Inițial am crezut că pâinea de zahăr înseamnă ceva produs alimentar, dar nu – e numele unui recipient în care se transporta zahărul, și care avea forma conică de mai jos.

Datorită asemănării, stâncii i s-a spus la fel – Pão de Açúcar. De ce i-au pus și ramă, nu știu.

E drept, arată de s-o pui în ramă. Se ajunge cu telefericul, în două etape. La prima stație ai priveliște cu Pâinea,

la a doua de pe Pâine.

Vederea ”clasică” Rio de Janeiro: în față departe Cristo Redentor pe muntele Corcovado, în stânga Copacabana, în față Botafogo, în dreapta Flamengo, nume pe care până azi le vizualizam neclar, doar pe baza știrilor sportive.

Priveliștea

a fost principala

preocupare

cât am stat

sus.

De sus se văd bine și (ce cred că sunt) favelas,

cartierele de case netencuite / neterminate împletindu-se surprinzător

cu cele de blocuri cu oameni de ”clasă medie”

și contrastând puternic cu luxul bărcilor

din golfuri.

Între timp, pentru divertisment au apărut și niște maimuțe ciufulite

deosebit de fotogenice

și îndrăznețe – orice pentru hrană ușoară.

A propos de hrană – mi s-a făcut foame, dar nu e timp decât de o empanada și un mate (zi – ”maci”) în varianta de frigider.

Speram să rămânem pe Pao până se lasă seara, wikitravel zice că atunci e cel mai frumos, dar nu – Guștavu sună adunarea, până la lăsarea întunericului ne vrea livrați la domicilii, probabil ca să nu ne piardă în noapte. O ultimă privire spre Copacabana

și spre Corcovado

și coborâm pe sârmă. Îmi propun să mă întorc într-una din serile următoare.

P.S. – noroc bun, nu m-am mai întors. Aici cam ce-am pierdut.