Viza, trenu’ şi UNESCO

“Viza se eliberează în 10 zile.”

Vocea de la telefon suna destul de sec, neprevestind mare lucru bun.

“Dar, ştiţi, am fost greşit informat, trebuie să”
“Când plecaţi?”
“Păi, sâmbătă trebuia, dar am schimbat pe azi…”
“Hm… vă trimit necesarul de documente, dacă faceţi rost mai sunaţi, să vedem ce putem face.”

Făcut rost, sunat, zice – veniţi dupămasă, la 2.

Aşa că sus în tren şi fuga la Berna. Am ajuns la 1 jumate la ambasadă, la 2 jumate aveam viza. Uff.

La întoarcere, am luat-o pe jos spre gară, una ca să mai eliberez din tensiune, doi pentru că îmi place oraşul vechi, monument UNESCO. Tot e gri, da’ are un farmec deosebit. Poze mai gios.

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf

Ajung la gară, aveam tren la 3 şi 2 minute înapoi. Era 3 fix. Fuuug, ajung la peron, pierd o secundă uitându-mă la peronul celălalt, gol, altă secundă cu descumpănirea aferentă, apoi îmi dau seama că mă uit greşit (altă secundă), iluminarea (“aaaaaa!” – altă secundă), fug la tren, încerc o uşă, era vagonul restaurant, nu se deschidea, alte 15 secunde, şi… când pun mâna pe clanţa uşii corecte, trenul începe mişcarea pe care am filmat-o apoi mai jos:

S-avem pardon, a plecat chiar cu 15 secunde întârziere (aici arată 3 şi 3, dar a durat ceva până am filmat, apoi până am venit aici lângă să pozez. Deci s-ar putea nici 15 secunde să nu fi fost.)

Altfel nu fu bai, că l-am luat pe următorul, după juma’ de oră, da’ aşa ca kestie.

7 gânduri despre “Viza, trenu’ şi UNESCO

  1. sa zic ceva, sa nu zic…

    deci lasa’ma sa inteleg: ai pierdut SAMBATA avionul spre Africa de Sud, pe motiv ca nu aveai viza… pe motiv ca „ai fost deinformat” (cu siguranta este o conspiratie!)… Dumnezeu ti-a dat sansa sa primesti viza intr-o zi, desi se obtine in 10… iar, tu, generosul de tine, o iei la pas prin Berna… ca sa te detensionezi… si pentru ca e monument Unesco…?! I love you man, dar cu siguranta nu esti modelul meu in viata! :)

    Apreciază

  2. Mmm..daa.. Nu vad problema in legatura cu cele enumerate mai sus :)

    Cat despre dezinformare, cre ca singura esplicatie e ca tanti aia a auzit romania si a notat budapesta… Care n-are nevoie de viza ;).

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s