(că despre Laponă am vorbit.)

3 august

Prima impresie despre Letonia a fost finlandofilă – păduri şi lacuri, mult verde. Asta, din autobuz, după ce am reuşit să mă trezesc, la spartul târgului, înainte de a sosi la Riga.

Prima surpriză, în autogară – nu reuşesc să scot bani de la bancomat. De la 2 bancomate diferite. Mmăi să fie.

Plouă.

Nu ştiu dacă de la vreme, dar oamenii de pe stradă mi se par mai încruntaţi ca estonienii. Poate şi pentru că au apărut în autogară două personaje cu tenul măsliniu, îmbrăcate în nuanţe de negru prăfuit, neraşi, şi cu un mesaj virtual scris mare pe frunte: “snt pungaş”. Da, ştiu, prejudecata… dar chiar arătau a pungaşi.
În plus, faţă de scandinavia, observ, aici oamenii se uită fix la tine, cercetător, fără jenă. Ceea ce dincolo nu e cazul – nici nu mi-am dat seama, decât acum, când văd diferenţa.

N-am timp de stat, mai ales în aşa companie, aşa că, prin ploaie, aşa fără umbrelă, spre hostel. Zicea pe net că e o clădire renovată, o s-o recunoaşteţi. Am recunoscut-o, şi în curând am râs. Caz CLASIC de pe dinafară vopsit gardu’

înăuntru, leopardu’.

Asta cu clădirea. Cu hostelul în sine, aş zice mai degrabă invers. Se intră prin spate, e drept, dar înăuntru totul e renovat, curat, portocaliu. Citisem că e unul din cele mai bune hosteluri, se numeşte “FriendlyFunFrank’s”, şi angajatele par instruite în acest sens – prima întrebare e dacă vreau o bere moka :). Rămân surprinse când refuz, dar se adună repede şi oferă alternative. Rămânem la banala apă, că trebuie hidratare la drum lung. Sunt foarte prietenoase fetele, îmi explică ce şi cum cu hostelul, cu oraşul, după puteri. Camera va fi gata abia după 5 (trebuia să fie ceva compensaţie pentru trataţie, hehe), aşa că las bagajul şi o iau din loc. Nu mai plouă, şi facem o mică rugăminte în gând să rămână măcar aşa. Nici nu-mi trebuie soare, am zis, doar să nu ploaie, pliz…

Şi n-a plouat.

De la centrul turistic am procurat o hartă cu traseu propus pentru “Riga pe jos”, şi dă-i.

Din Piaţa Parlamentului, care e la 5 minute de hostel (unde stau şi acum pe o bancă şi scriu, e 10 fărun sfert, încă lumină, se înserează treptat).

Parlamentul, deci,

şi unul din monumentele cele mai importante de arhitectură – în dreapta, cărămizie, Casa Societăţii Capetelor Negre (sună familiar? Aceeaşi ca în Tallinn), renovat puternic la sfârşitul anilor ’90.

De aici, turul duce pe străzi pitoreşti,

sau monumentale,

late

înguste

sau foarte înguste,

pieţe,

cu trăsuri aferente,

arcade, si-ntr-o parte,

şi-n cealaltă,

şi, mai ales, pe lângă case care mai de care. De la case cu pisici

la “cei trei frati”, replica celor “3 surori” din Tallinn.

Am ajuns şi în piaţa Domului,

am intrat în Dom, dar… nu se poate plăti intrare cu cartea de credit. Am făcut cunoştiinţă şi cu ceva care îmi aduce aminte de casă, dar nu-mi lipsea deloc: funcţionare la ghişeu cu ţâfnă. Cred că sunt oameni nepotriviţi la locuri nepotrivite, altfel nu-mi explic cum în ţări ca până şi Estonia, cei de la ghişeu de la muzee să fie prietenoşi, de ajutor sau măcar zâmbitori, şi cum te tragi către casă dai de funcţionare acre, cărora li se pare că simpla ta prezenţă e o jignire. La fel la biserica Sf. Petru

unde am vrut să urc în turn, o doamnă decoltată, tot trecută de prima tinereţe, mi-a răspuns încruntată NU răspicat, şi am simţit şi acel “idiotule” nerostit de după NU. “Vaco”, am replicat, tot nerostit, desigur.

Problema e că nu pot scoate bani de la nici un bancomat! Ce mă fac?! Întreb la biroul turistic – degeaba, e duminică. Se pare că e o bancă deschisă, la gară, dar e departe… Până la urmă am scos de pe cartea de credit, care a mers. Am scos doar 20 de laţi (sta-le-ar laţii în gât), care, a propos, au cursul de schimb 7 laţi la 10 euro. Adică au moneda mai puternică decât euro. Am schimbat ultimele coroane estoniene pe care le aveam, pentru 40 de coroane mi-au dat 1,37 laţi. Cu care, însă, poţi să-ţi iei ceva de mâncare!
Deci am mâncat sarmale letone, una, de fapt, mare, cam de 3 ori cât ale noastre alea mari, cu garnitură, salată, clătită, totul 4.5 laţi, adică vreo 6 euroi jumate. Ceea ce oriunde în scandinavia e de neînchipuit, cu atâta îţi iei 2 ape. Restaurantul în cauză se cheamă Lido, e un lanţ, snt 8 în Riga, foarte popular, mâncare estoniană. Şi NU e cel mai ieftin. Ăla e Pensmils, pe strada Kalku, chiar în centru. Pentru amatori.

Problema de atitudine a persoanelor din “servicii” se pare că nu ţine de vârstă. La magazinul de suveniruri erau 2 tinere. Zic, “vă rog un timbru.”
“Nu vindem fără vederi.”
“Păi, am luat vederea de la magazinul de alături…” fac o mutră rugătoare.
“Şi?”
atitudinea însoţitoare a fost un foarte clar un obraznic “mi se rupe, ai luat ţeapă, fraiere!”
“Păi, şi de unde pot lua timbru?”, întreb, fără să adaug “VITELOR” decât în gând, desigur.
“La orice chioşc de ziare”.
“Şi unde găsesc unul?”
“După colţ.”

Desigur, e duminică, astfel încât şansele să fie deschis sunt, poate reduse, dar despre asta nu s-a pomenit nimic. Chioşcul era deschis, dar până la urmă am luat încă o vedere şi timbru de alături.

Dar să revenim. Cu portmoneul burduşit, am reuşit să urc în turn, pentru sindromul King Kong cu panoramă.

Am intrat chiar şi în Dom, unde plăcut fotografic e galeria adiacentă,

cu clopote

şi vechiul cocoş

care arăta direcţia vântului, în turn. Acum e o copie, nouă

Apoi, harta ducea undeva afară din centrul vechi. Mi-a fost lene să mă duc, am zis că o tai româneşte pe scurtătură. Până la urmă, am zis – poate or şti ei ce-or şti, haaaai să vedem totuşi. Şi bine am făcut. Pentru că am dat de celebrele case în stil Art-Nouveau, dintre cele mai multe şi bine păstrate din Europa, cică. De exemplu, acestea sunt ASEul (albastru) şi Dreptul (facultatea) lor:

Şi mai sunt o grămadă!

Îţi stă mintea-n loc.

Am dat şi de zone care pe undeva mi-aduc aminte de Bucureşti, dar de un Bucureşti nu cum e sau cum a fost, dar cum ar fi putut să fie şi n-a fost niciodată.

Biserica ortodoxă e spectaculoasă, şi afară

şi înăuntru,

cu femei cu batic, tot tacâmul, ca acasă. Tot ca acasă, cerşetori, dar par autohtoni, nu români. De altfel, nici aici n-am auzit vorbuliţă românească.

Tot de casă mi-au adus aminte tarabele din centru,

dar parcă cu mai puţin kitsch. Mult chihlimbar, şi aici, ca în Estonia.

Monumentul independenţei lor

a prefaţat întoarcerea în centru

unde m-am minunat ce caută Bremer Stadtmusikanten aici

După un binevenit power-nap, pui de somn de refacere, pe o bancă din parc, am întreprins ultima iniţiativă, Trecerea Podului. Pentru nişte panorame cu oraşul. Iată-le.

În final, în timp ce scriam, casa celor cu capete negre a început să lumineze, pe muzică. Iată dovada:

[filmul inca nu s-a incarcat, urmeaza]

…

Dacă Tallinn e un oraş “drăguţ” şi vesel, Riga mi s-a părut un oraş “serios”, monumental. Regal, chiar, deşi se pare că au avut un singur rege în istorie. Oraş mare, cu un aer mai pompos, de metropolă. E într-adevăr cea mai mare dintre capitalele baltice, cu vreo 900000 de locuitori. Nu atât de extensiv restaurat, dar cu anumite puncte-cheie puse la punct. Oraş vibrant, în total contrast cu impresia banală lăsată de imaginea Letoniei în România, de exemplu. Sau, poate doar în capul meu. Ei, acolo s-a schimbat fundamental.

Ca şi în Estonia, se aude multă rusă pe străzi. Nu doar turişti, ci şi autohtoni. Şi a propos de autohtoni, Marco menţiona numeroasele doamne şi domnişoare pe tocuri, în ciuda pavajului din piatră cubică sau chiar piatră de râu. Aşa e. Nu ştiu dacă e o chestie Est-Europeană, sau doar rusească, dar aici parcă nu eşti “doamnă” dacă nu eşti pe tocuri, în săndăluţe, indiferent cât de grobian e pavajul. Şi e, că până şi adidaşii mei greu încercaţi s-au resimţit.

…

Am plecat intempestiv, că s-a terminat bateria. Snt la hostel, în camera fumătorilor, că acolo e singura priză care merge. Gălăgie, fum… 2 americani un pic abţiguiţi care fac o gălăgie cât toţi spaniolii la un loc. Şi spaniolii nu-s cei mai liniştiţi din lume. Ar trebui să mă culc, problema la hosteluri e că prefer să mă culc după toţi ceilalţi, ca să fie linişte la duş, să nu stea nimeni după mine, să mă mişc “în timpul meu”. Mda. Cred că azi fac o excepţie. Îs obosit, deşi somnul din parc m-a mai înviorat. Dar ce bine a picat… Mâine am autobuz abia la 8 dimineaţa. Boierie, dormim până târziu…

p.s. Mai multe poze snt în slidewhowul de mai jos. Puteti trece repede peste cele pe care le-ati vazut deja prin butonul >>.

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf