Într-un fel mi-ar fi plăcut să merg la Hobbiton, platoul unde s-a filmat Stăpânul Inelelor și Hobbitul, dar ar fi însemnat să rămân peste noapte, ori mâine există alte planuri exact în direcție opusă. A trebuit să aleg o excursie cu întoarcere în aceeași zi – care include și o vizită la o fermă. Din autocarul nostru nu mai e nimeni cu această opțiune, mă lasă deci la fermă urmând să mă culeagă mai târziu cu un microbuz.

Ghidul pe nume Shane e cioban din tată-n fiu, iar când nu tunde la oi poartă turiști într-o remorcă de tractor dotată cu boxe în care el vorbește la microfonul fără fir. De fapt, după cum se va vedea, și când poartă turiști tunde oi.

Ne duce întâi la vaci, apoi la oi, lame, struți.

Ne lasă să le dăm de mâncare, un fel de furaje concentrate, se pare foarte gustoase.

Vedem un miel de-o zi,

niște curcani și niște ceva cerbi –

unde începe și ploaia. Nu torențială, așa că asta nu-l oprește pe Shane și pe câinele lui, Riddick, un ciobănesc neozeelandezi despre care n-ai zice că ar ști ce știe, pentru că nu e din ăla clasic flocos cum ne-am obișnuit – dar e senzațional.

Foarte cuminte, inteligent, răspunde la comenzi, e cu ochii lipiți de Shane –

e atât de atașat încât zice că aproape se îmbolnăvește când stăpânul mai pleacă în vacanță.

Ultima reprezentație e un – tuns de oaie, performată de Shane însuși. Explică foarte bine, elocvent și pe înțelesul tuturor, fără mult jargon, dar suficient cât să te facă să simți că ai învățat ceva.

Filmul cu ciobanul și câinele său:

După aplauzele de rigoare facem o vizită în magazin, unde o tanti (probabil rudă cu Shane) ne arată cum se prelucrează lâna cu o mașinărie antică și scoasă din uz, deși încă mai merge,

se curăță și pregătește pentru tors – ne arată la un fuior „cum se făcea pe vremuri”.

Eheei, în gândul meu, cum se mai face și acum.

De aici întrebarea – pe când și la noi așa ceva? Neozeelandezii și-au creat un „brand” din ferme, oi și ciobănit, sunt mândri de el, sau dacă nu sunt măcar îl exploatează la turism „de masă”. Nu e complicat, nu trebuie mare investiție, iar noi avem avantajul autenticității – dacă la ei „așa era pe vremuri”, la noi „așa e și acum.”

Bănuiesc că au început și pe la noi astfel de inițiative corelate cu turismul rural; bineînțeles, logistica e mai complicată la noi, dar – se poate. Iar dacă faci oferta destul de atrăgătoare și găsești segmentul-țintă potrivit (sau captiv), oamenii vor veni.

Mai multe despre ferma Agrodome aici.