Prizren, moment magic

„Nu mai e nici un mijloc de transport spre Shkodra azi”, zice domnul în vârstă de la informaţii autogară, într-o germană bunicică. Singurele variante sunt mâine dimineaţă la 7, un autocar spre Ulcinj, în Muntenegru, de unde puteţi încerca să luaţi ceva înapoi, sau şi mai de dimineaţă un autobuz spre Tirana şi schimbaţi acolo.”

„Oh. Cât durează?”
„Până la Ulcinj face 8 ore”
„OPT ORE?”
„Da, că merge prin munţi.”
„Şi prin Tirana?”
„Vreo 3 ore până la Tirana, şi apoi schimbaţi, vreo 2 ore până-n Shkodra.”
„Cu trafic, tot pierd o zi. Hmm. Mă hotărăsc mâine dimineaţă.”
„Bine, deci la 7 spre Ulcinj aici pe peron, la 6 spre Tirana trebuie să ieşiţi afară la stradă, acolo sunt autobuzele.”
„Gut. Puteţi recomanda ceva cazare?”

Încă de când eram în furgon cu John mă bătuse gândul să nu mă întorc în Albania azi şi să rămân o noapte în Kosovo – dacă tot am ajuns, cine ştie când mai am ocazia. (Când mi-a zis Teuta să merg să vizitez, nici prin cap nu mi-a trecut că voi urma sfatul atât de repede).

Am de ales între hotel în centru sau în apropiere, aleg în apropiere de gară, dată fiind ora la care mă voi trezi mâine. Vine cu mine (prin ploaie) să-mi arate drumul. Hotelul e într-un bloc nou, îl găsesc destul de uşor.

Pe scări mă întâlnesc cu un grup de tineri vorbind în toate limbile care pleacă în oraş. La recepţie, încep în albaneză dar băieţii trec repede pe engleză. „E full hotelul”, zic, „avem o singură cameră single, 15 euro. E bine?” E bine.

Camera e mică şi foarte simplă,

DSC00639.JPG

încălzire nu pare a avea, ceea ce nu e ideal dat fiind că sunt răcit, dar asta e. Nu pierd multă vreme, doar de o poză din geam,

DSC00638.JPG

şi hai în oraş. Înainte să plec sun totuşi la hotel în Shkodra, răspunde o domnişoară, zic că nu pot ajunge azi, e vreo problemă cu bagajul? „No problem.” „Sigur?” „No problem.” „Falënderit.”

Jos la recepţie întreb cum se ajunge în centru şi ce e de făcut, apare o tânără care-mi explică într-o engleză foarte fluentă ce şi cum. „Is it safe?” o întreb şi în secunda doi mă simt ruşinat, anticipând reacţia – dar nu m-am putut abţine. „Of course, very safe„. O întreb unde a învăţat engleză – în Elveţia, a lucrat 4 ani la aeroportul Zürich. O dăm pe nemţeşte, povestim un pic – „şi te-ai întors?” – „m-am întors, acum avem hotelul ăsta”. Una-alta, îmi zice cum se ajunge în oraş, o rog să-mi dea o umbrelă, mi-o dă pe a ei, şi mă avânt în ploaie.

Nu ştiu la ce să mă aştept de la Prizren, dar sunt curios să văd podul otoman de care vorbea dom’ profesor John. Ajung în curând la un râu a cărui faleză pare renovată, privită pe sub umbrela fetei pe care am uitat s-o întreb cum o cheamă.

DSC00640.JPG

O fi acesta podul în cauză?

DSC00642.JPG

Mă apropii să văd, arată foarte bine, trebuie că e restaurat de curând.

DSC00645.JPG

Râul e învolburat,

DSC00655.JPG

ca şi trotuarul – plin de apă, probabil canalizarea nu a fost reparată cumsecade. Apa e mai adâncă decât pare, lucru de care-mi dau seama când îmi intră apă în pantofi. Ocazie cu care observ că pantoful stâng s-a dezlipit de talpă – după 5 ani intenşi, vrea să iasă la pensie. Cererea însă n-a fost aprobată, mai avem treabă.

Trec strada chiar în spatele unui Jeep pe care scrie KFOR, şi continui pe lângă o clădire din sticlă şi beton, pe care sunt incripţii de mulţumire în limbile tuturor ţărilor care au recunoscut Republica Kosovo. Peretele nu e plin, optimist au lăsat loc şi pentru restul ţărilor.

DSC00650.JPG

Mă apropii de centru – cred că acesta e podul despre care vorbea John. Deasupra lui, ruinele unei cetăţi medievale, la dreapta o moschee mare.

DSC00658.JPG

Cum te uiţi la moschee, în spate se vede o biserică ortodoxă veche.

DSC00660.JPG

Stau puţin să „internalizez” imaginea simbolică. Reprezintă pasiunile iscate de această regiune – în Kosovo sunt unele din cele mai vechi şi importante biserici sârbeşti, de pe vremea marelui rege Duşan, de pe la 1300. „Leagănul Serbiei”, un fel de Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Doar că după celebra bătălie de la Kosovo Polje, din 1389, când turcii au învins, destinul teritoriului s-a schimbat radical. Cu timpul, albanezii au devenit majoritari, azi cele câteva zeci de mii de sârbi trăind în nişte enclave protejate de KFOR. Ca şi bisericile lor ortodoxe, se pare, protejate împotriva vandalizării.

Mă trec multe emoţii. Priveliştea mă impresionează – podul, moscheea, cetatea, biserica, râul, becurile, înserarea, oameni îmbrăcaţi bine plimbându-se liniştiţi sub umbrele pe faleză. „Eşti în Kosovo„, îmi repet în gând.

DSC00663.JPG

Opreşte-te din pozat, şi savurează momentul.

DSC00669.JPG

Dar mi-e greu să mă opresc din pozat, podul otoman e absolut fermecător.

DSC00674.JPG

Dincolo de el, treci în oraşul vechi.

DSC00676.JPG

După ce îl adaug la colecţia de pavaje,

DSC00682.JPG

mă opresc în vârful lui, pentru un moment de meditaţie, în ploaie, sub umbrela cu o spiţă ruptă a fetei din Baden. Acum 10 ani, aici a fost război. Acum e totul refăcut, simţi viaţa cum renaşte prin toţi porii, tumultoasă precum râul de sub mine. Fantastic contrastul dintre atmosfera şi priveliştile de pe acel pod şi tot ce vezi la televizor despre Kosovo – de la cer la pământ. Am simţit speranţă, şi umilinţă. Speranţă că se poate, că oamenii pot trece peste cele mai mari grozăvii şi privi înainte. Umilinţă, pentru că chiar stând acolo nu pot cuprinde cu gândul nici măcar o parte din prin ce au trecut oamenii de aici -şi sper că nu voi putea vreodată.
Mă agăţ de imaginea podului refăcut, care mă va urmări multă vreme.

A fost un moment magic, acolo pe pod, chiar dacă nu s-a întâmplat nimic.

Dincolo de pod dai în piaţa centrală, aproape pustie.

DSC00689.JPG

Am încercat să trimit poza asta acasă prin telefon, cu întrebarea „ghici locul”, din păcate am constatat ulterior că nu mai aveam loc în căsuţa poştală şi mesajul n-a plecat.

Mi-e frig, şi la vederea magazinului adidas mă străfulgeră ideea să-mi cumpăr un pullover – e drept, am unul în Shkodra, dar mie mi-e frig acum, şi nu vreau să răcesc mai rău la noapte, mai ales că n-am cu mine decât aparatul de fotografiat şi netbookul – nu prea ţin de cald. Intru în magazinul adidas – cel mai ieftin pulovăr, 55 de euro.
Mai fac nişte frig.

Într-un colţ mai întunecat al pieţei este un chioşc cu umbrele agăţate de pervaz – ia să iau o umbrelă, că mâine n-o iau pe-a fetei. Un euro costă umbrela (şi cam atât face, aveam să constat); cer în albaneză desigur, iar vânzătorul mă întreabă de unde sunt.
„Romania”.
Good.
Nu ştiu dacă ştie că noi nu i-am recunoscut ca ţară ;), probabil a bănuit că da, din moment ce vorbeam albaneză şi… mă aflam acolo.

Înarmat cu noul dispozitiv de protecţie împotriva ploii am luat-o în sus pe străduţele pietruite,

DSC00694.JPG

să văd cum arată oraşul şi în afara centrului renovat. Toată zona pietruită pare renovată, nu arată la fel de spectaculos ca piaţa centrală, dar decent. În spatele moscheii

DSC00699.JPG

am dat peste o biserică ortodoxă în renovare;

DSC00697.JPG

la cea de pe deal nu m-am mai dus – se întuneca, hai să nu exagerăm. Am dat doar un ocol centrului şi am ieşit mai dinjos de podul otoman,

DSC00706.JPG

peste care se vedeau frumos munţii înseraţi.

DSC00710.JPG

Aici era un alt pod, pe care l-am trecut, iar priveliştea din partea cealaltă a meritat.

DSC00712.JPG

Am luat-o înapoi spre direcţia din care venisem, iar o privire în dreapta oferă o idee despre cum era înainte, şi cât mai e de lucru.

DSC00720.JPG

Trec de pod,

DSC00716.JPG

şi noroc că arunc o privire înapoi: un nor se lăsa spectaculos peste cetatea medievală – totul luminat mai bine decât multe obiective de la noi.

DSC00725.JPG

Senzaţia de foame se amestecă tot mai simţibil în amalgamul de emoţii şi bucurii estetice. Iniţial mă gândeam să mănânc la una din terasele din piaţă, dar erau complet goale, aşa că am consultat Lonely Planeta şi a zis de un restaurant – uite că nu mai ştiu cum îi zice. L-am găsit, e mare, arată… aşa,

DSC00730.JPG

cu nelipsita plasmă cu meci în dotare, campionatul italian – la fix m-am aşezat. Mi-a fost foame, aşa că am comandat MULTĂ mâncare – aici nici măcar nu se vede ciorba de peşte pe care o executasem înainte.

DSC00728.JPG

Tot ce vedeţi mai sus, plus ciorba, plus ceai de trëndafir, a costat 7.50 euro (moneda lor e euro… mă-ntreb cum, or avea vreun statut special).
Fructele de la sfârşit au fost din partea casei.

DSC00729.JPG

Ghiftuit, am luat-o agale spre hotel – nu e foarte târziu, dar mâine iar mă trezesc devreme. În plus, oraşul e gol, s-a întunecat, e frig… trec pe lângă un magazin de suveniruri, nu are decât obiecte artizanale destul de mari, hai să iau totuşi ceva, un fluier. Două. Negociez cu omul, mai lasă din preţ. Negocierea aproape că m-a costat închiderea magazinului de haine de mai încolo – îi prind la fix, la 8 fără 5, intru să iau totuşi un pulovăr. Majoritatea lucrurilor de firmă, scumpe, dar găsesc ceva ce pare călduros la 10 euro. Adjudecat.

La hotel, care e în blocul acesta cu intrarea chiar aici în dreapta,

DSC00731.JPG

nu mai e fata din Baden, dar e tatăl ei, care a fost şi el în Elveţia şi vorbeşte bine nemţeşte. Îl rog de încă o pătură, îl întreb dacă are internet – nu, că s-a stricat nuştiuce, o să-l repare abia săptămâna viitoare. Nu-i nimic, nu-i simt lipsa. Abia dorm mai mult. Vorba vine mai mult, că mâine la 6 e prima opţiune de plecare.

Ce zi. Ce zi! Au încăput senzaţii cât pentru o săptămână. Trezirea la 5 în Shkodra, drumul până la Koman, lacul, John, Bajram Curri, Gjakovë, Ljumi, Prizren. Se califică la „dintre cele mai memorabile”.

Probabil o să mă-trebe lumea „ce-ai căutat în Kosovo?” Am căutat, la propriu, drumul înapoi. Şi cred că am întrezărit, la figurat, drumul înainte.

Reclame

6 gânduri despre “Prizren, moment magic

  1. Putina lume stie ca in nord, in Pec (Kosovo) se afla nu numai vechi manastiri si o populatie sarbeasca, ci tocmai Patriarhatul Bisericii Sarbe. Anul acesta a fost ales un nou patriarh.

    Sper sa ajungi si pe acolo. Drum bun!

    Apreciază

  2. Felicitări! Asta înseamnă să trăieşti din plin…să umbli, să cunoşti, să te miri, să te temi, să te bucuri şi mai ales seara înainte de a adormi să aibă ce imagini să-ţi străfulgere mintea obosită dar bucuroasă de încă o zi netrăită degeaba.

    Apreciază

  3. Stiam de Prizren, dar dupa articolul tau, a devenit si mai prioritar. Si alaltaieri am ajuns:) Am dormit tot la hotel Alvida, numai ca acum camera sgl e 20 de euro (prin negociere am scos-o la 17 ca doar suntem in Balcani). Doar ca vremea a fost groaznica (tu ai prins parfum, serios), doua zile a fost ceata de abia am prins moscheea mare si podul in acelasi cadru. Nu mai zic ca n-am vazut nici urma de deal, ce sa mai vorbesc de munti. Una peste alta, un oras impresionant, cu oameni foarte primitori, departe de ideea de cacat care ni se serveste in media cum ca e o zona de evitat. Si sa stii ca rau ai facut ca nu te-ai dus la biserica din deal: abia acolo vedeai distrugerile pricinuite de razboi (ma rog, de haosul din 2004), tot cartierul sarbesc e ras. Sper sa scriu si eu in curand de Prizren.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s