Ajungem la hotelul „Lebăda Albă” din Guangzhou (rezervat de A.), e deja după-masă-spre seară. Nu pierdem timpul prea mult şi ieşim afară, unde soarele se pregăteşte de culcare peste Râul Perlei.

Ce frumos sună, „Râul Perlei”, dar noi nu prea avem chef de asemenea dulcegării după păţania de mai devreme. Luăm un taxiu să ne ducă în centru – iniţial voiam să mergem pe jos, nu părea departe pe hartă, dar bine că n-am făcut-o. În realitate e mult mai departe, iar hotelul e înconjurat de autostrăzi urbane (da, din alea suspendate), şi ne-ar fi luat o veşnicie să ajungem la zona pietonală.

Chiar la început rămânem câteva minute să pozăm (cu ce aparate foto ne-au rămas, adică cele mici), o piaţă largă, colorată

şi plină de lume.

Purcedem apoi pe strada cu felinare,

în căutarea a ceva de-ale gurii. Pe stradă sunt însă mai mult magazine, nu prea sunt „mâncătorii”. Wikitravel zice că restaurantul „Guangzhou” e bun – mie-mi sună turistic, dar decidem să dăm credit Planetei şi-l găsim în sfârşit, pe la jumătatea străzii cu felinare, clădire mare, cu etaj. Pe dinăuntru e un restaurant chinezesc „tipic”, destul de „comunist” mi s-a părut, dar „aşa sunt toate”, zice A. Mâncarea e bună – iar am cărat la mâncare în exces,

mereu comandăm cam cu un fel prea mult, că zicem că împărţim şi să luăm din mai multe. Măcar bine că până la urmă reuşim, de obicei, să „executăm” tot, inclusiv raţa – m-am speriat la un moment dat, când au venit cu o raţă întreagă la noi, dar ne-au dat doar bucăţi din pielea de deasupra, cu nişte sos. Bun.

Când ieşim din nou afară e deja întuneric

pe strada cu felinare,

pe care o luăm agale la plimbare.

Bine că ne-am luat gecile cu noi, că se face frig. Pozăm cu aparatele noastre mici, mai strada,

mai un templu,

mai nişte magazine cu nume de mărci „pur chinezeşti”,

şi ne gândim oare cum vor ieşi pozele, dacă o fi vreo diferenţă faţă de aparatele „mari” – de obicei, la lumină puţină se vede diferenţa cel mai bine.

Un fenomen interesant, la magazine vedem destul de des tineri cocoţaţi pe scaune, cu câte un anunţ în braţe, încercând să ademenească clienţi, ca fata de aici din dreapta.

Zona e foarte „comercială”, dar se dă atenţie şi artelor frumoase, găseşti o statuie din loc în loc.

Ce-mi place e că sunt foarte foarte puţini turişti străini, din ce-mi dau seama – ce să şi caute la Guanghzou? Ne zisese J. acum două seri la HongKong că Guangzhou e o capitală regională mare şi haotică, noroc cu jocurile Asiei de anul trecut că au mai „asanat-o” un pic, altfel nu e mare lucru de văzut. Shenzen, pe de altă parte, zisese J., ar fi interesant de văzut ca reprezentativ pentru dezvoltarea chineză recentă. M-a şi bătut un gând să ne oprim la Shenzen, dar nu cred că apucăm la întoarcere.

Revenind – aşa te simţi călător, iar nu turist – când te mişti printre localnici şi îi observi cum îşi văd de viaţa lor, neadaptată pentru vizitatori. Magazinele astea sunt chiar pentru cetăţenii acestui oraş,

n-au nimic turistic. Aşa cumpără ei, iar piaţa asta e o expresie adevărată a noii ere chinezeşti cu neoane.

Mergem până la capătul acestei străzi

cu gândul să ne întoarcem prin altă parte, dar nu mai e nimic interesant, oraş gri „muncitoresc” –

un fel de cartier „normal” de Bucureşti (de care de altfel îmi aduce mereu aminte, ca idee), cu o mică-mare diferenţă: autostrada suspendată „a lui Oprescu” ce taie priveliştea de parcă aşa ar fi normal peste tot.

Luăm un taxi care ne duce la hotel, dar ziua nu s-a terminat. Ne uităm pe hartă şi ne aducem aminte că hotelul e chiar lângă (pe) insula Shiamlan – hai s-o vizităm repede, că e mică. Aici pe insula din râul Perlei sunt ultimele relicve ale vechiului Canton, concesionat englezilor în secolul 19. Şi într-adevăr găsim case,

parcuri,

fântâni,

statui

care ne aduc aminte de cele lumeşti englezeşti.

Din nou îmi aduce aminte de Bucureşti – o aglomeraţie urbană pestriţă, cu efect de miraj atrăgând foarte multă lume din zonele înconjurătoare, trafic haotic, poluare, mult gri, multe blocuri, dar şi centru comercial, şi o esenţă păstrată de parfum istoric în centru vechi.

Terminăm ocolul insulei destul de repede, eu mai stau în holul hotelului

la un skype, A. se duce la culcare. După o panoramă la râul perlei noaptea (setarea panoramică nu vede mare lucru pe întuneric),

mă duc şi eu la somn. A fost o zi lungă.