dat vreo pasă bună în a doua repriză. La polul opus, Chivu, cu o clasă peste toţi ai noştri. Calm, capul sus, limpede, puternic – singurul căruia nu i-au luat mingea. Bălănel, pe măsură ce trecea timpul, parcă tot mai mult şi mai repede alerga. Ca un bărzăune speriat, apărea când într-o parte, când în alta, dar în ciuda sperieturii interioare (ezitant în a risca o construcţie la unele faze), mereu concentrat, mereu „băgând material”. Nici Raţ nu s-a mişcat rău. Am citit ulterior în Bild că Ribery a fost pus să joace pe dreapta, pentru că Malouda e titular pe stânga şi pe dreapta nu ştie – nemţii îl fac fraier pe Domenech, că i-a „ciuntit” potenţialul lui Ribery. Foarte bine. Bravo Raţ.

Prima dată m-am uitat la ecran în min. 64. Auăleu, cât mai e.

Fior la intrarea lui Gomis. Mi-a fost frică de el. După vreo câteva minute însă, observ că e destul de greoi, Goian părea a-l „avea sub control”.

Iese Mutu. Hmmm… de ce oare? Facem aceeaşi greşeală tactică din meciul cu Camerunul din ‚90? Jenei l-a scos pe Hagi, catastrofal, dar faptul a eliberat un om (din 2) care îl supraveghea, făcând posibilă schimbarea lui Milla…

Sacul cu emoţii s-a deşertat de tot în min. 83. Atunci am „simţit egalul”, am conştientizat pentru prima dată că – băi, am putea pleca cu un punct de aici. Imediat, superstiţia – NUUU, nu zi hop până n-a fluierat arbitru’, de câte ori n-am zbârcit-o pe final… aşa că finalul l-am trăit în tensiune. Au ratat ei o centrare în min. 85, atacul nostru din min. 87 s-a stins înainte de a începe, apoi ei – pasă luuuungă, fugea Toulalan spre colţ, n-o ajunge… ba da! Uf, ce caută Toulalan aici? A prins-o… noroc că e Raţ lângă el, pregătit să sară ca un arc. Nu iese imic.
Atacul nostru următor, după vreo 2 trageri de timp, se pierde din nou… of… min. 89… pasă luungă pe dreapta, din nou fuge unul, de data asta Ribery, din nou o prinde cu 20cm înainte de tuşă. Din nou Raţ nu-l lasă, bravo Raţ.

Se anunţă prelungiri, nu ştiu cât. Cică să atacăm – dar nu era nimeni în careu. Bănel cu ea – ce să facă? Nu-l ajută nimeni… hai să driblez, ce să fac – a încercat o bicicletă, încă una, îl atacă 2, se luptă, nu cade, vine al 3-lea, fault. Min. 91+2. Fault aproape ca un corner. „Acum, Goian, cu capu’”… zice El Padre.
N-a fost să fie. Cornerul bătut din nou aiurea, doar că din fericire francezii n-au mai avut timp de încă un atac. Uffff!!!! Ce bine că n-am pierdut!!! Ce uşurare. Face experienţa plăcută până la capăt.

Nu ştiu cum s-a văzut de la televizor, dar din tribună a părut un punct mare. Am jucat urât, dar acum visăm frumos. Târziu în fapt de seară, când ne-am întors acasă, am trecut pe lângă un grup de italieni, care ne-au salutat a felicitări. Ulterior am văzut cum squadra lui Donadoni a jucat frumos, dar acum visează urât.

Una peste alta, datorită acestui rezultat, indiferent ce se va întâmpla, nu vom merge la Berna în vacanţă, pentru ultimul meci. Expect emotions.

6 gânduri despre “Jucăm urât, visăm frumos

  1. ba da, a fost un meci urat! curios este ca la sfarsit nu am fost atat de dezamagit. cu toate ca nu vad cum am trece de aceasta grupa jucand la „gherla”, ca in meciul cu Franta.

    am avut clar reflectata imaginea de „parjoliti ogoarele, otraviti fantanile”… pe de alta parte, sa fim onesti, nici francezii nu au vrut. nu imi venea sa cred… parca erau la o miuta obosita pe plaja, doua echipe de tovarasi burtosi, toporiti de caldura si cu berea in gambe, dorind sa treaca timpul.

    cu toate astea, repet, tactica lui Piti mi s-a parut foarte bine aplicata de ai nostri. cel putin, stiu ca avem disciplica de joc :) .

    hai sa vedem ce fac diseara cu lupoaica ranita :)

    Apreciază

  2. astept cu interes sa vad cum se va termina mecuil de diseara… Consider ca Romanii au sanse mari sa-i bata pe uak deoarece astia sunt niste infatuati care joaca toti la cluburi de renume si nu prea-i intereseaza ce face nationala… Cel putin asta au demonstrat.
    Si cand esti platit cu milioane in campionat ce rost are sa te accidentezi pentru mandria nationala… ca in fond lui oricum ii e bine!
    Hai Romania !!!! :D

    Apreciază

  3. BigBro, m-ai uns puternic la inima :). Incurajarea ta cu valoare de simbol ii obliga sa dea ce au mai bun din ei, pentru onoare. Indiferent de rezultat. Pentru ca pentru toate celelalte in jocul asta exista, cum zici si tu, mastercard :).
    Respekt.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s