Chemarea Nordului (27): Flora Tallinn

2 august

Ziua a început prost. Citez ce am scris azi-dimineaţă, înainte de ora 8:

Până la urmă, s-a întâmplat. M-am culcat târziu – nu numai că am scris pe blog, dar nici n-am putut adormi o bună bucată de vreme dup-aia, probabil agitaţia acumulată. Normal că nu m-am trezit la prima alarmă, dar chiar şi aşa aş fi prins probabil vaporul, dacă ar fi mers maşina de plătit cu cartea de credit de la hotel, sau aş fi avut cash la mine. Am pierdut 10 minute vitale încercând să plătesc; n-am reuşit, până la urmă am lăsat detaliile cardului, mi-a dat bani de taxi, urmând să mă taxeze ulterior când le merge maşina. Degeaba, mai erau doar 5 minute. Am ajuns la 7:31 la terminal, barca plecase la 7:30. Acum stau aici la un chioşc, nu era nimic interesant de mâncare, până la urmă am luat o prăjitură şi un pahar cu lapte, cam îndoielnică prăjitura, dar am zis “merge, cu lapte”. Mmm… nu ştiu cât de inspirată alegere (vom vedea mai încolo dacă snt repercusiuni :P); aştept barca următoare, care pleacă la 9. Am pierdut 2 ore de Tallinn, păcat, dar asta e, se întâmplă. Bine că s-a întâmplat acum, când poate nu mai e aşa grav, şi sper să nu se întâmple în zilele următoare, când programul devine din nou strâns.
Acum mă apuc să dormitez în scaun până pot intra să dormitez pe vapor. A plus tard.

Din fericire, ca şi buna-dispoziţie, nici reaua-dispoziţie nu ţine (de obicei) la nesfârşit. De data asta, responsabil pentru schimbare a fost fantasticul oraş Tallinn.

Ghidul Marco Polo zice: “călătorul care va merge fără aşteptări în ţările baltice, va pleca de acolo convins că a găsit o comoară.”

Subscriu, şi asta doar după 12 ore în Tallinn.

Auzisem că oraşul are ceva deosebit. În Vest se pare că e “în tendinţe” să mergi pentru un week-end la Tallinn, să petreci – a fost un prieten, cu o gaşcă de burlaci. Ulterior aflu că New York Times l-a declarat nici mai mult nici mai puţin decât “capitala mondială a distracţiei”. Şi Lonely Planeta vorbea în termeni foarte laudativi despre capitala estonă. Hmmm… eram curios.

Şi – nu exagerează cu nimic. Tallinn e unul din cele mai fermecătoare oraşe, care este. Nu mi-a venit să cred. Un fel de Sighişoara

plus Braşov

plus Sibiu,

adunate

şi ridicate la pătrat, la rang de capitală cu parlament roz.

Echipa de fotbal se numeşte Flora Tallinn, şi curat potriveală, căci e un oraş ca o floare.

Azi am făcut tranziţia de la Lonely Planet la un ghid Marco Polo luat încă de la Berlin. În prima jumătate a zilei am urmat traseul pe jos indicat în Lonely Planeta, destul de bun şi complet, iar dupămasă am trecut la Marco Polo, pentru date istorice şi de context. LP avea doar câteva pagini strict despre oraş, ca anexă la Helsinki, Marco e mai complet.

Şi am mers… nici nu ştiu ce poze să pun, că peste tot mi se părea că descoperi ceva interesant. Oraşul vechi e extraordinar de bine păstrat, mai mare decât majoritatea văzute până acum. Se împarte în 2, oraşul de jos, mai nou, şi oraşul de sus, mai vechi, primul centru (tip Sighişoara). Se vede ilustrat în panorama de mai înainte, oraşul de sus în dreapta.

M-a cucerit de la primii paşi, pe o stradă lăturalnică în apropiere de hostel.

Curând am ajuns în Piaţa Primăriei, care e clădirea asta cu turn, cică singura primărie gotică păstrată în Europa. De la 1452.

Când mă dezmeticesc, observ că în piaţă se întâmpla ceva. Întâi am văzut oamenii în costume ciudate,

apoi şi scena în spate.

Apoi am auzit zgomotul, şi am văzut că au început să cânte şi să danseze. Să-i urmărim.

Am întrebat, cică sunt Zilele Oraşului Vechi, un fel de festival medieval de la Sighişoara. În carte scria că ăla se ţine în iunie… hm. Ulterior am aflat că erau “zilele Catalunyei la Tallinn”, tot festivalul era cu şi despre catalani. Am văzut cel puţin 7 formaţii diferite, de la balerini la dansatori, circari,

măşti imense pe picioroange

şi tot felul de alte trăznăi. Ei au continuat acolo în piaţă, eu mi-am văzut de drum, să rezerv bilet pentru următoarea destinaţie. Ocazie cu care am aflat şi de ce nu merge biletul meu de Interrail în ţările baltice. PENTRU CĂ NU AU TRENURI!! Cică, “nu avem. Cu autobuzul, dacă doriţi.” Ca să vezi. Am făcut rezervare la autocar – bookingestonia.com, au sediu chiar lângă piaţă, just for the record.

Aveam 2 “puncte King Kong” de bifat, primul, în turnul primăriei

de unde am văzut oameni puşi pe distracţie

nu glumă,

şi al doilea turnul acestei biserici

cică cel mai înalt punct de observaţie din oraş.

Dar până acolo, ehei, multe locuri interesante, ca de exemplu această farmacie

care vinde medicamente cel puţin din anul 1422.

Am luat şi eu un pachet de şerveţele, că începusem să strănut. Şi am făcut o poză din ea cu o terasă eminamente catalană.

Nu ştiu dacă a fost prezenţa ibericilor, sau aşa e oraşul tot timpul, dar mi s-a părut că am plonjat din Nordul frumos şi rece într-un oraş cald, prietenos, dar la fel de curat şi întreţinut, doar cu un aer mai “pământean”, mai “ca acasă”. Poate ăsta să fi fost alt motiv, că-mi aducea aminte de locuri de la noi, gândindu-mă cum au început să dar ar putea şi mai mult să arate şi unele locuri de la noi.

La mânăstirea dominicană se intră printr-un pasaj

care duce

spre unul din locurile favorite pentru pozat. Desigur, era un grup de japonezi care vorbeau cu alţi asiatici în engleză – m-am prins că se înfrăţiseră întru pozat reciproc cu nişte chinezi (lucru neobişnuit, dar deh, dacă-i vorba de pozat, te faci frate şi cu Mao).

Am aşteptaaat după ei să treacă, dar până la urmă am reuşit să pozez streaşinile respective peste capetele lor

şi am trecut mai departe, prinzând un moment liber din partea cealaltă.

Alt lucru care mi-a plăcut e cum sunt explicate obiectivele. Încercaseră şi în oraşele noastre medievale la un moment dat nişte grupuri de iniţiativă – uite, aşa se face.

Mai am vreo sută de mii de poze de pe străduţe,

nu le pun pe toate, că-s variaţiuni pe aceeaşi temă,

încercăm o focusare pe chestiuni mai importante, cum ar fi casa Societăţii Capetelor Negre, o asociaţie a burlacilor, nemţi, de obicei, care avea drept patron pe Sf. Mauriţius (oare cuvântul “maur” de acolo vine?). Motivul pentru care e de reţinut această casă se va vedea în episodul următor.

Apoi am ajuns şi la biserica cu turnul, care a fost vreo 200 de ani cea mai înaltă clădire din lume (până a ars, o dată), şi am purces la urcare

care avea şi avertisment în LP – atenţie, mult de urcat.

Şi e MULT de urcat. Mai mult parcă decât în alte părţi, şi mai greu. Poate pentru că sunt treptele mai mari, nu ştiu, dar m-a solicitat serios. Şi nu mă puteam opri, că în spatele meu venea cu încăpăţânare o japoneză, ce s-o fi gândind samuraia, “ce încet merge faţă-palidă ăsta” – nu mă puteam lăsa. La un moment dat am auzit-o gâfâind, ceea ce pentru un samurai înseamnă deja un statement suprem, şi atunci am ştiut că am câştigat. Am ajuns dar sus, chiar sub acoperiş,

pentru panorama de rigoare

şi nişte detalii, cu oraşul vechi, cu turnurile,

cu portu’ unde acostasem,

cu acoperişuri,

şi şot ata.

Mai departe, am dat de alt obiectiv de reţinut, tot în legătură cu episodul următor, Cele Trei Surori, case meşteşugăreşti de pe la 1400 toamna, impecabil renovate.

Apoi, Margareta cea Grasă, care e atât de grasă, că n-a încăput în această poză,

de a trebuit să mă dau mai în spate să-i cuprind burdihanul.

Înapoi,

pe lângă zidul cetăţii

spre poarta spre oraşul vechi, cel de sus.

Această domnişoară avea o tehnică de vânzări foarte bună, te lua direct, că salut, de unde eşti, pot să-ţi ofer o vedere?

Poţi, contra unui euroi, desigur, probabil mai scump ca în alte părţi, dar învăţat cu scandinavia, nu mi s-a părut deosebit, şi “elementul uman” al procesului a meritat.

Sus, prima atracţie e catedrala ortodoxă, făcută, desigur, de ruşi, pe la 1800 toamna, în plină glorie ţaristă, care se vede.

La poalele ei, şi la poalele zidului, era un individ care te învăţa să tragi cu arcul.

10 încercări, 10 euroi… cam scump… dar prea tentant, aşa că mi-am zis în gând “încă o masă frugală pe listă”, şi m-am dus. Dat fiind că nu avea bani de schimb, mi-a lăsat şi mai ieftin, 100 de coroane în loc de 150, şi am tras. Prost, desigur –

nu e aşa uşor, sau nu-s eu aşa îndemânatic. Înclin să cred că ambele.

Mai departe în text, în spatele parlamentului roz ( : D) se află Langer Hermann, Hermann cel lung, cel mai înalt turn din sistemul de apărare. Înalt.

Şi cam gata cu oraşul vechi. Pentru Palatul ăsta rusesc, mult lăudat în LP,

DSC_2233.JPG

am ieşit din oraşul vechi, pe ploaie, şi am mers vreo 2 km. După care m-am întors, că n-aveam ce face în frumosul parc pe ploaie.

Între timp, catalanii se dezlănţuiseră,

dar i-am lăsat din nou şi m-am dus să caut alte colţişoare de Sighişoară,

abundente de altfel.

Încet, se lăsa seara, m-am întors în piaţă, unde îşi începea recitalul o formaţie, tot catalană bineînţeles.

A urmat un dialog hazliu – individul vorbea doar catalană şi 3 cuvinte englezeşti – “dance, very, easy”, şi încerca să-i înveţe pe cei din piaţă dansuri catalane. După un timp, a apărut şi o translatoare cu microfon, care traducea în estoniană. Problema era, că, după părerea mea, în piaţă erau foarte puţini estonieni, ci mulţi ruşi şi finlandezi care veniseră pentru băuta de week-end, aşa că nu prea înţelegea nimeni ce zicea niciunul din cei doi. A fost cu atât mai nostim, şi lumea s-a prins până la urmă cum e cu dansurili, şi s-a încins treaba:

A propos de ruşi şi finlandezi, sunt majoritatea covârşitoare a turiştilor. Multă rusă, în general, pe străzi, şi localnicii – circa 30% din locuitorii tallinn-ului snt ruşi. Au fost aduşi de Stalin ca muncitori în uzine, şi n-au mai plecat. M. Polo zice că s-au instalat foarte “de la sine înţeles”, n-au catadicsit să înveţe boabă din limba locală, lucru care i-a atacat pe estonieni (şi letoni, aceeaşi fază). În aşa hal încât, după independenţă, estonienii NU au acordat cetăţenie ruşilor dacă nu absolveau un test de limbă şi cultură estoniană! De care bineînţeles că pe ruşi i-a durut undeva, aşa că mult timp au folosit paşapoartele sovietice, sau un act ciudat de “rezident necetăţean”. Acum însă, după aderarea la UE, tot mai mulţi au început să depună actele pentru cetăţenie. Merită un pic de efort cu estoniana ca să ai acces în tot UE-le…

Dintre grupurile de turişti, am mai remarcat, pe parcurs, desigur spaniolii, în grupuri mari şi foarte gălăgioşi – nu ştiu, au voci puternice, şi limba e de aşa natură încât… fac zgomot mai mult ca alţii. Mult mai mult ca italienii, de exemplu, care-s mai reţinuţi (oricum, conceptul de “turist italian” e ceva nou), şi care dau mereu impresia conştiinţei că “la noi e oricum de departe cel mai frumos, dar hai să vedem cum e la voi. Mda, merge.”

La fel şi elveţienii, destul de mulţi şi ei, şi aici, dar mai ales în nord, calmi, bonomi, vorbind cu pasiune păsăreasca lor enervantă. Nemţii, serioşi, pasionaţi de statistici – aproape la fiecare conversaţie auzită vorbeau de date, fapte şi cifre! Francezii, calmi, reţinuţi, uneori confuzi, dar în general încântaţi. Ca de altfel toată lumea, majoritatea turiştilor, ca şi a localnicilor, senini, binedispuşi, zâmbitori. Singurii oameni pe care i-am auzit certându-se au fost ruşii – mai mereu încruntaţi, mai mereu părinţi certând vreun copil că a ieşit din vreun “perimetru” imaginar. Chiar mi s-a părut interesant că n-am văzut nici un scandinav sau element de altă naţie încruntat, ci doar reprezentanţii Marelui Urs. Hai să zicem că n-am văzut un eşantion reprezentativ – chiar dacă snt conştient că o prejudecată deja e în formare…

Între timp, au apărut şi Oamenii Înalţi în piaţă,

pe care i-am lăsat, într-un târziu, să o păzească,

şi am plecat să mai fac rost de de-ale gurii. Când m-am întors, era deja târziu,

şi m-am îndurat în sfârşit să mă întorc la hostel, unde am adăstat pentru puţine ore în patul din dreapta.

Noapte bună.

5 gânduri despre “Chemarea Nordului (27): Flora Tallinn

  1. Yet another proof positive that the day may not end the way it begins :-)

    I have a lot of respect for the fact that you made this a discovery voyage, not a completely pre-planned, schedule-written-in-stone trip. This is the way to do it, and I applaud you for doing it for almost a month.

    Excellent pictures as always. By now, that almost goes without saying.

    The first one is intriguing, with the circular reflection of the sun peeking from behind clouds.

    Love the passages – pasaj de Munga Kelder, si alt (casa portocalie) – prima poza verticala care imi place de atunci multe luni.

    De inseamna…strazi (chiar verticale), zidul cetătii, 4 din turnul primariei, …oh, and the wide-angle from the top of the church tower.

    Through you lens (and your pen) this city certainly seems like an invaluable gem.

    Apreciază

  2. Salut. Actualmente lucrez la o agentie de turism si avem pe site un city break la Tallin. Te deranjeaza daca la sectiunea respectiva pun si linkul asta ca sa vada tot romanu’ ce e de vazut pe la balticii astia blonzi? Mersi si astept un raspuns cand iti cade tie bine. Alex

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s