Autobuzul mă lasă în centru, aproape de ce pare a fi un bulevard ”de cumpărături”.

Merg mai departe, pe lângă case colorate

și ruine romane

până ajung la zidurile impresiunantei cetăți, pe lângă care urc.

La momentul potrivit, aș zice. Soarele a apus, suntem în plină Oră Metalică, în tranziție spre Ora Albastră. Care a declanșat compulsia fotografică.

Sus la promenadă

aud un neamț că-i zice prietenei: ”uite, acolo în spate, la nori, se luminează. Fulgere.”
Unde, unde? Aici.

Pozez la fulgere o vreme, după care o iau în jos spre străzile orașului, pe la teatrul roman, o cină la El Pimpi, se pare un loc tradițional de întâlnire al Malaguenilor, și mai departe până la Catedrală. Iau autobuzul înapoi de lângă strada de cumpărături – e trecut de 10 seara, orașul încă vibrează, dar eu mă duc la aeroport – cu avionul de noapte vin M&A.