Chemarea României (7): Bucureşti

Am stat doar o zi, practic, în Bucureşti, aşa că timp de pozat oraşul n-am avut. Dar, dacă tot am trecut pe lângă Ateneu,

n-am putut să mă abţin. A propos de Ateneu, poveste de la K, via N. Aflaţi în vacanţă în Elveţia, au tras la hotel Ibis. Acolo aveau poze pe pereţi cu mai multe hoteluri Ibis din mai multe ţări. În camera lor au nimerit – exact, Ibis România, stătea scris. Pozat însă era acest edificiu:

Tari, ăştia de la Ibis, şi-au tras hotel în Ateneu.

De la Ateneu la Calea Victoriei snt doi paşi, dar spre deosebire de alte dăţi n-am pozat palatu’, ci Calea Victoriei, cu Hotel Bucureşti renovat, văd.

M-am întâlnit apoi cu I. & A. pe lângă Cişmigiu, şi, auzind zgomotul, am zis hai să mergem să vedem. Ce? Unde? Păi, în primul rând să trecem Dâmboviţa, scăldată în caniculă,

şi apoi să ne îndreptăm spre… da, aţi ghicit.

Curse de maşini!! Azi e cursa de Formula 3000 (sau formula 3? sau e tot aia?), nici nu mi-am dat seama până n-am auzit zgomotul. Hai să vedem măcar ce-i prin jur, că bănuiesc că fără bilet nu putem intra.
Ajungem la intrarea în parcul Izvor, întrebăm badigarzii de unde se iau bilete, ei ne zic “încolo, departe”, dăm să mergem încolo, când ne strigă cineva: “N-aveţi bilet?”
Instinctiv, mă gândeam că e un şmenar, vrea să ne prostească cu bilete la negru, aşa că am fost destul de precaut în abordare. Omul vine spre noi, zice – “uite, ăsta e întreg – ţineţi aici” (văzând că ne codim, ne îndeasă biletul în mână), “iar astea, deşi rupte, sunt valide pentru intrare. Vizionare plăcută.”
Şi dă să plece.
“Ăăă… mulţumim frumos!!”
Dat fiind însă că tocmai ne văzuse badigardul fără bilete, ne codeam să intrăm. Ne vede, întreabă ce-i baiu, îi spunem. Zice, “haideţi aici”. Merge cu noi la intrare, zice, “uite, astea sunt biletele lor”, şi ne face vânt înăuntru.

Aşa am ajuns să vizionăm ultimele 3 curse de maşini ale zilei, pe circuitul de Formula 3000 din jurul Casei Poporului.

Omul m-a dat pe spate. Nu numai că ne-a dat biletele – apoi m-am prins, el cu partenera pleca, nu mai avea nevoie – dar a şi insistat şi ne-a ajutat să intrăm. Jos pălăria, şi mulţumiri şi pe această cale! Scuze că v-am crezut bişniţar… asta a propos de discuţia anterioară despre prejudecăţi… descopăr că sunt plin de prejudecăţi. Shit.

Intrăm, dar, în zgomot infernal de motoare, şi atunci îmi dau seama de unde fascinaţia asta pentru curse de maşini pe care o au mulţi – e o baie de senzaţii, vizuale şi auditive, cu efect de injecţie de adrenalină. Maşinile alea urlă ATÂT DE TARE şi trec ATÂT DE REPEDE, că te cuprinde un fel ciudat de exaltare.

Am trecut chiar peste podul de peste pistă, şi am prins rapid în poză maşinile ăştia

Din păcate, n-am putut sta acolo (mă rog, nici n-am fi rezistat în zgomotul infernal), şi am coborât pe partea cealaltă, mergând spre tribună. Pe drum, la o porţiune unde gardul era destul de jos, am făcut o poză peste el, unei maşini care se oprise, probabil ceva defecţiune

Întâmplător am prins şi una în trecere, aşa pe neve – asta e.

În timp ce unii oameni îşi găsiseră posturi alternative de observaţie,

noi am ajuns la tribuna Silver, care era fix dâmbul din faţa Casei Poporului. Spre surprinderea mea, nu era arhiplin,

jum’ate din populaţia Bucureştiului fiind probabil plecată în concediu.

Foarte bine. Oraşul e chiar “valabil” în aceste condiţii. Am privit aşadar chiar finalul cursei de maşini – nici nu ştiu ce maşini erau astea, micheteau oricum,

apoi a urmat cursa de formula 3, al cărei start e mai jos,

şi secvenţe din desfăşurare mai jos:

iar la sfârşit, cireaşa de pe tort, vezi-doamne, Logan Cup, cursă de Logane conduse de diverse “VIPuri”. Roxana Ciuhulescu (a făcut un pic de accident, săraca, dar a scăpat), Victor Ponta, Cabral, etc. Zicea un spectator de lângă noi – “ai văzut cum fac maşinile alea de formula 3? vjj, vjj, vjj. Loganele o să facă bzzzzzzzzzz, bzzzzzzz, bzzzzzzzzz”.

Cam aşa au şi făcut :)

Cel mai haios era la curbe – dădeau să se răstoarne, unul chiar s-a ridicat pe 2 roţi, dar apoi s-a lovit de parapet şi s-a redresat.
Una peste alta, o încheiere hazlie.

Concluzia mea – cursele de maşini au un farmec pe care nu-l poţi intui privind la televizor (şocant, nu? Am zis asta despre aproape toate kestiile, care este), şi, mai ales, NU SUNT JOACĂ DE COPII. La ce viteze au maşinile alea, te ia ameţeala doar privind. Din nou, televizorul e departe de a da adevăratul tablou a ce se petrece de fapt “pe pistă”.

La plecare, am aruncat un ochi în nişte standuri, carele aveau nişte… ăă… maşini,

un simulator de Formula 1,

şi – gata. Am luat-o prin “oraşul vechi”, pe la Curtea Veche

şi prin “zona Lipscani”, pe care cu surprindere am găsit-o aşa:

Cică au început să renoveze pavajul, şi au găsit ruine dedesupt! Acum, evident, nu ştiu ce să facă cu ele.
Până una alta, însă, mie mi se pare că arată chiar micheteau de tot. Măcar e haos “pentru o cauză nobilă”.

Galeriile Hanul cu Tei

aud că au fost “luate” de Ilie Dumitrescu & wife, şi locul îmi place

cum arată.

Ziceam într-o poveste anterioară că Bucureştiul mi se pare un oraş interesant, cu potenţial turistic. Pentru că eu, ca turist, aş fi interesat să văd confluenţa violentă dintre 3 epoci (medieval-burgheză, comunistă şi sălbatic-capitalistă), şi Bucureştiul e un exemplu foarte colorat în acest sens.

Ar mai fi utile anumite retuşuri, dar cred că se pot obţine efecte importante cu mai puţin efort decât pare la prima vedere. Cât de greu o fi să renovezi mica, totuşi, zonă “veche”?

Hai să fim serioşi. Dacă ăia la Varşovia, Cracovia, Tallinn, Riga, Vilnius au putut, ca să nu mai zic de Praga sau Budapesta, mi-e o ciudă pe ăştia că n-au fost în stare să renoveze puţinul pe care-l avem, care însă poate fi atât de important în economia unei vizite a unui străin în Bucureşti! Nu trebuie să ai castelul Wawel ca să te simţi bine – ajung nişte străduţe cochete, cu case vechi şi biserici spectaculoase după colţ. Să fie curat, “safe”, cu terase, magazine, şi aranjat cu un pic de gust, atâta tot.

Haidi, băi, că se poate. Se poate mai… repede?

Reclame

Un gând despre “Chemarea României (7): Bucureşti

  1. observatie la poza „caniculara”. poate mai citesc si straini blogul tau.
    Ar trebui mentionat ca NU e safe deloc sa faci baie in Dambovita. Asa sa nu creada careva obisnuit cu lacuri si ape curate de pe din afara (unde chiar e voie si sigur) ca ar fi. :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s