China, al doilea contact

„De ce mi-ai pus sticlele astea de suc în rucsac?” mă întreabă A. şi îmi arată un bax de 6 sticle de suc într-o pungă neagră.

Ne trezisem cu puţin timp în urmă, tocmai ce am ajuns la Guangzhou şi am coborât din autocar, ne aranjăm bagajele. Mă uit la A. cu o privire probabil năucă – „nu ţi-am pus nici o sticlă de suc în sac”. Se uită la mine incredul cu aerul „dacă a fost o glumă, nu e bună”, şi mă mai întreabă o dată. Am un moment de „blank screen„, nu înţeleg nimic. Nu-mi aduc aminte să fi cumpărat nici A. suc… neuronii parcă sunt în repaos, e un sentiment ciudat… şi deodată sclipeşte o sinapsă în fundul creierului mic:

„uită-te să vezi dacă lipseşte ceva!”

În acelaşi timp cu mişcări rapide desfac rucsacul meu, văd pulovărul la locul lui, mă liniştesc un pic, când aud vocea îngheţată a lui A.:

„Camera foto. Lipseşte aparatul foto.”

Îmi cade inima-n stomac, spasmodic scot pulovărul, văd geanta aparatului foto, şi în ea… un bax de 6 sticle de apă, într-o pungă neagră. Nici urmă de aparat.

„Repede, du-te la şofer!”

Urc în autocar, îi spun şoferului prin semne „camera, foto, stolen”, mă agit – şoferul se uită la mine cu o privire rece şi tâmpă, zâmbeşte şi ridică din umeri – cică nu înţelege nimic din ce zic. În autocar mai e un tânăr care arată a arab, căutând frenetic pe sub scaune, se uită la mine şi nu zice nimic, dar am o senzaţie că şi lui îi lipseşte ceva. Şoferul îmi face semn să mă duc la ghişeu, mai încolo. Dau de nişte oameni în uniforme albastre ce arată a poliţişti – stau şi joacă table. Mă duc la ei, mă agit cu geanta goală în mână, nu înţeleg o iotă din ce le zic, îmi fac semn spre o uşă a unei gherete. Intru acolo, sunt ghişeele pentru bilete. Încerc să comunic cu doamnele de la ghişeu – noroc bun. Nimic, parcă vorbesc cu pereţii, îmi zâmbesc doar tâmp.

Când începe să mă ia tremuriciul apare de nicăieri o doamnă de pe stradă, care mi se adresează în engleză – fluent! Îi explic ce s-a întâmplat, traduce, apoi îmi zice – „v-am văzut, de-aia am venit să vă ajut, din păcate aici nu aveţi ce face – puteţi face plângere la firma din Macao care deţine autocarul, poate vă returnează biletele. Puteţi face plângere şi la poliţie, dar… sincer nu cred că veţi rezolva ceva.

Nici eu nu cred, dar a trebuit să mă agit ca să pot „procesa” ce tocmai s-a întâmplat.

Îi mulţumesc şi mă întorc la A., care e la bagaje, şi care a ajuns la aceeaşi concluzie – nici măcar n-are rost să ne agităm. Hai să luăm un taxiu să ne ducă la hotel, avem o zi aici, n-o so petrecem la poliţie cu oameni care nu înţeleg ce zicem şi nici nu ne vor ajuta.

Găsim un taxiu, îi arăt pagina de pe wikitravel unde din întâmplare e scris şi hotelul nostru, cu echivalentul în kanjiul chinezesc, ne duce.

Încercăm să digerăm evenimentul. Cum ni s-a putut întâmpla?!? Tocmai noi, crescuţi într-o societate în care trebuie să fii „vigilent” la chestii din astea… yet, we didnt see it coming. (fraza asta mi se pare că exprimă cel mai bine situaţia, nu ştiu echivalentul în română).

Şi dacă stai să te gândeşti, totul se leagă: e un moment şi loc ideal pentru hoţi: în cursa dinspre Macao trebuie că sunt oameni obosiţi după nopţile din cazino care vor adormi; ori au bani (A. îmi spune că băiatului arab pe care-l văzusem în autobuz i se furase portofelul), ori sunt turişti cu aparate foto. Ca noi, precis ne-au urmărit din timp.

Autobuzul foarte curat şi atmosfera „occidentală” ne-a adormit vigilenţa, de am pus rucsacele mici deasupra capetelor, în locul de bagaje. Chiar şi aşa, îţi dai seama, au pândit până am adormit, au luat sacii, au scos aparatele, au băgat baxurile de suc, au pus sacii înapoi! Îţi trebuie curaj pentru asta, şi mai mult ca sigur „pregătire”. De ce au pus sucul? Ca să nu ne fie sete, haha. Ca să nu ne dăm seama că s-a schimbat greutatea, în caz că ne trezim şi luăm sacii înainte să oprească autobuzul şi să coboare ei (îmi amintesc ca prin ceaţă că a oprit de câteva ori pe traseu).

Dacă aş fi vrut să fac poze pe geam cu aparatul mare, să-l fi ţinut în braţe… dacă şi cu parcă se plimbau cu-o barcă. Să ne fi dus capul să ţinem rucsacii sub picioare…

Oare dacă-i surprindeam asupra faptului, ce făceam? „Îi rupeam în bătaie”, zice A. Eu sunt mai sceptic (fricos) – dacă erau şi ei mai mulţi, şi probabil înarmaţi (chiar presupunând că nu ştiau kung fu ca jacky chan, tot cred că erau mai exersaţi în luptă decât doi city slickers, din care unul (eu) nu face sport decât ocazional). Realist, probabil am fi cerut camerele înapoi, şi probabil ni le-ar fi dat, şi s-ar fi terminat aici. N-a fost însă să fie.

Ne-a mirat şi că nu au luat altceva – eu aveam şi obiectivul proaspăt cumpărat la Hong Kong, şi netbook-ul, A. avea iPadul – ni le-au lăsat. Au fost axaţi pe aparate foto, altceva nu i-a interesat, mai ales că au avut pradă bogată – A. avea un D90, eu un D50 – hai să zici că D50ul meu e vechi, nu iei mai mult de 100$ pe el, dar obiectivele de 18-200 nu şi-au pierdut din valoare… cu totul probabil pot hrăni o familie de chinezi câteva luni bune.

Sta-le-ar în gât.

Reclame

9 gânduri despre “China, al doilea contact

  1. Uh. Iti dai seama ca restul lumii a fost complice. Altfel cum sa furi dintr-un autocar in vazul tuturor pasagerilor treji? Nu cred ca au dormit toti.

    Eu pana acum am avut noroc. Am prins hotii cu mainile in geanta de doua ori, dar de furat nu mi-au furat nimic inca.

    Apreciază

  2. Pacat, asa ceva iti poate distruge o calatorie. Mie mi s-au furat bani, de doua ori: in Berlinul de Vest, inainte de unificare si in Bologna, prin anii ’90. In ambele imprejurari nu erau sume mari dar sentimentul acela de furie si neputinta de a face ceva e teribil de neplacut, asa ca te inteleg.

    Apreciază

  3. Din pacate chestia asta se poate intampla oriunde… Mie mi-au facut niste minoritari de-ai nostri un control la rucsac intr-o statie de metriu din Paris, acum 2 saptamani. Din fericire in dimineata aia facusem ordine, o parte din lucruri le-am lasat la hotel, iar celelalte lcururi de valoare le mutasem intr-un buzunar mai „ferit”. La inceput mi s-a parut ca exagereaza prietena mea care zicea ca trebuie sa tinem toate lucrurile cu grija, dar dupa episodul asta… incep sa cred ca nu mai esti in siguranta nicaieri.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s