Așa era de frumoasă lumina de seară de toamnă când am ajuns acasă, că am ieșit imediat cu aparatele la iarbă verde și-o poză-două. Zi senină, se văd munții, iar păsările călătoare se strâng în stoluri. Testez formula Nikon V1+obiectiv 55-300mm (echivalent 810mm zoom! dar deschidere doar de 5.6). Focalizează leeent, parcurge toată distanța și nu nimerește întotdeauna. Până îmi dă prin cap să pun setarea AF-C – așa merge mai bine. Când lumina devine mai slabă însă, nici asta nu mai ajută, trec pe focalizare manuală. Inexactă, dar măcar iese o poză – două – douăzeci, din care aleg câteva – cum e cazul uliului, s-au ce-o fi fost, care s-a așezat nu departe de mine pe un par, și a făcut chiar o baie în nisip pe cărare.

Înainte de asta fuseseră ochite niște rațe frumos colorate în lumina apusului, în zbor (mai mult sau mai puțin focalizate), găsite apoi și pe lac.
La început lacul avea o ceață foarte frumoasă plutind prinre copaci – aveam să constat că era o fâșie foarte mică, provenind de la…grătare.

Orișicât. Am vrut să-i pun melodia ”somnoroase păsărele”, dar prea e lentă și ininteligibilă (versiunea corală) sau cântată slăbuț (versiunile individuale de pe youtube). Așa că o nocturnă de Chopin pentru dvs., opus 9 nr. 2: