Te Puia

Despre māori am citit prima dată în „Ocolul Pământului în 80 de zile” de Jules Verne, și multă vreme am crezut că sunt un fel de mauri. Mai târziu am aflat și că au o limbă spectaculoasă – una peste alta nu vreau să ratez ocazia să le cunosc cultura mai îndeaproape, dacă tot am ajuns aici.

Semnul de la intrare mă binedispune instant – Te Puia! (C. & friends știu de ce)

DSC_7404.JPG

Al doilea contact lingvistic e de asemenea de mare rafinament:

DSC_1196.JPG

Te Puia înseamnă geysir sau geotermal și e un complex turistic lângă un sat māori, unde oamenii încearcă să-și păstreze cultura făcând un ban cinstit.

Mă așteaptă un ghid, un domn maori mai în vârstă, care mă duce la locul ceremoniei de primire, urmând a mă culege ulterior. Ceremonia de primire are loc la templul principal din complex, o fată cu pelerină din pene ne explică ce va urma să se întâmple. Trebuie să ne alegem un șef de trib (e ales un indiano-american înalt care are ghinionul să stea chiar lângă ea), care va întâmpina războinicul māori. Acesta va veni în fugă, își va agita arma, va zbiera și se va strâmba îngrozitor întru intimidare – să vadă din ce e făcut șeful nostru. Acesta trebuie să rămână calm și demn, până se potolește nebunu’, care apoi va așeza o creangă jos, al nostru o va ridica, își vor atinge nasurile de 3 ori în semn de salut, și gata, putem intra tot clanul în templu.

Șocant: exact așa se și întâmplă.

NMS_7406.JPG

Odată ajunși înăuntru domnește cu totul altă atmosferă – scaune și o scenă, turbații războinici se transformă în barzi cu ghitări, fetele împănate purced a învârti un fel de yo-yo-uri și se pun pe cântat. Foarte frumos, pe mai multe voci, foarte melodios.

NMS_1201.JPG

NMS_1206.JPG

NMS_1209.JPG

Bineînțeles că ne demonstrează și o haka la un moment dat, urmată de alte cântece și dansuri:

Spectacolul durează vreo 40min, după care mă reîntâlnesc cu ghidul (din nou formez un grup de o persoană) și purcedem spre geysir. Nici nu știam că aici sunt fântâni arteziene termale, comparabile cu Islanda. Parcă nu atât de mare ca Strokkur, dar apa țâșnește hotărât din câteva locuri.

NMS_1213.JPG

NMS_7422.JPG

NMS_1215.JPG

Nu avem timp să ne apropiem, așa că rămân cu priveliștea de la distanță – oricum începe o ploaie.

NMS_7414.JPG

NMS_1220.JPG

Înainte pe dreapta dăm și peste o groapă cu vulcani noroioși – mult mai mică decât la Pâclele Mari, da’ orișicât.

NMS_1218.JPG

NMS_7419.JPG

Ghidul povestește despre geysirul Pohutu (”explozie” sau ”marele pleoșc”), despre arborele medicinal mānuka și mierea lui, despre istoria lor, cum Te Wakarewarewatangaoteopetauaawahiao înseamnă ”locul de întâlnire al războinicilor lui Wahiao”, cum el încă mai știe toată linia strămoșilor, ca pe o poezie (mi-o zice), dar copiii e din ce în ce mai greu să-i educi în spiritul străbunilor – toți vor telefoane mobile, tablete, iar dacă ai ghinion băutură și droguri. „Tradițiile trebuie să devină din nou ‘cool’ ca să supraviețuiască”, îmi dau timid cu părerea. Fiica lui e în ansamblul de dansuri, oamenii de aici din sat se mai ocupă, dar sunt puțini.
Māori au încă un statut bun în comparație cu aborigenii de exemplu, au practic un „tratat de pace” încheiat cu Noua Zeelandă, iar promovarea culturii lor a devenit mai „la modă”. Chiar și așa, e greu.

Mergem mai departe la un atelier de prelucrare a lemnului și stufului; îmi arată cum se face o frânghie dintr-o frunză lungă și fibroasă – foarte simplu, ingenios – nu aveau fier înaintea venirii coloniștilor, au trebuit să se adapteze creativ.

Ultima oprire e la o clădire întunecată ce adăpostește două păsări kiwi. E întunecată pentru a inversa bioritmul nezburătoarei – sunt păsări nocturne și nu le-ar vedea nici un turist. Așa le lasă în întuneric ziua și le luminează cușca noaptea. Cred că între timp s-au prins însă, căci dorm și pe întuneric. Sunt foarte bine camuflate, abia am văzut una chiar dacă era chiar lângă mine, la geam.

Alt destin tragic – cele câteva specii de kiwi sunt vulerabile, în primejdie sau pe cale de dispariție – 50% victime ale hermelinelor introduse să controleze șobolanii și iepurii, dar care găsesc păsările mult mai ușor de prins. Nu-i de mirare, pentru că… nu zboară – fascinant cum au pierdut capacitatea de a zbura pentru că… n-au avut nevoie, neavând dușmani naturali până să vină europenii cu problemele.

Oftez, îmi iau la revedere, urc în autobuz și adorm îndată ce peisajul verde începe să se miște.

NMS_1226.JPG

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s