Biletul de tren – 50 de euro. Trezitul de dimineață – greeeeu. Să auzi vorbindu-se reto-romană în jurul tău – neprețuit.

Asta, şi acest afiș

văzut în timp ce urcam de zor spre mânăstire m-a îndemnat să deschid wikipedia pe drumul de întoarcere la capitolul ”limba retoromană”. Și-am aflat lucuri:

• Regiunea unde s-a vorbit retoromana (Raetia) a fost cucerită de romani în anul 15 î.Hr.
• Nu se cunoaște exact cât a durat romanizarea. Unii experți spun că foarte puțin (probabil experți români ;), alții că s-a întins până prin secolele 4-5.
• Au rămas foarte puține cuvinte din celta și retica (?) vorbită înainte de vremea romanilor. Majoritatea toponime, cum ar fi satele Tschlin, Scuol, Savognin, Glion. Nu au barză, viezure, mânz, ci camutsch, capra neagră.
• Grosul lingvistic își trage seva din latina vulgaris vorbită în imperiu, peste care s-a așezat un strat semnificativ de germană, de la colonizatorii care au pătruns în văile acestor munți treptat, ulterior. „Limbă cu trup latin și suflet german”, zic ei. Mă tem că mai cunosc o limbă cu trup latin și suflet de colonizator pătruns treptat prin munți ulterior. Tot blond, dar care zice ”veveriță”, nu ”Eichhörnchen”.
• Face parte din categoria „romanică de graniță”, împreună cu spaniola, dialectele din Sudul Italiei și cele din Balcani, cu care se și aseamănă în unele privințe.
• De exemplu, și ei zic „cinci” :). Doar ei și noi folosesc pentru „a începe” derivatul din latinescul ”incipere” (anceiver ~ entschaiver), restul latinoizilor folosesc derivate din ”cumintiare”. Ca să fim bine înțeleși, ”a înțelege” îl folosim tot doar noi și ei (encleger) dintre romanici, restul s-au orientat către alte variante, capisci?

Simt o senzație de afecțiune aproape familiară față de această gemă lingvistică pe cale de dispariție (mai sunt sub 30000 de vorbitori, în scădere, și aceia împărțiți în 5 dialecte: Sursilvan, Sutsilvan, Surmiran, Putèr, Vallader). Parcă am găsit niște rude îndepărtate, pline de povești noi despre strămoși comuni vechi.

…care, este.